Bună ziua!
Am găsit aici, la Rădăuți, oameni harnici, oameni onești, oameni mândri de aceste locuri încărcate de istorie, oameni care întotdeauna s-au gândit la binele comunității lor, la binele județului și la binele țării. Ați realizat multe împreună. Îmi povestea domnul primar de fiecare lucru pe care-l vreți pentru comunitatea dumneavoastră, de fiecare lucru pe care vreți să-l realizați împreună, prin unitate, înțelegere, dialog, prin entuziasmul și puterea de care dați dovadă. Cred că noi, cei care ocupăm funcții înalte în statul român, avem multe de învățat de la oameni. De aceea, cred cu tărie, fie că vorbim de președintele României, fie că vorbim de prim-ministru, fie că vorbim de miniștri, de parlamentari, trebuie să venim în mijlocul oamenilor, să vorbim cu oamenii, să vedem ce-și doresc oamenii de la noi, să avem un dialog permanent cu ei pentru a putea acționa pentru oameni, dacă îi iubim și îi respectăm. Dacă credem cu tărie că menirea noastră în funcțiile pe care le avem este să sprijinim oamenii și să venim cu proiecte bune pentru oameni, să aducem un zâmbet pe fața lor, să îi ferim de grija zilei de mâine, să încercăm să dezvoltăm cât mai mult comunitățile locale pentru ca tinerii noștri să nu mai plece, să întărim sistemul educațional, sistemul de sănătate, să luăm cele mai bune măsuri pe care oamenii le așteaptă de la noi. Nu ajungem într-o funcție ca să aducem ură și dezbinare, ca să luăm decizii sau să arătăm că la noi este puterea, iar ceilalți nu contează, așa cum face actualul președinte. Oamenii ne-au dat girul lor, încrederea lor, votul lor și acum au aceleași așteptări din partea noastră, valul de așteptări pe care noi l-am creat atunci când ne-am dus în această funcție publică.
Spunea domnul vicepremier Mihai Fifor că am jurat să respectăm Constituția țării și am jurat pe Biblie, dar pentru unii jurămintele nu au valoare. Le-au încălcat începând de a doua zi. Vedem un președinte care încalcă Constituția țării și atunci ne întrebăm: dacă unul dintre dumneavoastră ar încălca Constituția, ce s-ar întâmpla? Cu siguranță, ați suferi rigorile legii, dar președintele României își permite, președintele care ar trebui să fie un exemplu pentru fiecare român din punct de vedere al respectării legilor țării, al dialogului cu cetățenii, al răspunsului pe care îl dă problemelor pe care le au oamenii. Vedem un președinte care a aruncat țara în aer, iar oamenii ne întreabă, „ce se întâmplă de mâine, ce se întâmplă cu pensiile noastre, cu salariile, cu cei 400 de mii de bugetari care trebuie disponibilizați, cu programele de dezvoltare pentru comunități?” Eu cred în măsurile pe care le iau, cred că această țară merită tot ce este mai bun, că oamenii acestei țări trebuie să se bucure de măsurile pe care le ia Guvernul.
După un an și nouă luni, pot să mă uit în ochii fiecărui român. Poate nu am luat toate măsurile pe care le-am vrut, dar nu am luat niciodată o măsură împotriva românilor. Fiecare act normativ pe care l-am adoptat nu a fost pentru mine câteva file puse pe birou sau câteva cifre din acele fire, pentru că am știut că în spatele cifrelor sunt oameni care au așteptări și speranțe, sunt pensionarii care așteaptă, conform programului de guvernare, să le crească pensia la timpul stabilit, să-și ia pensia în ziua stabilită. Sunt oameni care nu mai trebuie dezamăgiți după o viață de muncă. Am știut așteptările medicilor pentru a nu mai pleca din această țară, am știut așteptările profesorilor, ale tinerilor, ale fermierilor și ale comunităților locale și am acționat fără a împărți România. Măsurile pe care le-am luat au fost și pentru cei care m-au jignit, și pentru cei care m-au apreciat, și pentru cei care mă urăsc, și pentru cei care țin la mine, și pentru cei care m-au votat, și pentru cei care nu m-au votat, pentru că nu am vrut să împart România în două. România este a noastră, a tuturor și măsurile unui președinte și măsurile unui prim-ministru trebuie să se adreseze tuturor, dar avem un președinte care după cinci ani de odihnă s-a trezit să blocheze Guvernul, să blocheze Parlamentul, să jignească, să creeze instabilitate în țară, să meargă la Bruxelles și să critice România și românii, un președinte care a acționat împotriva românilor și împotriva propriei țări, un președinte care din vacanță nu avea cum să vadă care sunt problemele românilor, un președinte care din week-end nu îi vedea pe românii care munceau, un președinte care nu este conectat la ceea ce se întâmplă în această țară, un președinte care a vorbit despre un guvern eșuat. Mă întreb ce înseamnă „eșuat” pentru domnia-sa. Eu cred că dumnealui a avut o președinție eșuată, pentru că un guvern eșuat nu este unul care a adus România la a doua cea mai mare creștere economică din UE, nu este un guvern care a crescut pensii și salarii, nu este un guvern care a acționat în interesul oamenilor, nu este un guvern format dintr-un premier și niște miniștri care au mers între oameni și au discutat cu ei.
Am văzut grija președintelui: este grija electorală, grija pentru un nou mandat, iar acest lucru îl vedem. Are impresia că românii nu fac diferența dintre bine și rău, că românii nu văd ceea ce se întâmplă, că i se cuvine totul, de parcă Administrația Prezidențială trebuie lăsată moștenire. Am văzut aroganța cu care ne vorbește, am văzut modul în care ne tratează. Un președinte normal trebuie să fie un gentleman, dar el nu este. În momentul în care jignești o femeie care este prim-ministrul României, cu aceeași seninătate poți jigni orice femeie din România. Nu am să-l jignesc și cred că președintele României nu trebuie să facă acest lucru niciodată. Dacă președintele României spune minciuni, eu o să spun de fiecare dată adevărul, pentru că adevărul este mult mai puternic decât minciuna.
Spuneam despre președinte că a aruncat țara în aer. Vedem acum un premier desemnat care se chinuie să formeze un cabinet. Spuneam într-o localitate pe care am vizitat-o puțin mai înainte că parcă jucăm într-un film de comedie. Unora le spune „sunt de acord cu alegerea primarilor în două tururi”, altora le spune „nu, nu, vom vota un singur tur pentru primari”. Unora le spune „vrem alegeri anticipate”, celorlalți le spune „nu vom avea alegeri anticipate”. Dacă nu ai consecvență de la început, mâine vor spune „mărim pensia”, așa cum e în programul de guvernare al PSD, poimâine vin și spun „o tăiem, pentru că ni se pare prea mult”. Și atunci ce încredere să capete poporul român în acești oameni? Oare acești oameni vă reprezintă pe dumneavoastră, reprezintă poporul român? Oare părinții și bunicii noștri merită așa ceva după o viață de muncă? Oare așa vrem noi să creionăm viitorul copiilor și nepoților noștri? Sunt întrebări la care fiecare dintre noi putem da un răspuns.
Pentru mine este important un lucru: să nu avem un președinte care în sufletul lui are numai culoarea galbenă, ci să avem un președinte care în sufletul lui are roșu, galben și albastru, să avem un președinte care să se adreseze tuturor românilor, să reprezinte această țară cu demnitate atunci când merge în afara granițelor, să lupte pentru țara lui și să lupte pentru români, să fie sensibil la problemele românilor, să îi asculte, pentru că sugestiile, ideile, înțelepciunea poporului român este recunoscută, dar trebuie să îi ascultăm pe oameni pentru a lua cele mai bune decizii. Trebuie să avem un președinte în ale cărui decizii să ne regăsim cu toții, de la cel mai mic până la cel mai mare, de la cei care lucrează la stat la cei care lucrează la privat, de la comună la oraș, de la nord la sud, un președinte care duce mai departe ceea ce vrea fiecare român.
Oameni buni, au fost 30 de ani de experiență, 30 de ani în care ați reușit să construiți o temelie solidă pentru dezvoltarea acestei țări. Au venit acești oameni, au dărâmat și am luat-o de la capăt. Am început din nou, iar au dărâmat. Oamenii aceștia au învățat să conjuge verbul „a demola”. De noi depinde dacă îi lăsăm să demoleze în continuare, pentru că nu vor demola numai țara, vor demola și ceea ce este în sufletul nostru, vor demola speranța multora dintre noi, vor demola încrederea pe care poporul român o are în forțele proprii. De noi depinde să le arătăm cartonașul roșu și să le spunem că această țară este a noastră, a celor de la Rădăuți, de la Suceava, de la Vaslui, de la Iași. România este a românilor și noi trebuie să ne stabilim viitorul, noi trebuie să stabilim viitorul acestei țări.
Sunt prima femeie prim-ministru. Am considerat că românii sunt familia mea și am încercat să iau măsuri pentru fiecare membru al familiei. Am încercat să mă comport ca o mamă care îi iartă pe cei care greșesc și îi ajută să meargă mai departe, îi sprijină pe cei care au nevoie de sprijin, îi ajută pe toți să facă un pas înainte. Oameni buni, am fost alături de fiecare român și pot spune acest lucru cu multă convingere, dar nu vreau România normală a lui Klaus Iohannis, căci România normală este România unită, pentru că numai prin unitate acest popor și-a văzut năzuințele împlinite, numai prin unitate acest popor și-a pus în practică obiectivele pe care și le-a propus, numai prin solidaritate acest popor a făcut pași importanți înainte. România normală a lui Iohannis este România lui și a unui număr mic de persoane din jurul lui, este România unui om care vrea să fie și președintele României, să conducă și Guvernul României, să conducă și Parlamentul României, iar dacă ar conduce totul în direcția bună, poate n-ar fi rău, dar direcția este una greșită și sunt convinsă că dumneavoastră, prietenii dumneavoastră, toți cei care sunt buni români, toți cei care aici, pe aceste meleaguri, vor liniște și înțelegere, vor să construiască pentru această țară, vor merge la vot pe 10 și pe 24 noiembrie. Vor vota pentru familia lor, pentru comunitatea lor, vor da o șansă acestei țări pentru a avea oameni care-i reprezintă cu adevărat.
Domnule primar, aș vrea să merg în multe, multe localități din acest frumos județ, dar promit, domnule primar, că dacă voi avea susținerea românilor, voi veni prima dată în localitatea dumneavoastră în calitate de președinte!
Oameni buni, puterea unui lider e dată de oameni, puterea unui președinte e dată de români. Astăzi sunt un om puternic pentru că vă am alături pe dumneavoastră aici și vă garantez că o să fiu neobosită, am să merg în cât mai multe locuri din țară, voi vorbi cu oamenii, pentru că iubesc oamenii, respect oamenii. Voi merge în fiecare colț al țării și le voi spune tuturor: haideți să ne luăm România înapoi! Haideți să o construim împreună, pentru că este România pe care am primit-o de la strămoșii noștri, au construit-o părinții și bunicii noștri, iar noi avem datoria să o ducem în direcția bună mai departe. Este România tuturor celor care iubesc frumoasele tradiții, obiceiurile, portul popular, este România pe care au admirat-o atât de mult alții și pe care au criticat-o lideri aleși de noi. Am încredere în fiecare, am încredere că votul poporului este mai puternic decât dorința unora de a ne conduce în direcția greșită. Sunt convinsă că atât pe 10, cât și pe 24, vom avea un președinte al tuturor, nu vom mai vorbi niciodată despre ură și dezbinare, ci despre unitate și solidaritate, despre înțelegere, despre respect și despre un președinte femeie care îi va trata pe toți românii la fel!
Vă mulțumesc și Dumnezeu să ne ajute!