Felicitări, Victor, pentru aceste inițiative! Nu ești la prima „abatere”. Doamne, cât de tineri și frumoși sunteți! Domnule Hossu, noi nu, noi am mai îmbătrânit. Felicitări, Victor, ai reușit să aduci aici trioul de aur al sindicatelor din România și aș dori, alături de dumneavoastră, să-i aplaudăm că participă alături de noi la această manifestare.

Mă bucur să revin la un eveniment al PES Activists România. Îmi aduc aminte cu plăcere, Victor, că am participat și la Forumul Național organizat în orașul în care m-am născut, în Buzău, în 2013. Și atunci a fost organizat tot într-un spațiu inedit, ceea ce dovedește capacitatea dumneavoastră de a inova și de a face lucrurile diferit. Ne trebuie acest tip de atitudine.

PES Activists România este un laborator, cum ai spus și tu, Victor, de noi idei politice și poate să aducă un plus PSD prin ideile europene și progresiste pe care le promovează. Le mulțumesc încă o dată liderilor sindicali și din societatea civilă prezenți astăzi. Este prima oară după mult timp când ne regăsim într-un format de dezbateri publice. S-a greșit și am pierdut contactul când unii au dat dovadă de aroganță în relația cu dumneavoastră și trebuie să ne asumăm acest lucru. În schimb, atâta timp cât voi avea un rol de jucat în PSD, voi susține nevoia unui dialog constructiv cu dumneavoastră, ceea ce nu înseamnă că trebuie să fim mereu de acord, dar mai grav decât criticile ar fi să nu reușim să lucrăm împreună pentru multele lucruri care ne unesc.

Le mulțumesc invitaților noștri din partea PES. Sunt convins că e nevoie ca PSD să redevină activ la nivel european. De asemenea, trebuie să ne asumăm ce am greșit și să lucrăm împreună. Demersul nostru de a crea un grup de acțiune externă are ca menire să reînnoiască relațiile noastre cu familia social-democrată europeană.

Propunerile lansate astăzi de PES Activists România sunt foarte importante, le vom analiza cu atenție și cred că o parte pot fi preluate în proiectul politic pe care partidul trebuie să și-l asume la viitorul Congres. Fiți creativi, fiți activi și haideți să lucrăm împreună pentru a construi o stângă modernă și, nu în ultimul rând, unită.

De aceea, spun din start: voi semna petiția pe care o lansați astăzi pentru un salariu minim european și sunt onorat să fiu invitat să fac acest lucru. Îmi aduc aminte că am semnat în trecut și alte petiții inițiate de PES Activists, susținute de zeci de mii de persoane și sunt convins că și aceasta va avea succes. Vă propun ca PSD să se asocieze demersului dumneavoastră și de aceea luni, în BPN al partidului, voi propune susținerea acestui demers. Semnez petiția pentru că este vorba despre un demers important pentru stânga românească și europeană: este vorba de un trai decent, despre un venit care să asigure o șansă celor care muncesc ca să aibă un viitor în România, să aibă grijă de familiile lor și să fie recompensați adecvat pentru munca prestată. PSD a susținut în permanență creșterea salariului minim pe economie, pentru că o societate dezvoltată este una echitabilă, o societate în care ne asigurăm că munca este valorificată. Poate nu a avut suficientă capacitate de a negocia și de a avea partenerii necesari unui asemenea demers, cum sunt sindicatele.

Mulți ne blamează că în guvernările PSD am vorbit prea mult de salarii și de pensii. Ar fi trebuit să facem poate precum PNL, să tăiem tot! Vreau să le spun că vom face în continuare acest lucru, pentru că noi credem într-o distribuție echitabilă a bogăției. Bugetul României este compus din banii dumneavoastră, el nu trebuie făcut în spatele ușilor închise și trecut prin asumări ilegale de răspundere. Trebuie să le spunem oamenilor de ce nu măresc alocațiile, de ce întârzie creșterile salariale promise sau caută soluții să nu respecte legile țării, legea pensiilor.

Campania pentru un salariu minim european este una pentru oportunități egale la nivel european. Ne dorim mai multă Europă, dar o Europă socială. Ne dorim o UE în care România să joace un rol puternic, în care românii să aibă acces la un venit decent și să vadă în România o opțiune credibilă pentru construcția viitorului lor. Decalajele salariale în UE, trebuie să recunoaștem, sunt enorme. În ciuda creșterii veniturilor românilor, suntem în continuare la coada clasamentului. Pentru a schimba acest lucru este nevoie ca dincolo de eforturile noastre să existe demersuri inclusiv la nivel european. În contextul în care actualul guvern a blocat creșterea salariului minim, haideți să-i obligăm prin acest demers european să facă acest lucru.

Am văzut propunerea lansată recent de Comisia Europeană la care au contribuit mulți dintre colegii noștri de stânga din executivul european. A fost o promisiune a PES și a PSD cu ocazia alegerilor europene, dar propunerea nu este suficientă, trebuie să ne asigurăm și că va fi implementată. Sunt multe state și mai ales partide de dreapta care se opun încă acestui deziderat. O acțiune de acest tip poate arăta faptul că românii sprijină acest demers important pentru viitorul Europei.

PSD revine la temele sociale și economice care au reprezentat mereu forța sa. Ne vom respecta toate angajamentele. Profit astfel de prezența invitaților dumneavoastră de astăzi pentru a vă invita să lucrăm împreună la un contract social pentru România, să construim împreună o Românie socială, conform Constituției României, care să crească profilul nostru la nivel european și, nu în ultimul rând, PSD are obligația de a fi un partid social-democrat european.

Vă mulțumesc!