Sunt onorată să mă aflu astăzi în mijlocul dumneavoastră într-o zi de sărbătoare, într-o zi atât de frumoasă ca sufletul dumneavoastră, într-o zi în care ați inaugurat un obiectiv de investiții foarte important pentru comunitatea dumneavoastră.

 

L-am ascultat pe domnul primar cât de frumos vorbește, cât de mândru este de realizările dumneavoastră, ale tuturor, care i-ați fost mereu alături domnului primar. Am văzut cât de implicat este pentru comunitate și sunt convinsă că toate aceste lucruri, toate obiectivele pe care dumneavoastră le aveți poartă amprenta domnului primar și cred că fiecare dintre dumneavoastră ați contribuit la realizarea lor.

 

Așa a fost și la Guvern: într-un an și nouă luni la guvernare, am încercat să luăm decizii bune pentru oameni, fie că a fost vorba despre creșterea pensiilor, creșterea salariilor, am sprijinit deschiderea școlilor pe care alții le-au închis, am crescut salariile profesorilor, ale doctorilor, am sprijinit comunitățile locale prin PNDL 1 și 2, FDI, am încercat să dezvoltăm fiecare comunitate, fiecare județ, pentru că știam că astfel oamenii o vor duce mai bine, iar țara noastră se va dezvolta. Am încercat de fiecare dată să fim aproape de oameni, să mergem în mijlocul lor, pentru că de acolo luăm sfaturile bune, de acolo luăm ideile bune, de acolo ne luăm energia și puterea de a merge mai departe. Nu a fost o guvernare ușoară, nu a fost o guvernare perfectă, dar președinte a încercat mereu și, din păcate, uneori a reușit să oprească orice decizie bună pentru oameni, pentru această țară: fie că nu a numit miniștri, fie că a trimis către CCR legi adoptate de colegii mei în Parlamentul României, legi care aduceau lucruri bune pentru oameni. Și-a făcut datoria de a acționa împotriva poporului român și împotriva propriei țări.

 

Ieri am fost la Ziua Armatei României. Acolo a venit președintele și astăzi am văzut declarația lui. A afirmat că ne-a văzut dezamăgiți, că ne-a văzut triști. Este pentru prima oară când trebuie să-i dau dreptate. Da, suntem triști și dezamăgiți, pentru că am văzut că șase formațiuni politice, în frunte cu președintele României, au dat un guvern jos, un guvern aproape de români, care a luat decizii pentru români, și vine cu un guvern cu un program de guvernare împotriva românilor. Cum să nu fim dezamăgiți când vedem că ne spune „nu tăiem pensiile, dar nu le mai mărim”. Oare părinții și bunicii noștri nu au dreptul la o viață decentă, nu au dreptul la respect din partea noastră? Ne-am dorit întotdeauna ca ceea ce noi am propus în programul de guvernare pentru pensionari să meargă mai departe. Este munca lor de-o viață și noi trebuie să-i respectăm și să le dăm ceea ce se cuvine. Nu le facem o favoare, este dreptul lor după o viață de muncă. Am văzut în programul de guvernare că vor să reducă salariile bugetarilor, că vor să reducă sumele alocate persoanelor cu handicap, că vor să taie voucherele de vacanță, că vor să elimine programul pentru tomate, că vor să privatizeze companiile din transport, că vor să ia măsuri împotriva comunităților locale. Nu mai există PNDL, nu mai există FDI.

 

De fapt, acești oameni aduc din nou politica de austeritate. De fapt, acești oameni nu iubesc oamenii, se iubesc doar pe ei și iau măsuri pentru ei. Este normal, dacă ne uităm la modul în care acționează președintele României, care acționează nu pentru toți românii – el este de fapt liderul unui partid politic, liderul PNL, și toate deciziile lui sunt numai pentru cei de lângă el. Președintele României, cel care ar trebui să fie președintele tuturor, și al nostru, al celor de pe scenă, și al dumneavoastră, președintele care să vină în mijlocul românilor, care să fie sensibil la problemele românilor, președintele care ar trebui să ajute comunitățile locale, să ne reprezinte cu demnitate, ca un adevărat român, în afara granițelor țării, în instituțiile europene, este de fapt președintele care vrea „Guvernul meu, Parlamentul meu”, care de fapt împarte țara în două: el cu ai lui și noi, toți ceilalți.

 

Oameni buni, știu că aici sunteți o comunitate de oameni care își iubesc locurile, tradiția, cântecul popular, jocurile populare care sunt așa de frumoase. Sunteți oameni mândri, harnici și onești care întotdeauna au ținut cu comunitatea lor și cu această țară. Știu că n-ați ezitat nicio clipă să apărați România și că purtați în permanență în inima dumneavoastră tricolorul. Suntem într-un moment de impas, de instabilitate pentru România, în care putem să vorbim despre ceea ce am făcut sau ceea ce facem în acest moment, dar oare știm ce va veni mâine? Știm ce ne vor aduce Ludovic Orban cu guvernul lui mâine? Știm cum ne va reprezenta Klaus Iohannis în perioada următoare? E un președinte care a împărțit România între buni și răi, care a înlocuit iubirea cu ura, unitatea cu dezbinarea, un președinte care cinci ani de zile nu a venit o clipă în fața românilor să dea un raport de activitate pentru ceea ce a făcut în calitate de președinte al României. România are nevoie de un președinte care să aducă echilibru, să aducă consens, care să-i iubească pe români și România, care să îi unească pe români, pentru că acest popor și-a realizat obiectivele importante atunci când a fost unit și când a acționat cu suflet și cu devotament pentru această țară. Dar noi nu avem acest președinte în acest moment. Candidatul Iohannis nu se raportează la oameni, pentru că nu îi iubește. L-ați văzut vreodată pe președinte să meargă într-un județ, într-o comunitate și să nu vorbească cu membrii de partid, să vorbească cu oamenii, să îi asculte pe pensionari, pe copii, pe tineri, pe bărbații care trebuie să asigure siguranța familiilor lor, să asculte femeile din această țară care luptă pentru familia lor? El nu se ascultă decât pe el, nu are niciun fel de empatie cu poporul român.

 

Oameni buni, România este a românilor, este a noastră, a tuturor. În deciziile președintelui României trebuie să ne regăsim fiecare dintre noi, în deciziile președintelui României trebuie să găsim un trai mai bun pentru cei care au făurit România de azi, pentru copiii și nepoții noștri. În România trebuie ca fiecare cetățean să fie respectat și ascultat, de aceea consider că pentru a creiona destinul acestui popor, viitorul acestei țări, trebuie să participăm fiecare dintre noi, să ne implicăm fiecare dintre noi, trebuie ca fiecare dintre noi, când intrăm în cabina de vot, să votăm pentru familiile noastre, pentru ceea ce este mai bine pentru copiii noștri, pentru părinții noștri, pentru comunitatea noastră.

 

Știu că aici sunteți buni români, că aici sunt oameni care-și iubesc țara. Oameni buni, lupta de pe 10 și 24 nu va fi una între partide politice, ci între Iohannis și oamenii lui Iohannis și românii care își vor România înapoi. Avem nevoie de un președinte care să ne reprezinte cu demnitate în instituțiile europene, așa cum îl avem aici pe domnul europarlamentar Dragoș Benea, un președinte care să apere România, să se bată pentru fonduri europene pentru comunitățile locale, nu un președinte care să vorbească urât despre România la Bruxelles, să ia de acolo poruncile și să vină acasă fără să îi susțină pe români. Noi nu ne ducem la Bruxelles să dăm socoteală, ne ducem să îi susținem pe români, pentru că a fi patriot nu înseamnă că nu ești proeuropean. A fi patriot înseamnă să ai tricolorul în suflet, nu doar culoarea galbenă pe care o are Iohannis.

 

Am încredere în fiecare român, în fiecare dintre dumneavoastră. Am încredere că veți merge cu toții la vot și veți contribui la destinul acestei țări. Îmi doresc ca după ce am fost prima femeie prim-ministru al României să fie prima femeie președinte al României, un președinte care să se comporte ca o mamă pentru români, să aibă grijă de fiecare membru al familiei, să aibă grijă de pensionarii din România ca de propriii părinți, să aibă grijă de femeile din România, de copiii din România ca de propriii copii. Avem nevoie de un președinte care să îi iubească pe români și să fie mereu alături de ei, iar dacă președintele Iohannis vrea un viitor mai bun pentru această țară, să meargă la vot și să voteze Viorica Dăncilă!

 

Dumnezeu să ne ajute! Victorie!