Vreau să vă felicit pentru implicare, pentru buna cooperare între salariații spitalului și administrația publică locală. Este important să investim în sănătate, este important să ne implicăm cu toții. După cum știți, am crescut salariile medicilor, salariile personalului medical pentru a nu mai pleca din țară, dar acest lucru nu este suficient dacă nu-l dublăm cu investiții în sănătate, în echipamente și aparatură medicală. În fond, principalul beneficiar este pacientul și, după ceea ce am văzut astăzi aici, sunt încredințată că toți cei care vor apela la servicii medicale în acest spital vor fi tratați corespunzător cu echipamente bune, un personal foarte bun și, bineînțeles, cu speranța că și pe viitor, investițiile vor continua. Am acordat sume substanțiale pentru toate spitalele județene, pentru că ne-am dat seama că degeaba avem un personal calificat recunoscut și pe plan extern dacă nu avem aparatură medicală performantă, astfel încât cetățenii să fie tratați așa cum trebuie.

 

ÎntrebareDe ce nu ați acordat acești bani pentru spitalul din Săcele decât în ultima ședință de Guvern? Pentru că e aici un primar PSD?

Viorica Dăncilă: Nu. Am acordat sume de bani tuturor spitalelor județene, indiferent de culoarea politică, așa cum am acordat și sume prin PNDL 1 și 2 tuturor localităților, indiferent de culoarea politică. România are nevoie de dezvoltare, avem nevoie de dezvoltarea comunităților și, dacă vom ține mereu cont de culoarea politică, atunci nu vom avea o coeziune la nivel teritorial. Nu a fost vorba neapărat de înainte de a fi demis Guvernul sau după ce a fost demis Guvernul, vom continua să acordăm sume atât cât ne putem permite, cât să se încadreze în bugetul Ministerului Sănătății sau în fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului.

 

ÎntrebareA primit și spitalul din Brașov bani?

Viorica Dăncilă: Au fost sume alocate tuturor spitalelor. Nu-mi cereți acum să vă dau sumele alocate, dar știu foarte bine că aparatură au primit toate spitalele județene, aparatură performantă, astfel încât pacienții să fie bine tratați.

 

ÎntrebareCum rămâne cu desemnarea comisarului european?

Viorica Dăncilă: Așa cum am spus, am făcut două nominalizări, Rovana Plumb, Dan Nica. A fost respinsă Rovana Plumb de către Comisia Juridică a Parlamentului European, a rămas cealaltă nominalizare. Dacă nu va fi un guvern învestit, vom discuta cu Comisia Europeană. Noi sperăm să țină cont de nominalizarea pe care am făcut-o, pentru că între un premier interimar și un premier desemnat puterea de a nominaliza un comisar aparține premierului interimar.

 

ÎntrebareDoamna comisar-șef își dorește o femeie din partea României!

Viorica Dăncilă: Sigur, eu am susținut întotdeauna femeile, dar aș vrea să fie o abordare echidistantă și cu celelalte state membre. După cum știți, am subliniat de fiecare dată că România trebuie să fie tratată în mod egal cu celelalte state membre și, dacă nu a cerut altui stat membru o femeie, eu cred că nici României nu trebuie să îi fie aplicată o altă măsură. Nu înseamnă că nu avem femei foarte competente care pot face față acestei funcții la nivel european.

 

ÎntrebareCum comentați disputa dintre ministrul Cuc și doamna manager de la TAROM?

Viorica Dăncilă: Nu comentez dispute. Am trimis Corpul de Control atât la TAROM, cât și la Ministerul Transporturilor. Pe mine mă interesează adevărul, lucrurile reale, pentru a lua măsuri și vă garantez că în momentul în care o să am această dovadă a unei greșeli din partea unuia sau altuia voi fi neiertătoare în a lua măsuri.

 

ÎntrebareCum răspundeți acuzațiilor lui Barna că îi puneți bețe în roate în campania electorală?

Viorica Dăncilă: Vai, la asemenea lucruri nici nu pot să dau un răspuns! În niciun caz nu am făcut și nu o să fac așa ceva. Dimpotrivă, le-am urat tuturor contracandidaților succes și nu am fost niciodată adepta unor astfel de măsuri, cu atât mai puțin să fac eu așa ceva.

Mulțumesc!