Viorica Dăncilă: Bună ziua! Vreau să o felicit pe doamna directoare pentru acest centru, dar în primul rând vreau să-l felicit pe domnul primar Dan Tudorache, care arată că este foarte implicat, arată grija pe care o are pentru locuitorii sectorului 1 și cred că acest centru atât de necesar este un lucru foarte bun în primul rând pentru pacient, dar și din punct de vedere al prevenției.

 

Încă o dată, felicitări, domnule primar, doamnă primar general! Sunt convinsă că acest exemplu poate fi preluat, pentru că, în fond, atunci când vorbim de sănătate, în primul rând trebuie să vorbim de pacient și de servicii care să arate calitatea și implicarea tuturor. Am văzut deja mai mulți pacienți. Am vorbit cu mulți dintre dânșii. Faptul că sunt foarte mulțumiți de servicii, că de fiecare dată când au o problemă vin aici și sunt tratați corespunzător este un lucru foarte bun și, așa cum am spus, arată implicarea pentru cetățean a primarului sectorului 1.

 

Gabriela Firea: Îi mulțumesc doamnei premier pentru vizită, îl felicit pe domnul primar al sectorului 1 și pe doamna director și pe consilierii locali ai sectorului 1, de asemenea, pe parlamentarii din București, senatori și deputați, unii dintre ei prezenți aici, care au sprijinit eforturile noastre ca primari. De asemenea, le mulțumesc cadrelor medicale, medici și asistenți, pentru această mare realizare.

 

Ca și în cazul Primăriei Generale, Primăria Sectorului 1, acolo unde găsește o ruină, reconsolidează, amenajează, investește și rezultatul este unul bun, unul pozitiv pentru oameni. Demonstrăm prin fapte că sănătatea este o prioritate și, așa cum Guvernul a majorat substanțial salariile medicilor și asistenților, așa și noi, ca autorități locale, investim în sănătate. Alături de toate investițiile Ministerului Sănătății în Municipiul București, sunt extrem de importante și cele realizate din bugetul local, fie prin Primăria Capitalei, fie prin cele șase primării de sector. Aceste lucruri sunt evidențiate de către cetățeni, se realizează destule sondaje în capitală și atunci când bucureștenii sunt întrebați despre calitatea serviciilor medicale, cei mai mulți afirmă că a crescut și că pot să se declare mulțumiți.

 

Bineînțeles, nu ne dorim ca cineva să se îmbolnăvească, am fi fericiți ca toată lumea să fie sănătoasă, dar și pentru acest lucru prevenția este foarte importantă și atunci aceste tipuri de analize care se realizează chiar și aici, la Centrul Socio-Medical Caraiman, sunt extrem de importante: pentru doamne, ecografii și mamografii, de asemenea, sala de kinetoterapie, stomatologie. Sunt, așa cum spuneam, esențiale pentru creșterea calității vieții bucureștenilor.

 

Încă o dată, îl felicit pe domnul primar!

 

Dan Tudorache: Vă mulțumesc că ne-ați călcat pragul. Noi, Primăria Sectorului 1, investim în sănătate. Avem patru spitale în administrare, avem acest centru medical, dar piesa noastră de rezistență sper ca undeva în ianuarie-februarie să fie spitalul de 1115 paturi. Eu sper ca atunci să băgăm prima lopată. Pe 24 luna aceasta va trece PUZ-ul spitalului și îi mulțumesc pe această cale doamnei primar general. Eu sper ca licitația să se termine undeva în ianuarie, cel târziu februarie, să începem munca, construcția spitalului, pentru că oricum toți ne înjură că PSD nu face nimic și o să le demonstrăm că vom începe construcția celui mai mare spital de după Revoluție, de 1115 paturi, în spatele „Doi Cocoși”, pe București-Târgoviște nr. 10.

 

Vă mulțumesc!

 

Gabriela Firea: La noi sunt faptele, nu vorbele!