ÎntrebarePuteți exemplifica o schimbare radicală necesară în partid?

Paul Stănescu: Da, simplu, modul de lucru din partid. Spunea președintele Ciolacu că nu mai există tătuc în partid; comunicarea este un element de bază în politică și în interior, nu numai în exteriorul partidului și cred că ar trebui în primul rând să ne ascultăm colegii. Astăzi suntem la Călărași, ați fost în sală, ați auzit ce am spus, iar de ceea ce spun sunt convins, pentru că numai o comunicare bazată pe încredere între noi poate aduce PSD acolo unde a fost. Acestea sunt principii pe care nu le-am inventat noi. Ne-am dat seama că în istoria recentă nu am funcționat așa, ba din contră. Știți poziția mea în cadrul partidului, pentru că fiecare avem opinii, principii și, sigur, trebuie să ne întâlnim, să discutăm. Sigur, până la urmă, votul înseamnă și democrație, toate deciziile se iau prin vot, dar cred că trebuie o comunicare mai largă și președintele Marcel Ciolacu a făcut un lucru foarte bun, a deschis ușile partidului la nivel național și lucrul acesta se transmite, așa cum vedeți, în toate filialele. Sunt colegi de-ai noștri care au fost dați afară, sunt colegi de-ai noștri care au plecat din anumite motive, obiective sau mai puțin obiective, și cred că trebuie să ne strângem, să fim uniți, pentru că numai așa putem să câștigăm alegerile – și asta am demonstrat-o de-a lungul vremii: în momentul în care am fost compacți, uniți, am reușit să avem și rezultate politice foarte bune.

 

ÎntrebarePentru că tot ați vorbit despre Congres, modificările pe care le veți opera la statut, dumneavoastră, în calitate de membru în conducerea interimară, veți propune o altă formulă de conducere la nivel PSD? Mă refer la ierarhia de partid și la funcțiile de conducere care sunt în acest moment.

Marcel Ciolacu: O să venim în fața Comitetului Executiv, cred că săptămâna viitoare, cu anumite propuneri de modificare a statutului, principii de propuneri, pe urmă, la sfârșitul lunii, când avem reuniunea grupurilor parlamentare, vom invita și primarii de mari municipii, și președinții de consilii județene, astfel încât vom crea un for destul de important și reprezentativ al partidului, unde, de asemenea, vom expune aceste principii, și, dacă ele trec de votul din intern și de opiniile din interiorul partidului, vom merge cu ele să le expunem și la Congres, unde se va da un vot. Faptul ca în Comitetul Executiv să facă de drept parte primarii de mari municipii și președinții de consilii județene, la Congres să se voteze un proiect politic și o echipă, să nu mai fie voturi pe fiecare funcție în parte, și chiar și o modificare a structurii de reprezentare în Biroul Permanent Național, unde, pentru prima oară, primele trei organizații cu rezultate politice – meritocrație politică – pe un ciclu electoral de 4 alegeri să facă parte de drept din Biroul Permanent Național. Cu alte cuvinte, după cum vedeți, nu vorbim aici de oameni, vorbim de principii și de reguli.

 

ÎntrebareFuncția de președinte executiv va mai rămâne sau nu?

Marcel Ciolacu: Nu am creionat din acest punct de vedere ceva.

 

ÎntrebareS-a discutat în cadrul ședinței despre reluarea relațiilor cu ALDE și cu Pro România. Dat fiind istoria recentă, aveți certitudinea că va funcționa totul cum trebuie?

Marcel Ciolacu: Nu, am o reținere încă, cu vârsta presupun că o să mai pierd din ea. Eu nu am făcut referiri nici la Pro România, nici la ALDE. Am făcut o referire foarte clară. În momentul acesta negociem cu toate forțele politice din Parlament, iar pe viitor cred că politica și alianțele politice se fac în jurul unui program politic, lucru pe care vrem să îl lansăm la Congres. Avem discuții clare, punctuale, de funcționare a Parlamentului – acum vedeți și dumneavoastră, asaltul PNL nu e numai asupra PSD, este și asupra celorlalte forțe politice care i-au adus la guvernare. Ce nu înțeleg eu în anul 2020 la o Românie membră a UE și a NATO este cum poți să vii cu un discurs „să dispară PSD”, PSD fiind în acest moment singurul partid de opoziție. Adică îți dorești să dispară opoziția dintr-o țară. N-am auzit o utopie și o tâmpenie mai mare vreodată în cei 30 de ani. Dacă îți dorești să devii Ceaușescu, să-și schimbe domnul Orban numele în Ceaușescu. Dânsul dă prin asumare și bugete, și tot, și să conducă această țară. Dacă dumneavoastră ați mai auzit într-un stat european că trebuie să dispară opoziția, vă rog frumos să îmi spuneți, eu nu am auzit!

 

ÎntrebareSunteți în opoziție…

Marcel Ciolacu: Singurul partid de opoziție.

 

ÎntrebarePoziția PSD este de a nu susține alegerile anticipate. Ați discutat în ultima perioadă cu președintele României?

Marcel Ciolacu: Nu.

 

ÎntrebareCând a fost ultima dată când ați discutat cu președintele?

Marcel Ciolacu: Anul acesta nu am avut nicio discuție cu președintele României. Ultima dată am avut cu președintele României o discuție instituțională.

 

ÎntrebareAți discutat inclusiv despre posibilitatea angajării Guvernului?

Marcel Ciolacu: Nu am discutat cu președintele României probleme politice.

 

ÎntrebarePSD va depune moțiune de cenzură. Este clar dacă Guvernul își angajează răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi.

Marcel Ciolacu: Da, e o decizie clară. Oricum PSD va depune o moțiune de cenzură – dacă nu va exista această temă, pe alte teme în această legislatură parlamentară.

 

ÎntrebareAți anunțat că PSD va încerca să formeze o altă majoritate parlamentară. Veți avea și o propunere de premier în consultările cu președintele?

Marcel Ciolacu: Să lăsăm lucrurile să decurgă constituțional și, când vom ajunge în acel moment, vă vom spune.

 

ÎntrebarePoziția PNL și inclusiv a președintelui României este de a demara și de a declanșa aceste alegeri anticipate. Guvernul, într-un final, va pleca de la Palatul Victoria.

Marcel Ciolacu: Aștept cu nerăbdare demisia domnului Orban.

 

ÎntrebareSau moțiunea de cenzură depusă de PSD.

Marcel Ciolacu: În momentul în care trece o moțiune de cenzură, exact cum s-a întâmplat și cu Guvernul Orban, înseamnă că există o altă majoritate. Constituțional, respectiva majoritate va face o propunere, asta nu înseamnă că va face o propunere PSD. Așa cere Constituția.

 

ÎntrebareȘi dacă președintele Iohannis va ignora această propunere venită din partea acestei majorități parlamentare nou-formate, ce va face PSD în acel moment?

Marcel Ciolacu: În primul rând, sunt foarte mulți de „dacă”.

 

ÎntrebareAltfel nu se declanșează alegeri anticipate.

Marcel Ciolacu: Nu noi le declanșăm, le declanșează domnul Orban prin demisia domniei-sale. În acest moment, PSD este singurul partid de opoziție, asta înseamnă că nu avem majoritate parlamentară – ca să închidem și acest subiect care tot apare. Unul de la PNL spune, „domnule, trebuie să dispară PSD, că nu putem face în Parlament…” Domnule, spuneți-ne, facem un referendum, doriți să existe în România un singur partid, să nu mai existe PSD? Facem un referendum și în funcție de ce ne cer cetățenii, noi o să ne supunem acestei voințe.

 

ÎntrebareV-au atras atenția oamenii din sală, primarii, asupra acelor care merg la televiziuni și reprezintă partidul. De asemenea, un coleg de-al dumneavoastră la Brăila parcă vorbea despre oameni care ar trebui să fie pregătiți înainte de a ocupa funcții publice. Veți introduce în criteriile partidului niște norme de reprezentare, astfel încât să nu mai avem situații de genul în care merg la televizor oameni care sunt contestabili?

Marcel Ciolacu: O să existe niște norme în ceea ce privește etica. Noi încercăm chiar să nu mai fie decizional Comitetul Executiv pe aceste norme de etică, să le transferăm unui for mai larg, să le transferăm Consiliului Național. Asta ca noutate – și mi se pare foarte corect, fiindcă faci discuția mult mai largă. În cadrul Consiliului Național deja sunt și parlamentari, și președinți de consilii județene, și președinți de organizații, și primari și atunci cazurile nu vor mai fi discutate punctual, o să se vorbească de principii și de reguli care țin de interesul general. Eu cred că e o bună modificare. Cine se prezintă, totuși, în cele două luni, ați văzut că există o abordare diferită cu privire la comunicatori. Sunt o parte din colegi care, în momentul acesta, se pregătesc să fie viitori comunicatori. A fost un timp foarte scurt.

 

ÎntrebareȘi care este recomandarea pentru aceștia? Să-și cizeleze limbajul?

Marcel Ciolacu: Orice înseamnă comunicator – în întregul sens, mai multe lucruri trebuie să acopere un comunicator.

 

ÎntrebareLegat de anunțul făcut ieri de domnul Orban despre modificările la legea privind alegerea primarilor în două tururi, acesta spunea că dacă nu va rezulta o lege cât mai curând în Parlament, vor veni din nou cu alte soluții.

Marcel Ciolacu: Îi așteptăm. Vom folosi toate pârghiile democratice ca să luptăm împotriva modificării unei legi, unor reguli în timpul jocului, lucru care nu se întâmplă niciunde în Europa.

 

ÎntrebareVeți folosi toate pârghiile și ca să împiedicați organizarea unor alegeri anticipate?

Marcel Ciolacu: Categoric. Care este criza de a face alegeri anticipate? Faci alegeri anticipate când nu există o majoritate care să numească un Guvern. Acesta este fondul crizei. Faci două propuneri, pică de două ori prin Parlament, așa e peste tot în lume. Care este criza politică?

 

ÎntrebareCurtea Constituțională este o soluție în anumite etape?

Marcel Ciolacu: Eu aștept vreo trei răspunsuri de la Curtea Constituțională. Abia aștept să le arăt că au încălcat legea.

 

ÎntrebareDacă președintele Klaus Iohannis va ignora o propunere venită din partea unei majorități parlamentare și va numi un alt premier…

Marcel Ciolacu: Să ajungem acolo. Eu cred că președintele României, cum a dovedit – că PSD a făcut trei propuneri de prim-ministru, dovedind că are o majoritate –, va respecta Constituția. Sunt ferm convins de asta.

 

Întrebare: Despre cazul de la Plătărești, dumneavoastră știați ce se întâmplă acolo?

Iulian Iacomi: Despre cazul de la Plătărești, spitalul de acolo este în subordinea Consiliului Județean, nu are nicio treabă cu PSD.

 

ÎntrebarePSD are și el consilieri județeni.

Marcel Ciolacu: Haideți să facem o diferență. PSD are o minoritate în Consiliul Județean și este de vină pentru ce se întâmplă la un spital, iar președintele Consiliului Județean sau majoritatea PNL din Consiliul Județean nu au nicio vină.

 

ÎntrebareEu am întrebat dacă se știa la nivelul județului de ceea ce se întâmpla acolo.

Iulian Iacomi: Echipa din conducerea domnului președinte al Consiliului Județean știa, avea informații, mai multe nu pot să vă spun pentru că nu am avut discuții cu domnul președinte, consilierii PSD ne-au adus la cunoștință anumite chestiuni, dar suntem minoritari în Consiliul Județean.

 

ÎntrebareȘi cum vedeți dumneavoastră soluționarea acestui caz?

Marcel Ciolacu: Întrebați-l pe președintele Consiliului Județean și pe consilierii care formează majoritatea.

 

ÎntrebareAți vorbit mai devreme de o datorie morală pe care PSD central o are către PSD Călărași. La ce vă referiți?

Marcel Ciolacu: Corect, la faptul că, atunci când se creează alianțe politice, există și plusuri, și minusuri. Călărași a încasat cel mai mare minus, adică într-un județ în care, tradițional, PSD câștiga, a fost cedat PNL. Costurile nu au fost plătite de mine, de la Buzău, sau de domnul Stănescu de la Olt, costurile au fost plătite de colegii noștri din cadrul organizației de la Călărași. Și cred că și actuala conducere interimară, și viitoarea conducere a partidului au o datorie morală de a ajuta organizația de la Călărași.

 

ÎntrebareCare sunt plusurile organizației de la Călărași și, totodată, minusurile?

Marcel Ciolacu: O foarte bună organizare într-un timp foarte scurt, s-a și văzut în rezultate, văd o mai mare deschidere. Mari minusuri în acest moment eu nu văd la organizație. Cred că vor trebui mai multe cifre și acces la informație să-și ia deciziile. În schimb, am văzut o deschidere astăzi. Repet, am regăsit în sală și trecut, și prezent, și viitor, ceea ce e un lucru extraordinar pentru organizație. Și îl felicit.

 

ÎntrebareCiprian Pandea de unde face parte?

Marcel Ciolacu: Ați fost la conferință, ca și mine. Ciprian Pandea este membru PSD, atât el, cât și tatăl său, și recomandarea noastră, atât a mea, cât și a domnului Stănescu, e că trebuie contactat să vină cât mai repede la treabă în partid.

 

ÎntrebareÎn calitate de ce?

Marcel Ciolacu: De membru și sunt ferm convins că împreună cu președintele va găsi soluțiile necesare.

 

ÎntrebareE corect ceea ce s-a întâmplat? Pentru că a pierdut șefia acestei organizații pentru că a semnat, alături de dumneavoastră, acea scrisoare prin care i s-a cerut demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al partidului.

Marcel Ciolacu: De aceea, moral, atât mie, cât și domnului Stănescu, ni s-a părut corect să deschidem această discuție în cadrul organizației.

Iulian Iacomi: Vă asigurăm că vom face toate demersurile ca domnul Ciprian Pandea să vină lângă noi în echipă și să muncim pentru alegerile locale care bat la ușă.

Marcel Ciolacu: Și va fi respectat pentru tot ce a făcut în istoria partidului, mai ales că este un tânăr de viitor.

 

ÎntrebareSpuneați mai devreme că e nevoie de unitate în PSD. Nu ar fi bine ca personaje cu probleme de imagine, gen domnul Oprișan, domnul Iordache, să facă doi-trei pași în spate?

Paul Stănescu: Nu discutăm de persoane acum, chiar nu vreau să deschidem discuția asta. Vă spunea președintele pentru că vor fi niște norme de etică în statut, vor fi niște reguli clare. Nu discutăm de persoane pentru că nu ar fi corect, în primul rând, față de colegii mei să fac acest lucru. Dar cu deschiderea aceasta a noastră sunt convins că vom găsi soluții ca fotografia care va fi să fie una foarte frumoasă.

 

ÎntrebareSpuneați că alegerile vor fi făcute în echipă. Democrația internă din PSD nu va avea de suferit?

Marcel Ciolacu: Echipa va creiona viitorul BPN, de aceea am gândit și reversul de a lărgi CEX cu primarii și cu președinții de consilii județene, astfel încât balanța să se echilibreze. Am stat multe ore, multe discuții pentru ca partidul să funcționeze cât se poate de democratic și câți mai mulți dintre colegi să fie în forul decizional.

 

ÎntrebareExistă candidați PSD pentru orașele din județul Călărași?

Iulian Iacomi: Până pe 15 februarie trebuie neapărat să dăm lista cu candidații pentru primar la Municipiul Călărași, la Consiliul Județean și în județ. În mare parte, în județ stăm foarte bine, dar încă facem un sondaj pentru Călărași. O să vă dăm nume la momentul potrivit.

 

ÎntrebareLa parlamentare nu veți mai trimite niciun candidat de la centru aici, în județ?

Marcel Ciolacu: Am spus-o în conferință foarte clar, este exclus ca centrul să trimită vreun candidat la Călărași. Este exclus, din punctul meu de vedere, ca centrul să impună pe cineva în cadrul nu al organizației Călărași, ci al oricărei organizații din țară. Dacă conducerea centrală are o discuție cu președintele de organizație, nu se exclud negocierile, dacă vorbim de personalități, dar eu cred că în acest moment, ca să vorbim punctual de Călărași, trebuie să aibă o etapă a lui proprie și să evite orice fel de discuții pe această temă în ceea ce privește Călărașiul. Acest punct de vedere vi-l spun președintele interimar al PSD și secretarul general interimar al PSD. Atât eu, cât și domnul Stănescu, cu certitudine, începând de azi, indiferent de ce poziție vom ocupa în partid, vom susține acest lucru. Credeți-ne că suntem două voci destul de convingătoare!

 

ÎntrebareVeți candida pentru funcție de președinte?

Marcel Ciolacu: Nu știu, am spus în conferință regulile și pașii care trebuie urmați.

 

ÎntrebareDar dumneavoastră?

Paul Stănescu: Nu am spus niciodată că voi candida la această funcție. Sincer să fiu, chiar nu știu, pentru că am stabilit că mergem cu moțiunea, cu o echipă. Vă spuneam înainte că vreau să fie o fotografie foarte frumoasă și eu nu prea sunt telegenic, fotogenic, și s-ar putea să nu fiu!

 

ÎntrebareDe ce depinde dacă o să fiți?

Paul Stănescu: Dacă vor veni foarte mulți colegi și vom găsi persoana cea mai potrivită să fie secretar general, eu mă dau la o parte și spun „Na, poftim!” E simplu! N-ați găsit așa ceva, chiar te rog să crezi că așa voi face. Îl am aici pe domnul președinte Ciolacu, în interiorul grupului nostru, când ne întâlnim în Biroul Interimar Național, eu chiar am spus acest lucru: considerați că în cadrul grupului nostru funcția de secretar general este liberă. Am martori, cred că confirmă domnul Ciolacu, asta am spus.

Marcel Ciolacu: Sunt niște noutăți, acceptați-le așa cum sunt!

Paul Stănescu: Oamenii fac funcția!

 

ÎntrebareL-ați ajuta pe domnul Iohannis să încheie funcția de premier a domnului Orban prin moțiune de cenzură?

Marcel Ciolacu: Nu văd legătura. Eu am o relație instituțională cu președintele în virtutea faptului că sunt președinte al Camerei. Mi-aș dori să existe și o relație instituțională în virtutea faptului că momentan reprezint singurul partid de opoziție și sunt președintele interimar al partidului de opoziție. Înțelegeri politice să aibă președintele partidului de opoziție cu președintele României credeți-mă că e un pic cam mult! Există priorități ale României, trebuie discutate, indiferent de culoarea politică, dar nu cred că prioritatea României este acum dacă domnul Orban este sau va mai fi vreodată premier. V-am spus de la început, agenda publică a Guvernului, a premierului Orban, a PNL, din ce văd eu la televizor ca orice om, nu are nicio treabă cu agenda publică a românilor.

 

ÎntrebareCum ar trebui să arate profilul candidatului PSD pentru locale și parlamentare?

Marcel Ciolacu: Principiile și profilul sunt unul clar: un democrat european adaptat noilor cerințe și nevoi ale cetățenilor. Nu fac eu un profil acum, aduceți-mi o tablă și începem să lucrăm pe ea ce principii trebuie! Partidul trebuie să creeze o platformă pentru ca valorile partidului să iasă în evidență.

 

ÎntrebareSe va aplica și cerința domnului Manda referitoare la proștii din funcții publice?

Marcel Ciolacu: Dacă mă uit la PNL, deja eclipsează PSD!

Mulțumim mult!