Doamnelor și domnilor, până la urmă, camarazi, după discursul domnului Stănescu mă așteptam să mai fie niște înscrieri la cuvânt! Domnule Tărăcilă, nici eu, nici domnul Stănescu nu suntem astăzi aici să facem campanie electorală. Nu am plecat să participăm la aceste conferințe județene cu un gând de campanie, dimpotrivă, am venit să vă dăm niște explicații. Eu fac parte dintre politicienii care consideră că trebuie să dea explicații atât în interiorul partidului, cât și cetățenilor. Până la urmă, cetățenii ne conferă prin votul lor aceste funcții și trebuie să dăm explicații, iar dumneavoastră, prin reprezentantul în CEX, ne-ați împuternicit în această perioadă să ținem frâiele partidului, o perioadă delicată și nu tocmai fericită a partidului, o perioadă scurtă, fiindcă sunt mai multe paliere pe care trebuie să lucrăm, cel intern, pregătim Congresul ca să avem o conducere legitim aleasă, să lăsăm portițele pentru ca acest partid să aibă un Congres ordinar, cum este normal, cum și eu am fost crescut, fiind membru al acestui partid din 1990, unul dintre membrii fondatori ai partidului și știu regulile partidului și vreau să le respect, alături de domnul Stănescu. Te înțelegi cu multe cu domnul Stănescu, mai puțin când încerci să încalci principiile sau să pui altceva înaintea românilor și a partidului.

În primul rând, o să mă refer la partid. Am depășit momentul organizatoric administrativ al partidului, noi având mandat să organizăm un Congres cât se poate de transparent, care să lase loc unei concurențe în interiorul partidului într-o perioadă delicată, dar și mai mult acest Congres să însemne un restart în ceea ce privește reorganizarea și viitoarea reformă a partidului – să nu ne mințim că se poate face de pe o zi pe alta. Reorganizările și reformele se fac pe bază de principii. Principiile le modifici în statut, devin lege pentru partid, statutul trebuie respectat, indiferent cine ești, iar din tot ceea ce am greșit în trecut să încercăm să nu mai facem aceleași greșeli. Am stabilit niște termene, totdeauna trebuie să te încadrezi în termene. Toate conferințele se desfășoară până pe data de 9 februarie, până pe 15 februarie pornim și pe al doilea palier, pregătirea alegerilor locale, care bat la ușă, și cel târziu pe 29 februarie am stabilit că vom avea Congresul. Vedem ce se întâmplă la PNL, care încearcă să forțeze anumite modificări. Eu consider că cel mai important la Congres este cum îl vom aborda și aici o să revin și la delegați sunt modificările statutare pe care le vom face la Congres, care de fapt vor pune baza funcționării partidului în acest an de zile cât va funcționa echipa aleasă de Congresul Extraordinar, iar anul viitor să avem un Congres ordinar în toată regula. Am stabilit în CEX, în primul rând, pentru că am văzut ce au însemnat lansările pe stadioane, Congresele de zeci de mii de oameni, unde ne strângem, ne mulțumim, ne pupăm, dar fondul dezbaterii lipsește, și am stabilit ca anul acesta, ținând cont de rapiditatea lucrurilor, să avem un Congres mai restrâns și de aceea numărul de delegați e atât de mic. Ne-am făcut numărul de delegați în funcție de mărimea sălii, dacă se va hotărî să ținem un Congres mai larg, acum e estimat la 1500-1700 de persoane, și eu la Buzău am aceeași problemă, sunt 79 de primari PSD din 87 și am în jur de 50 de delegați. Sunt și șapte parlamentari, și primari de municipii, toată lumea dorește să fie la Congres. Eram ferm convins, atât eu, cât și domnul Stănescu, că vom avea această problemă și dumneavoastră o să ne-o reproșați. Trebuia să alegem cum să o cântărim, era necesar să vă dau o explicație, v-am dat-o, dacă vom hotărî altceva vom muta locația Congresului. Categoric, în momentul acela listele se vor deschide.

Nu consider că în acest moment PSD își permite la Congres o bătaie pe funcții, să reîncepem o vânzoleală gratuită în interior. Interesul partidului în acest moment este de a se strânge, de a deschide ușile, de a găsi soluții de alianțe și de a funcționa la o capacitate de 100%, să se pregătească cât mai repede de campania electorală. La conferința de la Brăila am și vorbit de viitorul șef de campanie, propunându-l pe domnul Claudiu Manda. Niciunul dintre aceste paliere nu trebuie uitat, nu trebuie exclus, trebuie să le abordăm concomitent. Este pentru prima oară când vine o conducere și are un timp atât de scurt până la alegeri, într-un moment un pic delicat. Cred că la Congres trebuie să se candideze pe moțiuni. Moțiune înseamnă o echipă pe care și-o asumă liderul și un proiect politic. Cred că la Congres trebuie să candideze cât mai multe echipe și proiecte politice, iar oamenii să cântărească foarte bine drumul. De această dată nu trebuie o impunere sau să fie altfel de discuții în cadrul unui Congres Național decât un proiect politic. Proiectul politic va sta la baza programului politic, în jurul unui program politic se fac alianțe, alianțele nu se fac în jurul dorinței de a lua puterea în România sau de a avea acces la anumite resurse. Alianțele se fac în jurul unui program politic pe care îl prezinți în interior celor care doresc să vină alături de acest program politic și pe care pe urmă începi să îl expui oamenilor.

În interiorul partidului există Consiliul Național. Poate la nivel local nu înseamnă foarte mult, la nivel central el trebuia să fie miezul și viața ideologiei partidului și resursa umană a partidului. Astfel, ajungem la meritocrație, care nu trebuie impusă sau numai vorbit despre ea, trebuie să își regăsească locul într-un for al partidului. În acel moment, conducerea partidului prin Consiliul Național lasă să iasă adevăratele valori ale partidului care există în acest moment, nu pe care să le căutăm sau importăm în viitor, dar nefiind un sistem democratic modern și european al unui partid de a funcționa, oamenii nu s-au mai regăsit – nu numai la PSD. Noi avem o mare șansă să facem această reformă, fiind în opoziție. Uitați-vă la PNL, e de două ori dezastrul mai mare atât în trecut și, îmi permit să spun, mai ales în viitor. Dacă vom avea această capacitate și mai modificăm statutul și dăm și meritocrația politică, există și așa ceva, există organizații care câștigă, există organizații care de foarte mult timp nu câștigă și atunci noi venim cu o propunere în CEX să îl lărgim și acolo să se regăsească și primarii de mari municipii, și președinții de consilii județene, astfel încât CEX să fie un for mult mai larg, ședințele o să dureze mult mai mult, asta-i viața!, trebuie să ne mai și ascultăm între noi, să avem și opinii, și evităm deciziile într-un cerc strâmt în care nu întotdeauna, cum a dovedit vremea, au fost cele corecte. Aici aveți tot suportul nostru, domnule președinte, și felicitări încă o dată pentru ce ați făcut. Cred că organizația centrală îi este datoare organizației de la Călărași să pună umărul, să încerce să acopere prin anumite reparații morale pe care centrul le datorează Călărașiului, nu invers. Eu n-am acceptat la Buzău și cu certitudine n-o să accept niciunde, sunt președinte de organizație, la fel ca domnul Stănescu, să mi se impună cineva pe listă, e unul dintre lucrurile cele mai bune pe care le-a făcut Liviu Dragnea, acea etapă a vieții de partid este depășită, cel puțin din partea mea și sunt ferm convins că din partea domnului Stănescu este exclus așa ceva, este exclus ca noi să hotărâm în numele dumneavoastră. În schimb, avem o datorie morală să vă ajutăm cu tot ceea ce putem, în primul rând cu un acces la cifre mai larg pentru ca în interiorul organizației dumneavoastră să luați hotărârile corecte. Nu vreau să dau sugestii sau recomandări și nu mă bag în viața organizației, dar încercați să deschideți ușile oamenilor care au avut un istoric în acest partid. Oamenii care vin când ești în opoziție sunt oamenii cei mai valoroși. Când suntem la putere, ni se rup telefoanele, nu mai e loc prin sediu, nu mai știi cu cine să vorbești prima oară, nu mai știe care să vină prima oară la tine să-ți ureze la mulți ani, dar când ești în opoziție ajungi la nucleul dur și frumos. Ciprian Pandea a fost președinte al organizației. Fac o paralelă, Iulian, spune-mi Marcel, chiar nu mă deranjează și îmi face plăcere, am încercat să avem discuții cu doamna președinte Viorica Dăncilă și să explicăm principiile democrației, când pierzi trebuie să pleci, mai ales când ai dorit o funcție atât de mare, uitați-vă la orice democrație consolidată din lume. Trebuie să nu ne mai ferim, să fim un partid modern care funcționează după reguli europene. Nu mai putem fi un partid izolat și să încercăm întotdeauna, în funcție de interesul lui Ciolacu, al lui Stănescu sau al lui Iulian, să inventăm reguli în statut pentru a rămâne tot noi! Nu mai funcționează așa, suntem în 2020. Cine mai gândește că poate să mai facă șmecherii ca să își aranjeze lucrurile să rămână tot el e fals! S-a terminat acea perioadă. În 2020, lumea, societatea nu mai doresc așa ceva. Rămân lucrurile personale ale partidului, sistemul de organizare, dar principiile de raportare la cetățeni și la Europa sunt cu totul altele.

Repet, nu mă aflu aici în campanie electorală. Vă spun ce doresc eu de la partid, cum doresc eu și cum văd eu viitorul partidului atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu. Trebuie ca anul viitor să avem un Congres ordinar. Dacă se impune de 10 mii de persoane, de 10 mii de persoane vom avea. Atunci sunt dezbaterile mari în partid. Sper să rămână aceleași reguli ca și la acest Congres, să se vină pe proiecte politice de anvergură. În 2024 se aliniază planetele și în același an sunt toate alegerile. Mi-aș fi dorit ca și cu actuala putere, PNL, să intrăm un pic în dezbaterea legilor electorale a alegerilor locale sau generale dintr-o perspectivă mai largă, nu strâmtă. Tot ceea ce se întâmplă politic acum și vedem la televizor nu cred că are nimic de-a face cu agenda cetățenilor, ea este cu totul alta, toată agenda politică de acum are de-a face cu un interes meschin, mic de mincinoși și incompetenți care reprezintă PNL acum. Printr-o conjunctură favorabilă, confundă voturile lor cu voturile președintelui Iohannis și încearcă să ne spună acest lucru, încalcă orice regulă democratică europeană, încercând să schimbe legi și reguli în timpul jocului și vom riposta în Parlament și vom face public și ne vom adresa și forurilor europene în acest sens, pentru că este o mojicie, nu că ne-ar fi frică de vreun fel de alegeri, dar nu ai voie în anul 2020 într-un stat european să lași să se întâmple așa ceva.

Le mulțumesc parlamentarilor de Călărași care, cu neajunsurile acestui județ, au rămas uniți și nu s-au împuținat și trebuie să le conferim respect și conducerea organizației, împreună cu dumneavoastră, trebuie să stea la masă și să aveți un plan politic atât comun, dar și fiecare dintre noi avem și o carieră politică personală, iar președintele organizației și organizația trebuie să aibă aceste discuții în interior. Vă promit, indiferent de poziția pe care o s-o am în viitoarea structură de conducere a partidului, că voi ține partea Călărașiului pentru ca nimeni să nu fie trimis aici și nimeni să nu se bage peste organizația Călărași – îți promit, Iulian, că în mine ai un mare prieten, fiindcă am auzit ce doriți și știu istoricul partidului.

Dacă revin la agenda publică, PNL continuă cu o agendă publică falsă de partid care nu are nicio treabă cu ce își doresc românii. E un joc democratic, a picat un guvern, a venit alt guvern, e prevăzut în Constituție, nu s-a intrat într-o criză economică profundă, au luat puterea cu o guvernare minoritară, nu e prima și cred că nici ultima oară în România, în schimb noi vedem altă agendă publică. Vă anunț oficial, statistic, în 60 de zile fiecare cetățean al României tocmai a fost împrumutat de domnul Cîțu și de domnul Orban cu 900 de lei, presupun că la sfârșitul lunii vom depăși 1000 de lei, depășește orice fel de guvernare! Să terminăm cu acea minciună că 30 de ani a guvernat PSD – nu este adevărat, PSD a guvernat 17, PNL 16. Eu înțeleg temele lui Orban și ale președintelui României, când vezi că nimic nu funcționează, ca președinte al României care ai girat acest guvern și această majoritate parlamentară, înțeleg perfect atitudinea de a încerca să scape cât mai repede de acest guvern și scuzele că ar trebui anticipate, n-ar trebui. Dacă domnul Orban își va da demisia, va trece moțiunea de cenzură a PSD sau vor fi anticipate, eu vă dau scris că domnul Orban nu va mai fi premier niciodată, cu certitudine! Toată lumea încearcă să scape de el după aceste două luni dezastruoase. Călărașiul e un județ preponderent agricol, și-au arătat ambiția cu pensia minimă, de la 704 la 775 de lei, pentru ei 70 de lei neînsemnând nimic, dar pentru bunicii noștri de la țară e vorba de pensia din agricultură și de cei cu 10-15 ani, impactul bugetar era de 300 de milioane la un buget de 1100 de miliarde, deci nimic. N-au mărit această pensie dintr-o răutate. Am mai auzit niște analiști pe la televizor, „cum să mărească pensia, ăștia sunt votanții PSD!” Oameni buni, dacă am ajuns în 2020 să ne facem ambiția cu un milion de oameni, culmea, în vârstă, bătrâni, pentru că așa e o logică politică, eu le recomand să plece naibii mai repede de-acolo! Nu așa se face politica. Au zis că măresc salariile profesorilor, mint! Au alocat 1,3 miliarde dintr-un necesar de 7. Cifrele din buget niciodată nu mint, noi mai păcălim, mai mințim, dar când ai cifre în față se vede exact, când a mărit PSD a pus la rectificare 4,2 miliarde în plus.

Agenda publică a românilor este cu totul alta decât agenda PNL din momentul acesta. Mai mult, agenda politică internațională este cu totul și cu totul alta decât agenda politică externă a României. Vor da un asalt asupra noastră în februarie și martie. Alături de parlamentari, știm să ne facem temele, îmi permit să nu spun strategia noastră, dar pot să spun strategia PNL, o să facă o sesiune extraordinară la sfârșitul acestei luni, așa am auzit, să aducă o temă falsă cu alegerea primarilor din două tururi, a președinților de consilii județene, aceeași temă, plus pensiile speciale. Anunț că PSD va vota împotriva pensiilor speciale, este o lege cerută de 85% dintre români, trebuie să respectăm românii și solicitările lor. De altfel, și ei trebuie să respecte opiniile românilor, agenda lor, care s-a văzut în primul rând la referendum, aceea de a nu interveni pe legile justiției decât prin Parlament. Vor continua să-și asume răspunderea pe anumite legi, e posibil să vină cu asumare pe tema primarilor din două tururi. Categoric, PSD va depune moțiune de cenzură. Deja sunt două formațiuni politice care au anunțat că vor susține acest lucru, noi și UDMR. Vom continua în această lună negocierile cu celelalte forțe politice și eu sper că cei care i-au adus la guvernare între timp să-și dea seama de ce au făcut și să încercăm să creionăm o altă majoritate parlamentară necesară pentru a face o propunere constituțională de prim-ministru președintelui României.

Nu știu dacă am vorbit mult, puțin, sper că am vorbit suficient de clar, am vorbit din inimă. Am marele defect, se prinde toată lumea când mint și atunci am renunțat s-o mai fac. Nu o să fac nici stânga, nici dreapta de la nimic din ceea ce v-am spus, îmi văd de drumul partidului, drumul meu e împreună cu drumul partidului, cine va candida, cum va candida, vedem mai târziu. Am fugit în acest week-end, cu toate că familia îmi spune alte lucruri, dar oricum e mulțumită că pentru prima oară nu mai sunt în opoziție în interiorul partidului! Vedem în săptămânile viitoare că prioritatea este activitatea din Parlament și, ca președinte al Camerei, o să-mi axez foarte mult atenția către acest lucru. Domnul Stănescu, alături de ceilalți colegi interimari din BPN, sunt ferm convins că o să ne organizăm și o să ne suplinim, nu trebuie să fiu eu peste tot sau domnul Stănescu – s-a dus vremea unui tătuc în partid! Este vremea unei echipe, fiecare din această echipă să știe exact ce are de făcut și revin la ce-a spus domnul Stănescu, la încrederea între noi și în echipă: dacă vom face acest lucru și nu ne vom mai bate pentru scaune, să ne ținem legați de aceste scaune, o să reușim mai repede decât ne așteptăm.

Vă propun să faceți același lucru la Călărași. Fără să deranjez sau să supăr pe cineva, văd că există și trecut, și viitor, și prezent în aceeași sală! Încercați să nu lăsați soldați în afara echipei. Cum a avut și doamna Viorica Dăncilă înțelepciunea de a găsi o cale de mijloc, toți cei care au muncit și au tras pentru acest partid trebuie să se regăsească în interior.

Mulțumesc tare de tot!