Mai grav decât orice mi se pare intenţia Guvernului de a majora vârsta de pensionare la 70 de ani şi nu este o iniţiativă asumată de vreun parlamentar PNL şi nesusţinută de partid, ci este un anunţ care a fost făcut de la tribuna Guvernului României chiar de viceprim-ministrul Raluca Turcan şi care recunoaşte că modificarea va fi operată în funcţie de reacţia societăţii. Cu alte cuvinte, dacă nimeni nu ia poziţie faţă de creşterea vârstei de pensionare la 70 de ani, acest lucru se va întâmpla. Este o înşelătorie, o farsă ceea ce vă vând ei şi este asumat de la cel mai înalt nivel politic, adică de la preşedintele României şi de la prim-ministru. Nu este vorba de o opţiune, ci de o constrângere care îi va forţa, practic, pe români să se pensioneze la vârsta de 70 de ani. În actuala variantă însă, poţi primi şi pensie şi salariu. Varianta PNL obligă să optezi: fie pensie, fie salariu, nu se poate şi una, şi alta şi asta este valabil şi pentru mediul privat, nu numai pentru bugetari, pentru că automat toţi românii vor opta pentru venitul cel mai mare, adică pentru salariu, adică nu pentru pensie, şi astfel toată lumea va ajunge să muncească până la vârsta de 70 de ani, ca să nu mai spun că opţionalul anunţat astăzi va deveni, în foarte scurt timp, cel mai probabil obligatoriu. Speranţa de viaţă a bărbaţilor este de 71 de ani, să vii şi să vorbeşti despre ieşirea la pensie la 70 de ani este ca şi cum ai recunoaşte că de fapt nu mai vrei să mai plăteşti nicio pensie în România. E ca și cum familia pensionarului ar primi la pachet primul talon de pensie cu certificatul de deces. În nicio țară din UE vârsta de pensionare nu ajunge la 70 de ani. Cele mai mari vârste de pensionare sunt în Franța, 66 de ani și 9 luni, Italia, 66 de ani și 7 luni, Portugalia, 66 de ani și 5 luni. Este inutil să vă amintesc ce proteste sunt la ora actuală în Franța din cauza faptului că se discută despre această vârstă de pensionare.

În ceea ce privește creșterea contribuției la 6% pentru pilonul II de pensii, am atras atenția încă de la învestirea actualului Guvern că acest lucru afectează pensia de stat, deoarece se diminuează procentul cotizat către pilonul I. Nu pilonul I este Caritas, cum ne spune domnul Cîțu, pentru că statele nu dau niciodată faliment, ci pilonul II poate fi eventual Caritas. Noi sperăm să nu se ajungă în această situație, dar cu certitudine Constituția garantează dreptul la pensie de stat. După zece ani de contribuție la pilonul II, este o informație prețioasă pe care nu ați văzut-o în spațiul public, în contul mediu al unui român s-a strâns suma de 6671 de lei. Dacă mâine ar ieși la pensie și ar trebui să primească timp de 12 ani pensie, durata medie de viață luată în calcul după pensionare, adică 144 de luni, rezultă o pensie lunară de 46 de lei, adică 10 euro. Presupunem că se dublează contribuția la pilonul II de pensii, înseamnă o pensie de 20 de euro. Cine se așteaptă că va primi de la pilonul II o pensie decentă care să o compenseze pe cea de la stat se înșeală amarnic! În 2015, vă amintiți, la fel se discuta foarte mult despre pilonul II de pensii.

Observăm însă în ultima perioadă un adevărat concurs între partidele de dreapta în a-și bate joc de pensionari. USR, prin programul de guvernare, își dorește reintroducerea taxei pe sănătate pentru pensiile mai mari de 1200 de lei. Taxa a fost eliminată în luna februarie a anului 2017 de Guvernul PSD, iar pensia medie în decembrie a fost 1326 de lei. Rezultă că dacă se va aplica această măsură a USR, toți pensionarii aflați în pragul pensiei medii vor avea o scădere a pensiei. USR insistă, de asemenea, pe privatizarea asigurărilor de sănătate, ceea ce știm cu toții că poate să ducă la colapsul sistemului.

Actualul guvern și celelalte partide care îl susțin ne spun că nu mai sunt bani de pensii. Să pornim de la anul 2016, când am preluat de la vechea guvernare Cioloș un deficit la sistemul de pensii de 16 miliarde de lei. Am ajuns prin niște măsuri bune, transferul contribuțiilor și impozitarea contractelor part-time la nivelul salariului minim pe economie, să scădem acest deficit la aproximativ 2 miliarde de lei. Au eliminat impozitarea contractelor part-time, scutesc companiile din energie și de plata certificatelor verzi, care înseamnă alte 500 de milioane de lei, scutesc administratorii pilonului II de pensii de mărirea capitalului social care, vă atrag atenția, însemna o garanție în plus pentru noi toți cei care avem unități de fond la pilonul II că vom reuși să recuperăm totuși ceva la vârsta de pensionare. Iată că pentru români nu au bani, dar pentru corporații nu e niciun fel de problemă.

Aș vrea să vă reamintesc pe scurt și care au fost măsurile pe care noi le-am luat între 2017 și 2019, încă de la primele OUG am eliminat impozitul la pensiile sub 2000 de lei și ulterior am scăzut de la 16 la 10 impozitul pentru pensiile peste 2000 de lei, am eliminat taxa de sănătate care fusese introdusă de către Guvernul Boc – când CCR nu i-a lăsat să taie pensiile, au găsit această posibilitate de a le scădea, introducând aceste taxe pe care noi le-am eliminat. Am majorat pensia minimă de la 400 la 704 lei și punctul de pensie de două ori în anul 2017, de la 871 la 917 și apoi la 1000 de lei, devansând cu șase luni creșterea punctului de pensie. În 2018 am crescut la 1100 de lei punctul de pensie și apoi la 1265 de lei. În paralel am inițiat o nouă lege a pensiilor care elimina foarte multe inechități din sistem, cum ar fi pensiile diferite pentru persoanele care lucraseră același număr de ani în aceleași condiții de muncă, inechitatea între pensiile bărbaților și ale femeilor, chiar dacă au lucrat în aceleași condiții și același număr de ani, femeile ieșeau cu o pensie mai mare. Am diferențiat pensia minimă și am stabilit recalcularea celor aproximativ 5 milioane de pensii ca să poată să fie aplicată noua lege a pensiilor. Bineînțeles că nu s-au apucat de recalculare la nicio casă de pensii județeană, noi considerăm că nu mai trebuie să caute niciun fel de justificări, pur și simplu trebuie să treacă la muncă și să lase mai ușor văicăreala pe Facebook, că nu-i ajută la nimic.

Am constatat cu cât cinism au vorbit despre pensia minimă care nu mai crește în acest an. Spun că nu sunt bani, deși efortul bugetar este infim. Ceea ce nu cunosc sau nu vor să spună guvernanții este că toți beneficiarii sunt oameni care au lucrat, unii au lucrat 35 de ani pe salariul minim pe economie. Să vii de la cea mai înaltă tribună a României și să spui că nu mai crește pensia minimă pentru că acei oameni n-ar fi prestat nicio zi de muncă mi se pare o enormitate și o bătaie de joc la adresa acestor pensionari. După ce am reușit în aproape trei ani de guvernare să scoatem din deprivare materială, adică sărăcie lucie, aproximativ trei milioane de români, măsurile pe care le iau acum, prin necreșterea veniturilor în continuare, înseamnă să o adâncească și mai mult.

Nu am auzit niciun lider al PNL spunând cu subiect și predicat că din luna septembrie a acestui an valoarea punctului de pensie va ajunge la 1775 de lei. Toți vorbesc despre faptul că se respectă legislația în vigoare, care poate să fie una astăzi, mâine se poate schimba prin OUG, prin angajarea răspunderii, chiar prin lege în Parlament, dat fiind faptul că au o nouă majoritate. Nu înseamnă că vom avea vreo garanție că din septembrie va crește vreo pensie în România. Cred că adevăratul motiv pentru care liberalii solicită alegeri anticipate înainte de luna septembrie, învestirea noului Parlament ar trebui să fie în luna decembrie, este că știu că atunci ar trebui să crească punctul de pensie.

Guvernul trebuie să se apuce cât mai rapid de această recalculare. Noi o prognozasem că va începe de la 1 ianuarie anul acesta. Nu văd niciun fel de dorință a lor de a începe recalcularea pensiilor, ceea ce mă face să cred că nu vor să aplice această lege. V-am spus înainte care sunt beneficiile, poate că nu există o lege perfectă, dar cu siguranță corectează toate inechitățile care sunt la ora actuală în sistemul de pensii. Am făcut calcule care au durat peste un an de zile la Casa Națională de Pensii care garantează tuturor românilor o pensie decentă, dar ei nu pot să primească aceste pensii pe noua lege dacă cineva nu le recalculează pensia! E logic. Să vii acum și să spui că ai găsit inechități în sistem? Da, sunt inechități în sistem, de aceea am creat o nouă lege. Vrei tu să faci o nouă lege? Care e motivul? Nu vrei să o aplici pe cealaltă? De ce? Pentru că vrei neapărat vârsta de pensionare la 70 de ani? Sau pentru că nu vrei să dai toate beneficiile din legea respectivă? Nu este în regulă, pentru că legea a fost votată în Parlament, ar fi trebuit să intre în vigoare mult mai devreme dacă n-ar fi fost atacată la CCR și ar fi putut să înceapă recalcularea pensiilor de pe vremea noastră. PNL a atacat-o la CCR pentru două paragrafe care au fost mai bine explicate, dar în principiu au rămas la fel. Chiar nu îi înțeleg de ce acum caută tot felul de tertipuri doar ca să nu aplice această lege a pensiilor.

 

ÎntrebareNe puteți da mai multe detalii despre abrogarea OUG prin care sunt plafonate pensiile speciale?

Lia Olguța Vasilescu: S-a întâmplat acest lucru, s-a votat în Comisie, reprezentantul Ministerului Muncii a venit și a propus respingerea OUG din 2017 care plafona toate pensiile speciale, cu alte cuvinte aceste pensii vor crește, nemaifiind acea OUG de abrogare, acum se revine la vechea formulă de calcul, 85% din valoarea salariului celui care este aflat în plată. Chiar dacă ai ieșit acum zece ani la pensie, tu primești 85% din salariul celui care se află în activitate în acest moment. Cred că cea mai bună variantă este a noastră, a celor de la PSD, care am propus impozitarea acestor pensii speciale în mod progresiv.

 

ÎntrebareCare ar fi motivul pentru care vor să crească vârsta de pensionare?

Lia Olguța Vasilescu: Cred că este pur și simplu vorba de răutate! Noi nu ne-am împrumutat pentru pensii, atenție! A fost o lozincă în campania electorală că PSD s-a împrumutat pentru pensiile bunicilor noștri și vor plăti și copiii noștri cât s-a împrumutat PSD. Uite că PNL vine și se împrumută dublu de cât a făcut-o PSD, iar PSD a susținut mărirea punctului de pensie, dar nu din împrumuturi, ci din eliminarea deficitului. Noi l-am scăzut gradual, de la 16 miliarde în 2016 la 2 miliarde la sfârșitul anului trecut. Dacă se aplica și legea lui Teodorovici, evident că stopajul la sursă fiind o infracțiune reincriminată, ar fi crescut foarte mult sumele care vin către bugetul asigurărilor. Ce poți să spui unui guvern care se răzbună prima oară pe cei care au pensie minimă? Noi i-am găsit la 400 de lei, i-am dus la 704 lei, anul acesta ar fi fost încă un efort de 10% pentru pensiile lor infime, dar ar fi însemnat că oamenii aceia care, atenție!, au muncit în România, ar fi avut și ei o pensie cât de cât decentă care să le asigure măcar hrana și facturile la utilități. E vorba de 200 de milioane de lei, să ne-nțelegem despre ce vorbim! Cu toate astea, nu găsesc 200 de milioane de lei. V-am dat exemplul despre cum scutesc marile companii de bani, deci bani există. Marota pe care o tot aud de trei ani de zile, „nu sunt bani de pensii și salarii”, cum Dumnezeu PSD a reușit să găsească bani de pensii și salarii, fără să se împrumute cum o fac cei de la PNL?

 

ÎntrebareVor proroga cu un an de zile termenul de intrare în vigoare.

Lia Olguța Vasilescu: Să sperăm că nu mai stau un an de zile la guvernare ca să proroge acest termen, pentru că toate aceste legi de majorare a veniturilor pe care noi le-am făcut au stimulat foarte mult economia, au mers în servicii, voucherele de vacanță pe care le-am dat au mers în turism și l-au dezvoltat, toate astea au făcut ca mecanismele statului să se învârtă și să ajungem în situația în care să avem o creștere economică record în UE, am avut și 7% la finele lui 2017. Acum e o creștere prognozată de 2,2%, deci ne întoarcem iar sub media UE. Iarăși pun întrebarea: ce fac cu banii României acești oameni? Nu se văd în creșterile de venituri, au stopat toate programele pentru fermieri, pentru antreprenori pe care le introdusese PSD, nu construiesc autostrăzi. Uitați-vă ce înseamnă bugetul de anul acesta în care sunt foarte puțini bani alocați pentru toate investițiile. Pe ce se duc banii românilor? Poate ne explică și nouă cineva, totuși!

 

ÎntrebareVeți candida la Congres la vreo funcție?

Lia Olguța Vasilescu: Nu am luat încă această decizie. Depinde foarte mult dacă voi candida sau nu la Primăria Craiovei. În proporție de 99% vreau să candidez la Primăria Craiovei.

Mulțumesc, la revedere!