Dragele mele prietene, dragii mei colegi, dragi prieteni, mă bucur nespus să vă fiu alături aici, la Școala de Vară a Femeilor Social-Democrate de la Constanța. Ne cunoaștem de foarte mult timp, am petrecut împreună momente bune, momente mai puțin bune, dar de fiecare dată am avut puterea să mergem mai departe. Proiectele pe care le-am avut în decursul celor șapte ediții ale Școlii de Vară au adus plus-valoare, dar în același timp au creat o unitate și mai mare între femeile social-democrate din întreaga țară.

 

În timp ce vorbeau Rovana, Mariana, Eugen, Mihai, mă uitam în sală și mă gândeam câte momente am petrecut împreună, de câte ne-am bucurat, câte deziluzii am avut și cât de unite am fost de-a lungul timpului. Mă uitam la primărița de la Reghin când îmi spunea, „Doamnă președinte, eu nu cred că mai pot candida”. I-am spus, „Tu nu ești un laș, tu ești o luptătoare. Candidează și vei câștiga”. Și a câștigat! Mă uitam la Grațiela, la Aurelia, la colegele cu care acum 20 de ani, cred, mergeam la pregătire politică cu speranța că vom schimba societatea, că vom putea aduce cât mai multe lucruri bune pentru români, că vom putea aduce plus-valoare și iată că în mare parte am reușit. Nu am reușit noi tot ce am propus, dar în mare parte am reușit. Știu că atunci plecam cu foarte mare încredere, eu candidam pentru primar, alții candidau pentru consilier local, consilier județean. Atunci am pierdut, dar am pierdut o bătălie, nu am pierdut războiul. Am mers mai departe cu mai multă forță, cu mai multă putere și am câștigat. Sper ca acest lucru să-l facem și acum împreună! Îmi aduc aminte de campania pe care am făcut-o împreună cu Marcela Dărămuș într-un sat unde nimeni nu dădea nicio șansă unei femei candidat și atunci, cu Organizația de Femei, am mers și am făcut campanie din casă în casă. Toți ne spuneau, „Vă pierdeți timpul”, dar am pus atâta suflet și am crezut în noi și am crezut în bine și iată că am câștigat, Marcela! Îmi amintesc de campania de la Deva pe care am făcut-o cu Natalia, cu Beti, cu Doina. Nu am câștigat acolo, din păcate, nu întotdeauna câștigi, dar am câștigat prin sfaturile oamenilor, prin faptul că am vorbit cu cât mai mulți oameni, prin faptul că am arătat ceea ce vrem noi pentru oameni și că tot ceea ce facem nu facem pentru noi ca persoane, ci vrem să facem pentru societate, pentru români și pentru România. Noi, de fapt, nu ne batem cu un contracandidat, ne batem pentru credința noastră că putem să aducem mult mai multe lucruri bune pentru țară și că putem să facem mult mai multe lucruri pentru români, că iubim românii, că iubim oamenii, că vrem să mergem în mijlocul lor și împreună vrem să construim România pe care ne-o dorim cu toții, atât pentru noi, dar mai ales pentru copiii și pentru nepoții noștri. Îmi amintesc de campania de la locale, unde mergeam la mine, în Teleorman, alături de primărițele mele, de Ionica și de Florica, și toți ne spuneau „Știți, noi nu votăm aici, avem buletin de București”. Spuneam, „Foarte bine, votați-o pe Gabi Firea, pentru că veți avea un primar bun la București!”

 

Sunt foarte multe lucruri de spus și, dacă mă uit în sală, mă uit la Stela, la Ana Moldovan, la Felicia, cred că nu a fost județ în care să nu mergem la evenimente în care să luptăm împreună, în care să dăm dovadă de corectitudine și de unitate. De aceea, chiar dacă colegii mei se vor supăra poate pe mine, credința și speranța mea cea mai mare în luptă este în Organizația de Femei Social-Democrate. Cred în femei, cred foarte mult în femei, pentru că într-o familie femeile gestionează principalele probleme, femeie luptă pentru familie, pentru părinți, pentru soț, pentru prieten, pentru copiii lor. Cred că în această campanie este importantă implicarea fiecărei femei, pentru că România trebuie tratată ca o familie, în care un președinte trebuie să aibă grijă de fiecare femeie din România, de fiecare copil. Trebuie să fie un președinte care să empatizeze cu oamenii, să fie în mijlocul lor nu doar la alegeri, ci în fiecare zi, în fiecare săptămână, să fie președintele pe care oamenii îl simt aproape, președintele în care oamenii cred, să fie un președinte care pune suflet în ceea ce face, care are emoții, iar eu vă mărturisesc că în acest moment am mari emoții aici, în fața dumneavoastră. Cred în șansa noastră și cred că putem lupta. În PSD, 45% sunt femei. Vă cer sprijinul tuturor femeilor din PSD! În România, 52% este procentul reprezentat de femei. Cer suportul femeilor din România! Cer suportul tuturor colegilor, tuturor celor care ne-au fost alături încă de la primele discuții despre candidatură. Cer suportul miniștrilor din cabinet, care mi-au fost alături în orice decizie pe care am luat-o și care și atunci când au existat controverse au făcut scut în jurul meu, pentru că am știut să lucrez în echipă și pentru că știu să lucrez în echipă. Pentru mine este important fiecare membru al acestui partid, fiecare cetățean al acestei țări, și cei care ne-au votat, și cei care nu ne-au votat, pentru că deciziile le luăm pentru toți românii și am luat decizii bune și vom lua decizii bune. Poate nu am făcut tot ceea ce am promis, nu am reușit să facem tot. Așa cum am spus de nenumărate ori, nu suntem un guvern perfect, dar suntem un guvern eficient și apropiat de oameni. Nu am luat și nu vom lua niciodată măsuri împotriva oamenilor. Vom încerca să punem împreună cărămidă cu cărămidă, să construim o Românie puternică și alături de noi trebuie să vină toți cetățenii care vor acest lucru pentru România. România nu mai are nevoie de experimente, România nu mai are nevoie de perioade în care unii construiesc, alții dărâmă, o luăm iar de la capăt. 30 de ani am făcut acest lucru și nu a fost bine. Eu cred în oameni și cred în onestitatea românilor. Cred că vor alege binele și vor vedea cine merge în sens bun și cine merge în sens rău. Cred în fiecare român. Mulți îmi spuneau că poate e dovadă de naivitate. Nu, este dovadă de bună-credință, este dovada că cred că numai împreună vom putea să construim România de mâine.

 

De multe ori, la Școala de Vară îmi spuneați de problemele pe care le aveți în teritoriu și nu erau puține. Am luptat, poate, pentru fiecare colegă. De multe ori am reușit, de multe ori nu am reușit, am luptat pentru 30% pe liste. Da, Eugen, e adevărat, și alți colegi pot face acest lucru, dar am sprijinit candidatura fiecărei colege. Am fost aproape în toate localitățile în care au fost candidați femei la alegerile locale. Am fost alături de colegele mele deputat și voi fi alături ca să își păstreze locurile pe liste. Am fost acolo unde a fost nevoie de sprijinul meu. Nu era un sprijin foarte mare, eram președinta Organizației de Femei sau liderul deputaților europeni al PSD, dar mi-am dat seama că atunci când este nevoie, trebuie să fii alături de un om, că atunci când este nevoie de sprijin, atunci trebuie să-l oferi. Pe urmă nu știm dacă acest sprijin mai are impactul pe care ni-l dorim. V-am spus de fiecare dată să nu cedați. În viață și în meserie și în politică veți avea numeroase obstacole. Să aveți puterea să ridicați fiecare obstacol din calea voastră, să ridicați fiecare barieră care vă stă în cale și niciodată să nu faceți un pas înapoi, pentru că astfel veți câștiga.

 

Acum este rândul meu să fac ceea ce v-am spus vouă să faceți: voi ridica împreună cu Organizația de Femei, împreună cu colegii mei, cu președinții organizațiilor județene, cu toți cei care cred în PSD și în această campanie orice obstacol din calea noastră. Nu vom face niciun pas înapoi. Vom lupta împreună, pentru că lupta noastră este pentru deciziile pe care le vom lua pentru români. Nu avem voie să dezamăgim. Puterea se câștigă, puterea nu se cedează, iar celor care cred că pot șantaja PSD, celor care vin cu sfaturi care cred ei că sunt bune pentru PSD, le spun să se uite în propria ogradă. Noi știm ce avem de făcut și știm că de partea noastră sunt românii. Ne vom duce la fiecare cetățean, în fiecare comunitate, ne vom duce în fiecare sat și comună și vom vorbi cu oamenii, pentru că dacă am avut un scor slab este pentru că am uitat sau am neglijat acest dialog cu oamenii. Am mers mult pe proiecte și s-au făcut multe proiecte de investiții în România. Primărițele noastre știu, PNDL 1 și 2, dar, poate preocupați de atâtea proiecte, am uitat să păstrăm dialogul cu oamenii și să le spunem că facem aceste proiecte pentru ei, pentru dezvoltarea comunităților, că acest Guvern a luat multe decizii bune pentru români și România, că acest Guvern, poate cel mai lovit dintre toate după 1989, este un Guvern respectat pe plan extern, că noi am luptat pentru o imagine bună a României atât în plan intern, cât și în plan extern. Avem aprecieri din partea tuturor statelor membre ale UE și nu numai pentru buna gestionare a președinției rotative a Consiliului UE, dar ne critică românii! Avem aprecieri pentru buna guvernare și rezultatele obținute și vedem ceea ce dau Eurostat, INS, vedem aprecierile președintelui Trump, dar ne critică din motive personale și electorale cei din țara noastră, cei care nu se gândesc la imaginea țării lor, cei care sunt preocupați de imaginea proprie și de interesul personal. Sunt cei care trebuie să conducă această țară? Cei care văd în români cifre, neștiind că în spatele cifrelor sunt oameni cu așteptări, cu speranțe, sunt cei care vor acum să conducă această țară?

 

Eu cred că trebuie să spunem toate aceste lucruri. Trebuie să facem o campanie așa cum noi, femeile social-democrate, am făcut de fiecare dată. Trebuie să ieșim mult mai mult la televizor, o felicit pe Claudia, o felicit pe Gabriela pentru modul în care se bat aproape în fiecare zi pentru a susține PSD. Vă invit, dragi colege, să ieșiți în spațiul public, să mergeți, așa cum știți foarte bine, în fiecare comunitate din județul dumneavoastră, să faceți echipe de femei și să vorbiți cu oamenii, să vorbiți cu femeile din această țară. Este pentru prima dată când putem avea o femeie președinte al României, când putem avea un președinte care să fie alături de români, să iubească România și românii.

 

Dragele mele colege, am văzut că aveți multe teme la această Școală de Vară. Știu că sunt teme importante, știu că în urma discuțiilor vor veni proiecte importante. Aștept concluziile discuțiilor de la Școala de Vară, pentru că știu că multe vor putea fi puse în practică. Mariana, legat de cazul Caracal, este o tragedie care a zguduit România, care a zguduit fiecare mamă, fiecare bunică, fiecare părinte din această țară. Am luat măsuri imediat. Acele măsuri nu rezolvă însă situația. Am luat măsuri legislative, am declarat război împotriva criminalității și, atâta timp cât voi fi prim-ministru al României, voi face tot ce îmi stă în putință pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple. Am vorbit cu ministrul Afacerilor Interne și vom face o analiză în fiecare județ. Cei care au greșit vor plăti. Alături de noi vor fi și membri ai PSD, și personalități, și oameni din societatea civilă. Am vorbit cu Nadia Comăneci, am vorbit cu „micuța Picasso”, astfel încât toate femeile să se implice în acest proiect. Sunt sigură că dacă vom lupta, rezultatele nu vor întârzia să apară. Vom reuși să stopăm aceste lucruri care efectiv zguduie întreaga societate românească. În același timp, i-am rugat pe toți liderii politici, pe toți cei care candidează să nu folosească tragediile oamenilor în campania electorală. Nu este corect, nu este normal ca o persoană să spună „Dacă eu eram președinte, nu se întâmpla acest lucru”. Nu este normal să avem astfel de abordări. Oare de multe ori interesul personal este mai puternic decât solidaritatea cu acești oameni care trec prin momente atât de dificile?

 

Dragele mele colege, sunt foarte multe discuții apărute în spațiul public: renunțare la guvernare, ieri mă întreba cineva „Mai candidați?”. Vreau să vă spun vouă aici, la OFSD, organizație pe care am condus-o, organizație puternică, organizație în care cred foarte mult: indiferent de jignirile lor, indiferent de faptul că văd că toți acești bărbați puternici dau doar în premierul României, ei nu au curajul să se lupte unii cu alții. Au găsit o femeie drept țintă a jignirilor lor! Indiferent de abordările lor, indiferent de minciunile lor, indiferent de curajul lor pe Facebook, voi merge înainte! Nu am dreptul să cedez, nu am dreptul să vă dezamăgesc, nu am dreptul să dezamăgesc românii care în 2016 au crezut în noi și ne-au dat votul lor. Noi trebuie să facem tot ce este posibil ca toți cei care ne-au votat în 2016 să vină alături de noi, să le arătăm că am înțeles unde am greșit, unde i-am dezamăgit. Vrem să le arătăm că acum vrem altceva, că avem proiecte, că suntem oameni care îi respectă, că iubim oamenii. Să deschidem larg porțile Partidului Social Democrat ca să intre cât mai multe persoane, tineri, femei, bărbați, seniori! Sunt convinsă că acest lucru ne va duce la victorie.

 

Am văzut oameni de stat care spun că „Dacă Viorica Dăncilă cedează, facem din nou o alianță”. Eu nu cred în trădători, nu cred în cei care trădează, pentru că așa s-au obișnuit și așa vor continua. Dacă într-adevăr voiau să ne susțină, dacă într-adevăr aveau bună-credință, spuneau „Susținem PSD, pentru că este singura variantă la ora actuală”. „Vom continua negocierile, vom vedea ce se întâmplă”. Dar aceste partide care susțin USR, îi susțin pe cei care ne recomandă să trăim în grupuri și să renunțăm la proprietăți, susțin partide care vor să taie pensiile și salariile, susțin pe oricine care le oferă lor un avantaj nu sunt partide de bună-credință. Iar eu cred că trebuie să fim demni și fermi și vreau să le spun atât: să trateze PSD cu respect, pentru că unora dintre ei acest partid le-a dat o șansă, pe unii dintre ei acest partid i-a susținut să fie prim-miniștri, i-a susținut în funcții importante ale statului. Acest partid a dat dovadă de foarte multă flexibilitate și de foarte multă deschidere. Eu sunt pentru alianțe, sunt pentru ideea de a aduce cât mai mulți oameni alături de noi. În perioada următoare vom semna acorduri cu sindicatele, cu patronatele, cu partidele care nu sunt parlamentare, cu organizații neguvernamentale, vom face un bloc al celor care țin la această țară și luptă pentru această țară, dar nu voi răspunde niciodată la șantaj. Am vrut ca ALDE să rămână la guvernare, am avut discuții ca ALDE să rămână la guvernare. Nu cred că discuția unei restructurări sau o guvernare care merge din inerție la care ești parte a fost motivul. Ne criticăm noi din interior și ne laudă alții din afara granițelor țării! Trebuie să vă spun în premieră că am vrut un acord în care să oferim ALDE locuri la alegerile parlamentare, să mergem pe liste comune, tot în dorința de a nu rupe o alianță și de a fi de bună-credință. M-am izbit de un zid, nu am avut un dialog în acest sens. Condiția „plec eu, pleci și tu” nu mi se pare serioasă, de luat în seamă. Eu am datoria, ca președinte al PSD, să ridic partidul, am datoria să readuc partidul la stadiul de cel mai puternic partid din România! Ca președinte al PSD, am datoria să generez încredere în acest partid atât prin măsurile pe care le iau, dar și prin unitatea și solidaritatea pe care trebuie să le instaurez în acest partid.

 

Stimați colegi, în acest sfârșit de săptămână vom avea multe întâlniri. Am început cu OFSD, vom avea CEX, vom avea alegeri la Constanța, vom avea grupurile reunite, vom avea PES Activists, o grămadă de reuniuni, însă vreau să vă spun un lucru, stimate colege: campania a început de ieri, suntem deja în campanie. Am încredere în fiecare dintre voi, am încredere în fiecare coleg și în fiecare colegă. Sunt un om care crede în oameni, în echipă, în echipa mea, cred în implicarea lor, cred în miniștrii mei, în fiecare primar, dar vă asigur că în același timp cei care vor aduce prejudicii acestei campanii, care se vor simți debusolați, care vor ezita, o să plece și o să lase echipa în pace! Dacă eu pot, un președinte de organizație nu are voie să nu poată să meargă spre câștig. Dacă eu pot să lupt și pot ajunge în toate județele țării, un președinte de organizație trebuie să ajungă în fiecare localitate. Nu le cer să facă decât ceea ce văd că facem noi la conducerea PSD, să lupte la fel ca noi. Când o să mă vadă pe mine că am obosit, să obosească și ei! Vreau ca în CEX să nu mai am parte de discuții: rămânem la guvernare, nu rămânem la guvernare, candidăm, nu candidăm? Domnule, noi suntem Partidul Social Democrat, nu suntem partidul răzgândacilor! Vreau să le mai spun un lucru: când altora le-a fost teamă și li s-au înmuiat genunchii la prima adiere, eu am rezistat un an și șapte luni fără să mă clatin! Nu am de gând să o fac nici acum. Când alții și-au dat demisia pe Facebook și acum ne dau lecții, eu le-am spus tuturor care mi-au cerut demisia un categoric „Nu”, pentru că sunt un om responsabil, pentru că mi-am dat seama că această țară are nevoie de stabilitate, pentru că nu am vrut să dezamăgesc oamenii care au crezut în noi, pentru că nu am vrut să vă dezamăgesc pe voi, pentru că sunt prima femeie prim-ministru și nu am voie să greșesc, pentru că ar fi o greșeală care se va imputa tuturor femeilor care vor candida de acum încolo.

 

Eu cred că pot schimba lucrurile. Știu că am făcut și multe greșeli. A greși este omenește. Poate că de multe ori trebuia să fiu mult mai incisivă în deciziile mele, dar cred că am făcut ceea ce trebuie, cred că am luat deciziile care au fost necesare și vă garantez, poate am greșit de multe ori, poate am greșit în exprimare, poate am greșit cu un anumit gest, dar nu am greșit în nicio decizie pe care am luat-o pentru România și pentru români. Eu nu mi-am făcut discurs în fața oglinzii ca să nu cumva să fac vreo greșeală, ci am vorbit din suflet și tot ceea ce am spus am spus pentru că chiar cred în aceste lucruri, am spus din suflet și cred că avem ocazia ca, după 15 ani, să avem președinte social-democrat, premier social-democrat și să creionăm un viitor bun pentru România și pentru români.

 

Dragele mele prietene, vreau să vă spun că aveam nevoie de această întâlnire foarte mult. Voi mi-ați dat forța, voi îmi dați curajul. Dacă multe dintre voi ați putut să faceți pași importanți și nu v-ați văitat, eu nu am voie să nu fac acest lucru. Recunosc că au fost momente foarte grele, momente în care, ca om, mă gândeam ce să fac, cum să fac. De fiecare dată, gândul îmi zbura spre voi și spre sfaturile pe care vi le dădeam de fiecare dată. Nu puteam să încalc eu ceea ce vă spuneam să faceți voi. De fiecare dată am mers mai departe. Nu am șovăit niciodată și nu voi șovăi. Vom merge în Parlament cu o formulă de Guvern. Dacă acea formulă va cădea, Guvernul nu va cădea, avem răbdare, suntem oameni calmi, echilibrați. Poate obținem consens. Premierul poate pleca doar în două situații: demisia, ceea ce este exclus, și moțiunea de cenzură, iar dacă moțiunea de cenzură va hotărî că trebuie să ieșim de la guvernare, bineînțeles că ne vom conforma, dar vom merge în luptă tot cu aceeași determinare și cu aceeași tărie.

 

Vă doresc mult succes fiecăruia. Știu că succesul fiecăruia este succesul nostru, al tuturor. Mă bazez foarte mult pe implicarea primărițelor noastre, Gabi, Maria, Aurica, Florica, Ionica, toate primărițele din această țară. Mă bazez mult pe președinții de organizații, mă uit la Rodica Nassar, mă bazez pe fiecare dintre colegele mele prezente aici sau din țară, mă bazez pe toate femeile din România. Știu că atunci când noi, femeile, suntem unite, putem reuși!

 

M-am întâlnit ieri la Pitești cu un domn care m-a oprit și mi-a spus, „Doamnă prim-ministru, eu sunt liberal”. Am spus „Mă bucur”. „Știți, eu n-am votat niciodată cu PSD”. „Bine, am înțeles”. „Dar acum am o problemă, doamnă prim-ministru, mi-a zis soția mea că dacă nu votez cu dumneavoastră divorțează!” Eu sper să avem cât mai multe femei și cât mai multe doamne care să ne ofere această susținere!

 

Dumnezeu să ne ajute, mult succes și victorie!