Bună seara!
Sunt aici împreună cu deputați și senatori, oameni care m-au susținut și care au fost alături de mine în toată perioada aceasta, o perioadă grea, marcată de numeroase obstacole. Am venit astăzi aici pentru că am vrut să văd realizările din acest județ, multe făcute din fonduri guvernamentale. Fie că vorbim de dotările spitalului, de Sala Polivalentă, de centura ocolitoare, de realizările primarilor destoinici din acest județ prin PNDL 1, PNDL 2, FDI, toate acestea arată că împreună, prin echilibru și consens, prin conlucrare între Guvernul României și administrația publică locală, putem face multe lucruri bune pentru oameni, pentru comunitățile locale, pentru acest județ.
Am venit astăzi aici și pentru că vreau să vorbim ca de la român la român despre ceea ce am realizat împreună, despre ceea ce avem acum, dar, mult mai important, despre ceea ce vrem sau nu în viitor. Am venit astăzi în mijlocul dumneavoastră pentru că așa trebuie să facă orice om care ocupă o funcție importantă în statul român, pentru că funcțiile vin și trec, dar rămân oamenii și trebuie ca noi, cei care deținem în acest moment aceste funcții, să dăm socoteală poporului român și să ne uităm fără rușine în ochii oamenilor, pentru că nu am luat niciodată decizii împotriva lor. Într-un an și nouă luni de când sunt premierul României am știut că în spatele deciziilor pe care le iau, în spatele actelor normative pe care le adopt sunt oamenii. Oameni care au crezut în mine, care au avut și au speranță într-un viitor mai bun, oameni pe care nu am avut și nu am voie să-i dezamăgesc. Am știut că speranța multor pensionari din România a fost îndreptată către noi – speranța nu de a le da ceva ce nu li se cuvine, ci de a face un act de dreptate, de a le reda demnitatea după munca lor de o viață. Am știut că speranța multor primari stă în noi și că trebuie să-i sprijinim pentru dezvoltarea comunităților locale, pentru ca oamenii să vadă că construim un viitor mai bun.
Nu mi-a fost frică că o schimbă pe Viorica Dăncilă cu Ludovic Orban, mi-a fost frică întotdeauna că ceea ce am construit vor distruge, mi-a fost frică că vor aduce din nou tristețea pe fața părinților și bunicilor noștri, că vor aduce incertitudinea zilei de mâine pentru tineri, că vor conjuga din nou verbul „a tăia” în locul verbului „a construi”, că vor lua decizii împotriva românilor, pentru că am văzut că nu-i iubesc, că vor aduce din nou deznădejde și lipsa speranței în sufletul fiecăruia dintre noi.
Este adevărat, domnule președinte Mang, că șase bărbați de stat foarte puternici, în frunte cu președintele României, s-au chinuit să dea jos o femeie premier. M-au dat jos din funcție, dar nu mă vor opri niciodată ca alături de oameni de bine din această țară să luptăm împotriva lor și a deciziilor lor, împotriva celor care vor din nou să aducă România în sărăcie și să o condamne la subdezvoltare. Vom lupta alături de toți românii care iubesc această țară, împotriva celor care vor să ne dezbine, celor care, prin măsurile lor, vor să ducă România înapoi, nu înainte, așa cum este normal. Voi lupta împotriva unui președinte care cinci ani de zile nu a făcut niciun lucru bun pentru români, care nu ne-a reprezentat cu demnitate în afara granițelor țării, care nu a venit în mijlocul oamenilor, care nu a arătat solidaritate și empatie cu românii. Voi lupta împotriva unui președinte care crede că i se cuvine un nou mandat, că România este doar a lui și a celor din jurul lui. România este a românilor, a noastră, a tuturor, și a celor de la Oradea, și a celor de la Constanța, de la București, de la Cluj și noi trebuie să ne hotărâm destinul, să hotărâm dacă vrem să mai scriem o pagină neagră în istoria acestei țări sau să mergem hotărâți înainte împreună și să construim un viitor mai bun pentru copiii și nepoții noștri.
Am văzut abordarea candidatului Iohannis, care, de la tribuna Administrației Prezidențiale, ne spune cu aroganță „Vreau Guvernul meu 2, Parlamentul meu, comisarul meu, vreau România mea”, dar România lui nu e România noastră. România normală a lui Iohannis nu este România în care vrem noi să trăim, în care cei care au construit România de azi să fie respectați și apreciați, copiii să aibă certitudinea zilei de mâine. România normală a lui Iohannis nu este România celor care au o inimă de român. România normală a lui Iohannis este a celor care au în inimă doar culoarea galbenă, nu a celor care au în inimă roșu, galben și albastru.
Am fost astăzi și am vizitat spitalul, am văzut acolo medici care dau dovadă de multă implicare, am văzut medici care nu mai vor să plece din țară, care s-au întors în țară, am văzut medici dedicați, dar și o aparatură modernă. Am simțit că oamenii aceștia simt românește, că munca lor, ca și a noastră, este pentru români. Am văzut, în rest, și în fața spitalului trei oameni care țipau, care jigneau, care voiau să lase impresia că așa sunt orădenii, trei oameni care cred că au fost la ora de dirigenție a lui Iohannis, dar care nu ne reprezintă. Noi, românii, suntem oameni ospitalieri, harnici și onești, care știu că respectul impune respect, oameni care vor să trăiască într-o Românie în care să domnească unitatea, echilibrul și consensul. Din păcate, societatea românească a fost divizată, pentru că așa e mai ușor de condus. Am văzut cum președintele României, în loc să încerce să adune toți românii, să îi unească, este cel care a dezbinat România, care îndeamnă la ură, care se iubește numai pe el, dar nu pe români. Este cel care nu este sensibil la problemele românilor, incapabil să ajute pe cineva în afara propriei persoane. Este cel care nu gândește pentru România și pentru români, nu se implică, nu ia măsuri pentru români și România. Tot ce face e în interes personal sau poate ca să mai câștige câteva puncte electorale.
Îl provoc și de aici, de la Oradea, pe președintele României la o dezbatere unu la unu, să dăm socoteală poporului român, președintele ce a făcut în cinci ani de zile, iar eu să spun ce am făcut pentru români într-un an și nouă luni de mandat. Sper ca președintele să dea dovadă de responsabilitate, sper să nu îi fie frică de confruntarea cu o femeie, pentru că atunci dânsul va trebui să poarte fustă, iar eu pantaloni!
Oameni buni, nu mi-este teamă. Mulți m-ați încurajat, nu mi-a fost teamă nicio clipă, pentru că atunci când mergi cu credință în Dumnezeu și în poporul tău, când îți iubești țara, nu are de ce să-ți fie teamă. Au dat mulți cu pietre, au jignit foarte mulți. Cu cât ei jigneau mai tare, cu atât eram mai determinată să iau mai multe măsuri bune pentru români. Ei erau cu vorbele, eu eram cu faptele. Au încercat de multe ori să ne oprească din drum, dar nu aveam voie să vă dezamăgesc pe dumneavoastră și milioanele de pensionari care au crezut și cred în mine. Nu am avut voie să dezamăgesc femeile, pentru că sunt prima femeie premier, iar dacă eu nu mergeam înainte, poate că multe femei se opreau din drum pentru că nu aveau puterea exemplului pentru ele. Nu am avut voie să dezamăgesc tinerii, pentru că fiul meu m-ar fi certat și mi-ar fi spus că nu ar mai crede în mine. Nu am făcut niciun pas înapoi, pentru că știam că nu pot să îi dezamăgesc pe cei care m-au votat, cei care mi-au acordat încredere, cei care au crezut în mine minut de minut. Nu am avut voie să fac ceea ce alții au făcut și au dezamăgit. Acum văd un om pe care toți l-am încurajat, i-am acordat încrederea noastră, un om care acum ne dă sfaturi, dar care ne-a trădat, un om care și-a dat demisia pe Facebook din funcția de premier. Oameni buni, puterea nu se dă, puterea se câștigă, iar cei care au puterea trebuie să meargă până la capăt, pentru că altfel îi dezamăgesc pe ceilalți. Am putere să merg înainte și să mă lupt nu cu șapte, ci cu paisprezece ca ei, pentru că eu sunt singurul candidat care luptă împotriva lui Klaus Werner Iohannis! Ceilalți i s-au subordonat. Atunci când candidatul Iohannis le-a spus să demită acest guvern și să voteze moțiunea, toți au luat poziție de drepți, au zis „Am înțeles” și așa au făcut. Acum vor trebui să răspundă nu în fața mea, lui Breaz, lui Daea, lui Pintea, ci în fața poporului român pentru ceea ce au făcut, pentru că au dat jos un guvern care a lucrat pentru oameni și au pus în loc nimic. Au dat jos un guvern cu un program de guvernare pentru români și vor să susțină un guvern care vine cu un program de guvernare care sărăcește românii, împotriva românilor și a dezvoltării României. Cred că indiferent de culoarea politică, cei care vor vota acest program de guvernare luni sunt antiromâni și vor trebui să le răspundă pensionarilor de ce le îngheață pensiile, salariaților de ce vor să le taie salariile, fermierilor de ce taie programul de tomate, de ce sistează programul pentru irigații, vor trebui să le răspundă celor care au vouchere de vacanță și care au investit în turism de ce vor să le taie, vor trebui să le răspundă românilor de ce vor să vândă companiile de transport din această țară. Oare nu s-a vândut destul? De ce vrem să vindem România bucată cu bucată? De ce vrem să dăm – auzeam pe surse – TAROM? De ce vrem să dăm alte societăți? De ce vrem să înstrăinăm ceea ce am primit de la părinții și bunicii noștri? De ce vrem să votăm un program de guvernare care nu îi ajută pe primari, pe cei care vor să sisteze PNDL 1 și 2, FDI? Vor trebui să răspundă toți deputații, fie că sunt liberali, de la Pro România, de la ALDE, pentru că dincolo de culoarea politică trebuie să fie buni români, pentru că au jurat credință acestei țări, au jurat credință românilor, nu lui Iohannis.
Avem un președinte care a jurat cu mâna pe Biblie și Constituție, a jurat credință, dar vedem că nu are credință în Dumnezeu, nu crede în oameni, nu crede în poporul român, crede doar în propria persoană. A jurat cu mâna pe Constituție, dar este același președinte care acum o calcă în picioare. Nu respectă deciziile CCR, ignoră prevederile Constituției. Dacă oricine din această țară ar încălca legea fundamentală, ar fi sancționat. Mai mult decât atât, președintele României ar trebui să fie un exemplu pentru toți cetățenii acestei țări. Ce le arată tinerilor? Că nu trebuie să respecte legea, că nu trebuie să își iubească țara, că trebuie să se poziționeze împotriva propriului popor, că trebuie să urască și să dezbine.
Oameni buni, au fost 15 ani de scandal de ură, de dezbinare, 15 ani în care am văzut un circ din partea președinților acestei țări, în care am văzut promisiuni, 15 ani în care ne-au plecat copiii în afara granițelor țării și acolo spun cu glas scăzut că sunt români. Este timpul să ne luăm țara înapoi. România este a românilor, iar acum nu mai avem timp de experimente. Toți cei care iubesc această țară, care vor ca această țară să se dezvolte, să fie apreciată, toți cei care vor să se regăsească în deciziile președintelui României trebuie să meargă la vot. Este lupta noastră, a tuturor celor care avem inimă românească, cu cei care ne-au confiscat țara și viitorul. Oameni buni, trebuie să vorbim cu toți, cu prietenii, cu copiii, cu vecinii, cu toți cei care iubesc această țară și împreună să ne creionăm viitorul, un viitor în care să apreciem experiența celor cu ghiocei la tâmple, în care să se regăsească familiile din această țară, un viitor în care să îi ajutăm pe cei care au nevoie de sprijinul nostru, un viitor mai bun pentru copiii și nepoții noștri, un viitor în care să ne punem amprenta și fiecare să contribuim la construirea lui.
Cred în fiecare român, cred în tăria noastră, în puterea poporului român care a dovedit de-a lungul timpului că proiectele importante pentru țară se fac prin unitate, prin implicare și cred că trebuie să ne păstrăm identitatea în cadrul diversității UE. Cred că trebuie să avem un președinte care să vină mereu în mijlocul oamenilor, un președinte care în fiecare an să dea socoteală poporului român, nu instituțiilor europene, pentru că a fi patriot nu înseamnă că nu ești un bun european sau că nu susții parteneriatul transatlantic. A fi patriot este o mândrie, iar noi trebuie să spunem cu mândrie că suntem români, trebuie să avem un președinte care să ne facă mândri că suntem români.
Oameni buni, cred că este timpul să avem o femeie președinte. De 30 de ani am avut președinți bărbați. Au fost președinți care au luptat pentru această țară, au fost președinți care ne-au dezamăgit, ne-au înșelat așteptările și nu ne-au reprezentat așa cum ne-am fi dorit. Cred că este timpul să avem o femeie președinte care să îi trateze și să îi considere pe români ca pe propria familie, pentru care părinții și bunicii să fie tratați ca părinții și bunicii ei, care să aibă grijă de femeile din această țară, pentru că femeile muncesc, administrează, femeile au grijă de soți, de părinți și de copii, o femeie președinte care să-i sprijine pe bărbați să fie pilonul de nădejde al familiei lor, care să aibă grijă de tineri, de copiii acestei țări ca de propriii ei copii. Avem nevoie de un președinte care să creadă în Dumnezeu, să-și iubească țara, să iubească oamenii, să-i iubească pe români.
Cred că pe 10 și pe 24 vor câștiga românii și va câștiga România. Cred că cei care vor merge la vot, în cabina de vot vor avea imaginea propriei familii și vor pune ștampila pe cel despre care cred că va reprezenta un sprijin pentru familia fiecăruia. Îl vor vota pe cel pe care îl consideră că-i va reprezenta cu demnitate atât în interiorul, cât și în afara granițelor țării.
În cinci ani de zile, România nu a avut președinte. A avut un chiriaș la Palatul Cotroceni care a venit doar să jignească și să-și arate aroganța. Avem nevoie de un președinte care să lucreze 24 de ore din 24, 7 zile din 7 pentru poporul român. Știu că domnului Iohannis îi plac vacanțele, haideți să-l trimitem într-o vacanță prelungită, care îi va face bine și dumnealui, dar și poporului român. Iar dacă președintele Iohannis iubește această țară și vrea binele poporului român, să meargă la vot și să voteze în căsuța nr. 5 – Viorica Dăncilă – și cred că va face singurul lucru bun pe care l-a făcut în mandatul său de președinte. Știu că Iohannis se vede deja la al doilea mandat, privește cu dispreț către premierul României, are impresia că deja este președintele României pentru următorii cinci ani, că are în spate oameni puternici, pe Ludovic Orban și pe alții la fel. Știu că deja se gândește la următoarea vacanță, dar îl avertizez pe candidatul Iohannis că alături de mine am românii de bună credință din această țară și că trebuie să se ferească și să fie îngrijorat de puterea Românilor atunci când luptă pentru propria țară, că a semănat vânt și va culege furtună, pentru că, decât înalt ca bradul și leneș, mai bine buturuga mică care cu siguranță va răsturna carul mare.
Dumnezeu să ne ajute! Victorie!