Viorica Dăncilă: Un președinte în funcție nu trebuie să vină în fața românilor și să jignească, să atace, să vină cu un limbaj care nu i se potrivește președintelui, un discurs extremist, în care trebuie să dispară partide, primari. Președintele are alte atribuții și îl invit să citească Constituția României, nu să o calce în picioare. Eu cred că în cinci ani nu a reușit să citească toată Constituția. Președintele trebuie să fie al tuturor românilor, și al celor care-l iubesc, și al celor care-l urăsc, și al celor cu școală, ci al celor fără școală, și al celor mai tineri, și al celor mai în vârstă, iar acest refuz arată, de fapt, că se ascunde, că este laș și că îi este frică să vină în fața românilor ca să dea un raport asupra activității sale. Își face o dezbatere ca un monolog, de fapt, unde spune ce vrea, iar ceilalți ascultă și nu înseamnă că își îndeplinește îndatorirea pe care o are pentru țară și pentru români.

 

ÎntrebareKelemen Hunor și Mircea Diaconu nu și-au exprimat nicio preferință pentru al doilea tur. Ce mesaj aveți?

Viorica Dăncilă: Eu mi-am manifestat respectul pentru toți contracandidații și cred că o dezbatere trebuie bazată pe argumente și pe proiecte. Am mai menționat faptul că o să preiau din programul contracandidaților mei, chiar dacă nu au intrat în turul 2. Președintele României trebuie să țină cont de obiectivele fiecărei formațiuni politice, pentru că, așa cum am spus anterior, este președintele tuturor românilor. Eu cred în români și cred că cei care au văzut discursul candidatului Iohannis nu se regăsesc în el. Astăzi spune că trebuie să dispară PSD, mâine va spune că trebuie să dispară USR, în altă zi va trebui să dispară UDMR sau Pro România. Această atitudine din partea unui președinte nu este una proeuropeană, una care să reflecte în vreun fel postura de președinte, deci eu cred că toți văd ceea ce se întâmplă și eu vreau ca discursul meu să se adreseze tuturor cetățenilor care cred că vor să se simtă reprezentați atât în afara granițelor țării, dar vor să se regăsească în discursul și deciziile președintelui. Chiar și celor care au votat PNL aș vrea să le spun că eu nu cred că se regăsesc în discursul președintelui Iohannis, un discurs extremist. Să nu uităm că este Partid Național, nu Partid Extremist Liberal. Eu cred că mulți dintre cei care l-au votat pe Klaus Iohannis în primul tur nu se vor mai regăsi acum între votanții acestuia, pentru că vor face diferența între discursul pe care trebuie să-l aibă un președinte care-și reprezintă cu adevărat cetățenii și un președinte care vrea să împartă România în două, un președinte care vrea cetățeni de rangul unu și cetățeni de rangul doi. Noi cerem Europei să nu ne trateze ca pe o țară de mâna a doua, ca cetățeni de rangul doi, vrem să stăm toți la masa deciziilor, dar un președintele României împarte țara și face această apreciere cum că am avea cetățeni de rangul unu și de rangul doi este inadmisibil.

 

ÎntrebareÎn 2019, PSD a pierdut toate alegerile din Buzău. Cum vedeți resetarea partidului?

Marcel Ciolacu: În primul rând, să începem cu niște adevăruri. Municipiul Buzău n-a fost condus numai de către PSD. Ne-am fi dorit, de asta facem politică. Dacă ne uităm pe rezultatele care au fost atât la europarlamentare, cât și acum, veți constata că PNL, contracandidatul până la urmă normal al PSD, se află pe ultimul loc ca rezultat din țară în toate municipiile și în toate județele. Nu a fost un rezultat rău, dimpotrivă. În schimb, candidatul până la urmă independent Mircea Diaconu a avut un rezultat foarte bun în municipiu. Vom vedea exact în turul 2 cum se vor așeza lucrurile și eu sunt ferm convins, cu domnul primar alături, că nu va fi o problemă. Chiar nu vedem o problemă, nu mai suntem pe timpul PCR, când un partid trebuie să aibă toate voturile, dimpotrivă, nu suntem o organizație care hăituiește oamenii sau îi amenință să voteze în vreun fel. Suntem niște oameni normali și luăm lucrurile în normalitatea lor.

Viorica Dăncilă: Legat de reformă, este adevărat că este nevoie de o reformă, în fiecare partid politic avem nevoie de reformă, trebuie să ne stabilim foarte bine ideologia, obiectivele, trebuie să aducem mai mulți tineri alături de noi, tineri care să creadă în viitorul lor, care să creadă în proiectele lor, tineri care să se regăsească în proiectele și obiectivele noastre și cred că pentru acest lucru un lider politic trebuie să fie un exemplu în ceea ce privește comportamentul față de oameni. Oamenii trebuie să îl perceapă ca un om ca ei, un om dintre ei. Cred că, dacă vorbim de reformă, toate partidele trebuie să vadă cum realizează acest lucru, iar dacă vrem, într-adevăr, să avem o reformă pliată pe realitate, acest lucru trebuie să pornească de la președintele României. Președintele trebuie să fie un mediator, cel care trebuie să cheme toate partidele politice, presa la masa dialogului, iar pe obiectivele importante pentru țară să nu existe culoare politică, să primeze obiectivul pe care-l ai pentru țara ta și ceea ce vrei să obții, dar vedem că în cinci ani de zile acest lucru nu s-a realizat. A fost o luptă politică după până la extremism, în cazul de față și nu este un lucru pe care să putem să-l acceptăm. Dacă vrem să vorbim de încredere în clasa politică, atunci trebuie să realizăm echilibrul și consensul care trebuie să pornească de la președintele României. Președintele nu este al unui partid politic, cum este acum președintele Iohannis președintele de facto al PNL. Președintele României trebuie să fie și al meu, și al dumneavoastră, și președintele lui Marcel Ciolacu, și președintele primarului de la Buzău, este președintele tuturor românilor și trebuie să răspundă la cerințele tuturor românilor. Noi am avut un președinte care în permanență a îndemnat la luptă. Despre ce reformă trebuie să vorbim? Reforma trebuie să pornească de la vârf și nu am avut niciodată decât discuții contradictorii, iar eu, care am fost premier un an și nouă luni, nu am avut niciodată un dialog așezat pentru un obiectiv de țară cu președintele României. Am văzut cum din trei în trei zile venea și îmi cerea demisia, că e un guvern eșuat, un guvern care a adus cea mai mare creștere economică din Europa. Trebuie să existe acest consens, nimic nu se face numai printr-o ceartă permanentă, prin ură și dezbinare. Cred că aceasta trebuie să fie abordarea și la nivelul clasei politice.

Constantin Toma: Cu toată modestia, în toate sondajele, am cel puțin 55-60%. Ce n-am făcut eu? Nu m-am identificat suficient cu PSD la Buzău. La vreo două-trei luni de zile după ce am fost ales primar, ca întotdeauna, muncesc și am muncit foarte mult, la o ședință de partid am spus, „Marcel, înainte să fiu în PSD, sunt buzoian”, pentru că mai erau niște apucături vechi. Buzăul pesedist a început să se reseteze și am început să fim altceva și buzoienii sunt aproape de noi. Că s-a pierdut întâmplător la europarlamentare, am fost pe locul 2 după USR și acum USR e pe locul 3 sau 4, iar acum doar la 4-5 procente a câștigat Iohannis în fața doamnei Viorica Dăncilă. Nu este o diferență mare, în condițiile în care este cel mai mic vot într-o capitală de județ din toată România acordat lui Iohannis. Sunt optimist, vom munci în continuare și această reformare/reformatare a PSD la Buzău cu siguranță se va regăsi la alegerile locale și la alegerile generale de anul viitor. Sunt optimist!

 

ÎntrebareÎn turul 2 a apărut fenomenul fake news, o așa-zisă postare a dumneavoastră adresată celor din diaspora. Cum comentați?

Viorica Dăncilă: Cei care nu au argumente, cei care nu au soluții, cei care nu au principii, folosesc astfel de mizerii. În primul rând, cât am fost premier, am adoptat acte normative pentru diaspora. Unii au venit cu lozinci, noi am încercat și în mare parte am reușit să ridicăm nivelul de trai din România pentru ca românii plecați să se întoarcă acasă. Astfel de lucruri sunt incalificabile, dar am văzut atâtea atacuri la adresa mea și atâtea jigniri, încât nimic nu mă mai miră. Ceea ce mi se pare un gest de aroganță este cel al candidatului Iohannis, care a venit să ne acuze pe noi că umblăm cu fake news, în condițiile în care la adresa mea sunt cele mai multe dezinformări și minciuni în spațiul online. Cred că cine face așa ceva nu crede că cei care citesc nu pot să împartă binele de rău, nu cred că este cineva din diaspora care să creadă asemenea mizerii care sunt scrise în acel cont fals de Facebook. Nu avem nicio legătură cu acest lucru, am telefonat ca să se desființeze pagina de Facebook falsă. Mă aștept ca în următoarea perioadă cei care strigă „Hoții” să fie de fapt hoții, pentru că aceste lucruri nu au apărut până acum, au apărut din senin, când candidatul Iohannis se plângea de fake news. Acestea au o legătură și arată modul în care înțeleg să facă campanie, de la campania bazată pe jigniri la adresa contracandidatului la aceste pagini false pe Facebook la dezinformări și, bineînțeles, până la amenințarea cu procurorii. Acesta este modul în care vrea să meargă România cu Klaus Iohannis președinte.

 

ÎntrebarePrimarul Buzăului a criticat măsurile care se iau „împotriva economiei reale”.

Constantin Toma: Care este problema? Îmi mențin acest punct de vedere. S-au făcut greșeli, 15 ani a fost conducere de dreapta, 14 ani conducere de stânga. Toate guvernele, până la urmă, au acționat în aceeași direcție. Să ne amintim de domnul Tăriceanu, care a angajat dintr-un condei 300 de mii de oameni în zona bugetarilor. Unde e problema? Trebuie refăcută această țară. Liberalii au venit cu ceva în refacerea acestei țări, măcar cu o propunere, cu ceva? Sunt român și cred în această țară și dacă se fac greșeli le scot în evidență. Eu nu am cerut părerea partidului când am spus acest lucru, este părerea mea și mi-o mențin.