Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat marți, 30 ianuarie 2024, că în coaliția de guvernare nu s-a discutat despre creşterea pragului până la care nu se impozitează pensiile.

„Haideți să vedem dacă este sustenabil așa ceva. Eu mă bucur că am reușit în șase luni de zile să aduc un echilibru macroeconomic în România. Sub nicio formă nu o să iau măsuri ca să stricăm tot ce am construit”, a declarat Marcel Ciolacu la sediul central al PSD.