Roxana Mînzatu, deputat PSD de Brașov și fost ministru al Fondurilor Europene a introdus un amendament la Legea Educației Naționale prin care devine obligatorie dotarea elevilor vulnerabili și a profesorilor cu dispozitive conectate la internet, astfel încât aceștia să aibă acces la procesul de educație online.

Propunerea deputatului PSD a fost adoptată de Camera Deputaților cu 246 voturi pentru, 0 voturi contra și 75 abțineri și își va continua procesul legislativ la Senat care este for decizional în acest sens.

“Camera Deputaților a adoptat astăzi proiectul prin care introducem în Legea Educației Naționale obligația explicită a statului de a dota fiecare elev vulnerabil și fiecare dascăl, din generația de azi și pentru toate generațiile viitoare, cu un dispozitiv conectat la Internet care să le permită să facă școala online de acasă sau să acceseze platformele educaționale on-line care vor completa activitatea la clasă. Le mulțumesc acelor colegi care au înțeles că dincolo de mobilizarea punctuală, e nevoie de cadru legislativ pentru a asigura accesul la educație pentru toți, azi și pentru toate generațiile care vin”, a declarat Roxana Mînzatu.

În același timp, deputatul PSD face o critică la adresa PNL care s-a abținut nejustificat de la votul acestui amendament construit pe baza propunerilor concrete trimise de elevi prin Consiliul Național al Elevilor.

“Mi-aș fi dorit ca azi, la tribuna deputaților, reprezentanții PNL să ne explice de ce consideră că nu trebuie să avem în Legea Educației Naționale această prevedere clară. Au votat cu abținere și nu au exprimat niciun punct de vedere pe tema acestei legi pe care am inițiat-o, așa cum am spus-o în repetate rânduri, ca urmare a propunerilor concrete transmise de elevi prin Consiliul Național al Elevilor”, a adăugat Roxana Mînzatu.

Deputatul PSD a continuat, subliniind faptul că fără lege, toate guvernele vor ezita să bugeteze și să prioritizeze această investiție vitală pentru România, așa cum am văzut în criza actuală, cu reacții tardive și ezitante. Astfel, potrivit fostului ministru al Fondurilor Europene, prin votul acordat astăzi se face un pas important pentru asigurarea resurselor educaționale necesare elevilor și profesorilor pentru desfășurarea activităților educaționale în sistem on-line.