Președintele interimar al PSD Marcel Ciolacu și secretarul general interimar al PSD Paul Stănescu au participat sâmbătă, 1 februarie 2020, la reuniunea Grupurilor parlamentare ale PSD din Senat și Camera Deputaților.

 

Liderul grupului parlamentar social-democrat din Camera Deputaţilor, Alfred Simonis, a anunțat după reuniune că parlamentarii PSD vor depune mai multe moţiuni simple în perioada următoare.

 

„Am hotărât că în perioada următoare vom depune moţiuni simple atât la Senat, cât şi la Cameră. Vom începe cu moţiunea împotriva ministrului Sănătăţii, ministrului Muncii şi a ‘ministrului Grindă’ de la Dezvoltare. Începând de săptămâna viitoare vom începe să depunem moţiuni simple împotriva acestor miniştri”, a declarat Alfred Simonis într-o conferinţă de presă.