Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat s-a reunit luni, 20 martie 2023, la sediul central al PSD. Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat că în şedinţa BPN s-a discutat despre ce s-a realizat până astăzi în programul de guvernare, dar şi proiectele care vor fi propuse pentru momentul când va avea loc rotaţia premierilor.

„Astăzi a avut loc ședința Biroului Permanent Național al Partidului Social Democrat,  unde au participat miniștrii PSD și de aceea am avut o discuție aplicată, așa cum cred că deja v-am obișnuit, referitor la două aspecte: program de guvernare, ceea ce s-a realizat până astăzi și ce va urma ca proiecte, propuneri ale Partidului Social Democrat pentru programul de guvernare de la sfârșitul lui mai, atunci când va avea loc rotația premierilor. Vă aduc aminte doar de două programe care deja sunt pomenite în spațiul public: vorbesc despre programul care se referă la materialele de construcții, pentru că avem un progres mare în zona de infrastructură și în zona de construcții și sigur că ne dorim să echilibrăm și balanța comercială, astfel încât cât mai multe din materialele de construcții pe care le folosim în România să fie produse aici. Este celebrul exemplu al bitumului, dar nu numai. Acest program despre care am discutat în mai multe detalii în întâlnirea noastră este unul dintre ele”, a afirmat Radu Oprea.

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat că toţi miniştrii de linie au termen până miercuri, la ora 12,00, să depună în scris amendamentele la proiectul de lege privind pensiile speciale.

„Ținând cont de decizia coaliției de a forma un grup de lucru referitor la respectarea jalonului din PNRR cu privire la reforma pensiilor speciale, joi, săptămâna trecută, la sediul Guvernului, a avut loc prima întâlnire a grupului de lucru, unde s-a decis și un calendar de lucru, ținând cont și de faptul că noi, Partidul Social Democrat, ne dorim urgentarea depunerii și a cererii numărul 3, dar și de termenul de 31 martie, termen la care adoptarea tacită în Senat trebuie să se întâmple, s-au decis următorii pași: de la grupul de lucru de joi a reieșit necesitatea ca toți miniștrii de linie să propună și să scrie, să vină scris cu amendamentele solicitate atât de raportul final al Băncii Mondiale, dar și din feedbackul din discuțiile cu Comisia în perioada ianuarie-martie 2023. În acest sens, sub coordonarea domnului prim-ministru, vineri am întocmit adrese de solicitare către toți miniștrii de linie, cu termen de până săptămâna aceasta, miercuri, ora 12, de a se depune aceste amendamente care să respecte prevederile din CID, din anexele CID, din cadrul PNRR, după care, la finalizarea ședinței de Guvern, să avem încă o întâlnire a grupului de lucru unde să participe și miniștrii de linie care au în coordonare aceste legi speciale, să agreăm acele amendamente, pe care ulterior să le depunem către coaliție spre decizie”, a spus ministrul Muncii într-o conferință de presă.