Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, a pledat azi, într-o dezbatere cu vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, pentru sprijinirea zonelor miniere din România, primind promisiunea oficialului european de suport pentru proiectele ce vor fi depuse în acest sens. Într-o conferință online cu comisarul Šefčovič și eurodeputații social-democrați din Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie, al căror coordonator este, Dan Nica a subliniat că e nevoie de un plan de redresare economică ambițios, care să vizeze necesitățile celor mai afectate industrii și regiuni, pentru ca Pactul Ecologic European să fie un succes.

”Actuala criză provocată de pandemie arată fragilitatea sistemului nostru economic și dependența de piața globală. Este necesară îmbunătățirea flexibilității și securității aprovizionării noastre energetice, inclusiv prin reconfigurarea capacităților de stocare a energiei în UE. Stocarea de energie este esențială pentru realizarea obiectivelor strategice ale UE, în special tranziția ecologică și digitală și pentru a asigura competitivitatea și sustenabilitatea industrială a UE”, a declarat europarlamentarul social-democrat.

Dan Nica a precizat că, în prezent, 99% din capacitatea de stocare în UE este hidroelectrică, tehnologie ce datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, și că lanțul valoric al bateriilor va juca un rol important în trecerea industriei auto spre mobilitatea electrică și în creșterea ponderii surselor regenerabile de energie, făcând, astfel, din stocarea de energie un instrument central de securitate și flexibilitate energetică. ”Trebuie să dezvoltăm noi tehnologii, care să fie implementate la scară largă și să devină eficiente din punct de vedere al costurilor, favorizând extinderea surselor regenerabile de energie, în contextul digitalizării și decarbonizării, a declarat Dan Nica.

La video-dezbaterea cu tema ”Configurarea stocării energiei în UE”, moderată de eurodeputatul român, au participat specialiști în domeniul stocării energiei, reprezentanți ai Parteneriatului public-privat între Comisia Europeană, Industria și Cercetarea Europeană pentru Energia Hidrogenului și a Bateriilor de Combustibil, ai Alianței Europene a Bateriilor și ai Energinet – operatorul danez de transport pentru energie electrică.