ÎntrebareDoamnă premier, ce s-a întâmplat?

Viorica Dăncilă: După cum ați văzut, moțiunea a trecut. Toate partidele s-au unit pentru a trece această moțiune. Au fost și colegi, după cum ați văzut, din cadrul PSD care au trădat. Nu este o problemă. Plecăm cu datoria împlinită: am reușit să îndeplinim foarte multe lucruri și obiective din programul de guvernare pe care oamenii le-au văzut și le-au simțit. Le doresc celorlalți să vină în plen cât mai repede cu o nouă formulă guvernamentală și cu un guvern. Fac apel la președintele României să nominalizeze cât mai curând un premier, astfel încât să își asume guvernarea.

 

ÎntrebareVă dați demisia?

Viorica Dăncilă: Prin moțiune, Guvernul este demis. Îmi doresc ca președintele să numească cât mai repede, dacă ar putea și astăzi, un nou premier.

 

ÎntrebareÎnainte nu voiați să plecați, acum de ce vreți?

Viorica Dăncilă: Nu voiam pentru că nu era o moțiune care a trecut, nu era vorba că vreau să plec. Totuși, sunt un om responsabil. În momentul în care pleci, pleci în urma unei moțiuni. Acum ne dorim să lăsăm un nou guvern cu un nou program de guvernare care să guverneze țara și să ia măsuri.

 

ÎntrebareMai intrați în turul al doilea?

Viorica Dăncilă: Vom intra în turul al doilea, mergem cu candidatura la prezidențiale înainte. Sâmbătă vom avea lansarea candidatului. Dacă ne amintim, în 2016 PSD a venit din opoziție și a avut un scor foarte mare. Eu sunt convinsă că oamenii vor face comparație între ceea ce a făcut Guvernul PSD și ce vor face cei care astăzi au dorit să vină la guvernare.

 

ÎntrebareCe nu a funcționat azi?

Viorica Dăncilă: Nu știu, vom face o analiză.

 

ÎntrebareVă temeți de aripa care vă este împotrivă?

Viorica Dăncilă: Nu mă tem de absolut nimic. Mă tem doar că putem pierde încrederea românilor, iar eu sunt convinsă că în această perioadă, dimpotrivă, mult mai mulți români vor fi alături de noi, având în vedere ceea ce au spus în spațiul public cei din opoziție.

 

ÎntrebareRegretați că nu ați cerut votul pentru remaniere?

Viorica Dăncilă: Nu, nu regret, pentru că sunt două aspecte: primul aspect este legat de faptul că președintele României trebuia să respecte decizia CCR. Al doilea aspect: de ce era să vin cu remanierea atunci când exista o moțiune? Le doresc succes celor care vor veni la guvernare, PSD merge pe drumul său, acela de a dialoga cu cetățenii.

 

ÎntrebareS-au vehiculat sume extrem de mari de bani…

Viorica Dăncilă: Mi-ați pus de foarte multe ori această întrebare. Cred că aceste informații pe care dumneavoastră le-ați primit se referă la partidele care au vorbit despre așa ceva. La noi nu este cazul.

 

ÎntrebareAți vorbit despre dosare penale.

Viorica Dăncilă: Eu nu am auzit de niciun dosar penal, iar plângeri penale noi am văzut din partea PNL. Am vorbit despre Secția de Investigare a Magistraților și repet ceea ce v-am mai spus, ca să fiu foarte precisă: nu cred că cineva trebuie să intervină în justiție. Nu cred că Secția de Investigare a Magistraților trebuie să fie desființată prin ordonanță de urgență. Cred în continuare în independența justiției, cum cred în continuare că președintele României nu trebuie să dea ordin pentru plecarea șefului DIICOT, cum cred în continuare că președintele României nu trebuie să vorbească despre desființarea Secției Speciale Cred cu tărie că acest lucru trebuie să-l facă magistrații prin consens și acolo să se ia hotărârile.

 

ÎntrebareRămâneți la șefia PSD? Faceți un pas în spate?

Viorica Dăncilă: După cum știți, am fost aleasă prin Congres. Rămân la șefia PSD. De ce faceți un scenariu? Nu am cum să fac un pas în spate și nu voi face.

 

ÎntrebareVă reproșați ceva?

Viorica Dăncilă: Nu-mi reproșez nimic. Am ținut după alegerile europarlamentare o echipă unită, am ținut tot partidul aproape. Împreună cu colegii mei ne-am continuat programul, am implementat măsuri bune pentru populație, măsuri pentru care am fost apreciați în teritoriu de către cetățeni. Nu am ce să-mi reproșez!

 

ÎntrebareCum va rămâne acest Guvern în istorie?

Viorica Dăncilă: Ca un Guvern foarte bun. Aș vrea ca această întrebare să o reluați după un an de guvernare cu cei care astăzi se bucură.