Am discutat despre votul din diaspora, despre măsuri ca aceste lucruri să nu se mai întâmple, mă refer la aglomerările de la vot, iar în acest sens am propus formarea unei comisii de cod electoral, astfel încât toți cetățenii să-și poată exprima în cel mai democratic mod votul. În același timp, am stabilit faptul că nu trebuie să suprapunem un referendum peste niciun fel de alegeri, pentru că am încălca recomandările Comisiei de la Veneția și, dacă luăm în calcul că pentru un vot avem cam două minute, pentru trei voturi, cum a fost și cu referendumul, durata a fost de șase minute, deci și acesta ar fi un motiv de aglomerare. Sunt convinsă că în cadrul comisiei de cod electoral se vor găsi soluții, astfel încât cetățenii să-și poată exprima votul.

 

Al doilea punct de pe ordinea de zi este cel referitor la referendum, la transpunerea obiectivelor din referendum în Constituția României. Știți foarte bine că am avut un referendum consultativ. Acum vorbim despre un referendum pentru revizuirea Constituției. În acest sens, în Parlamentul României, atât în Senat, cât și în Camera Deputaților, comisiile de specialitate vor face demersuri, astfel încât să avem în cel mai scurt timp un referendum pentru transpunerea în Constituție a celor două obiective.

 

Un alt punct discutat în cadrul coaliției de guvernare este cel referitor la pactul sau acordul politic pentru parcursul european al României. Noi ne așteptam ca acest acord să reliefeze întocmai discuțiile avute cu partidele politice, pentru că atunci când vorbim de un acord trebuie să existe un consens pe toate punctele acestui acord. Am văzut că este vorba despre un proiect și, dacă vorbim despre Europa, trebuie să procedăm în mod european. Vom veni cu amendamente la acest acord, astfel încât să întărim parcursul european al țării noastre și aici aș da doar câteva exemple: dacă vorbim de parcurs european, trebuie să întărim și poziția României ca stat membru în cadrul construcției europene, trebuie să vorbim de o Europă cu două viteze, de dublul standard, ceea ce e permis într-o țară să fie permis și în altă țară sau ceea ce e interzis să fie interzis și în altă țară, dacă avem aceleași obligații să avem și aceleași oportunități, de modul în care căutăm să găsim consens în rândul europarlamentarilor, indiferent de grupul politic în care îi trimitem la Bruxelles, astfel încât problemele și realitatea existentă în România și ceea ce este necesar pentru România să fie transpus în legislația europeană. Dacă vorbim de parcurs european, vorbim despre modul în care România va sta la masa deciziilor, astfel încât, pe lângă parcursul european, să întărim poziția noastră ca stat membru în Uniunea Europeană, pentru că o Uniune Europeană puternică presupune ca fiecare stat membru să fie puternic. 

 

Pe scurt, acestea au fost subiectele discutate. Nu am discutat încă cu domnul președinte, am să-l sun. Am avut o discuție ieri cu domnul președinte, am motivat de ce am avut aceste propuneri, am vorbit despre fiecare candidat în parte și aștept acum ca domnul președinte să vină cu un răspuns referitor la cele trei portofolii în care avem interimari și al căror mandat, așa cum știți, expiră mâine. În același timp, despre o nominalizare pentru postul de vicepremier pe proiecte strategice, pe parteneriate strategice, așteptăm și în acest sens o nominalizare. În scurt timp, în cadrul forurilor statutare vom lua o decizie pentru nominalizarea pe postul de vicepremier pe probleme economice, pentru că, așa cum știți, domnul Viorel Ștefan va pleca la Curtea Europeană de Conturi.

 

ÎntrebareKlaus Iohannis a zis că nu-l va accepta pe Titus Corlățean. Veți face o nouă nominalizare?

Viorica Dăncilă: Așa cum am menționat de fiecare dată, deciziile le luăm în forurile statutare ale partidului, dar nu a fost un răspuns, așteptăm răspunsul oficial ca să putem să luăm această decizie. Sperăm să-l primim cât mai repede.

 

ÎntrebareVorbim de o remaniere mai amplă a miniștrilor ALDE?

Viorica Dăncilă: ALDE va decide dacă își dorește această remaniere. Voi discuta cu domnul Tăriceanu, dar deocamdată nu am discutat despre acest subiect. Și dacă facem o remaniere, acest lucru îl vom discuta prima dată în partid și pe urmă, bineînțeles, în coaliția de guvernare. Suntem guvern politic și, bineînțeles, trebuie să acționăm ca guvern politic, trebuie să luăm acceptul partidelor politice.

 

ÎntrebareSunteți mulțumită de mandatul domnului Meleșcanu?

Viorica Dăncilă: Legat de votul din diaspora, luni voi face publice analizele făcute atât de Ministerul Afacerilor Externe, cât și de Ministerul Afacerilor Interne. Trebuie să vedem care sunt soluțiile și vom discuta și despre miniștri, dar acest lucru îl vom face tot în cadrul coaliției.

 

ÎntrebareDe ce a fost nevoie de această discuție între dumneavoastră și domnul președinte?

Viorica Dăncilă: Am discutat cu domnul președinte despre fiecare propunere. Am spus de ce am făcut aceste propuneri, faptul că îmi doresc ca în Guvern să avem oameni cu experiență, oameni care în domeniul în care vor activa, sper eu, să facă performanță. Am discutat, de asemenea, și despre președinția rotativă a Consiliului UE. Domnul președinte și-a arătat aprecierea pentru modul în care a fost gestionată președinția rotativă și a spus că în scurt timp va veni cu o decizie finală.

 

Vă mulțumesc!