Viorica Dăncilă: Bună seara! Azi am avut o zi plină, am avut CEX în Brăila, Galați și încheiem ziua cu un CEX în Tulcea. Am făcut o evaluare a alegerilor europarlamentare, a lucrurilor bune, dar și a lucrurilor mai puțin bune. Am ascultat părerea membrilor CEX, am vorbit despre probleme atât din punct de vedere guvernamental, despre proiect, despre program de guvernare, despre modul în care trebuie implementate proiectele, despre obstacolele existente în administrația publică locală. Din punct de vedere politic, toți am fost dezamăgiți de rezultatele de la alegeri. Am vrut să vedem care sunt lucrurile care au nemulțumit populația pentru a nu mai repeta greșelile făcute. În același timp, am vorbit despre organizarea la nivel de județ, la nivel național, pentru a câștiga următoarele alegeri. Acest dialog este foarte important. Ne-am propus ca în perioada următoare să ajungem în toate județele țării. Vrem să ascultăm părerea membrilor de partid, vrem ca multe dintre opinii să se regăsească în obiective ale Guvernului și ca proiecte politice ale PSD. Dacă până acum abordarea a fost de la centru către teritoriu, vrem să avem o abordare pornind de la teritoriu către centru, pentru că acest mod de abordare reflectă cel mai bine ceea ce își doresc cetățenii de la PSD.

 

Sunt optimistă după această zi încărcată, pentru că am văzut dorința de implicare a membrilor CEX, a liderilor din cele trei județe, dorința de a obține un rezultat cât mai bun și cred că acest lucru ne încurajează să mergem și în celelalte județe și să avem la final, într-un timp nu foarte lung, un rezultat foarte bun la alegerile prezidențiale și să le câștigăm. Știu că mulți vor spune, „Bine, bine, dar ați avut 22%”. Avem precedentul: și domnul președinte Iohannis a plecat de la 20% și a câștigat alegerile prezidențiale. Și noi, prin implicare, unitate, un alt mod de abordare, prin apropiere de cetățeni, o prioritizare a investițiilor în fiecare județ în parte, cred că putem avea ca rezultat câștigarea alegerilor prezidențiale. Toate acestea, dublate de alegerea unui candidat pentru prezidențiale care să aibă susținere în teritoriu, care să fie susținut de PSD și care, prin sondajul pe care îl vom face, să aibă un procent care să maximizeze șansele noastre de a câștiga.

 

Eugen Teodorovici: Bună seara, în primul rând! O scurtă concluzie după o primă zi de întâlniri cu colegii din teritoriu: mă bucură foarte mult să văd determinarea și voința puternică de a demonstra că lucrurile se vor schimba substanțial. Ce a fost pe 26 din punct de vedere al votului a fost o sincopă, e o concluzie care mă bucură foarte mult. Am discutat cu colegii, dincolo de nevoile pe care le are fiecare, și de nevoia de a schimba ceva pe fond, dincolo de votul din 26, eu percepându-l și din alt punct de vedere, un efect al unei abordări din zona de administrație centrală și locală, nu trebuie să ne ferim, al unui mod care a produs un astfel de efect cum este cel din 26, al modului în care administrația în general se poartă în zona publică, că vorbim de blocaje, că vorbim de întârzieri, avize, autorizație, aroganță la centru, la nivel local. Oamenii percep acest lucru într-un mod foarte direct și o asociază guvernării, cu toate că noi am avut un alt mesaj, am luat anumite măsuri, am încercat să impunem un anumit tip de abordare, de multe ori lucrurile se răsfrâng într-un mod diferit la nivelul contribuabilului. Acest lucru înseamnă o schimbare radicală, de fond, de substanță, iar cine nu poate ține acest ritm ar trebui să facă orice altceva. Primarii se plâng de faptul că sunt bani, sunt programe, lumea dorește să facă schimbarea în bine la nivel de investiții, dar se lovesc cu toții de tot felul de stări incompatibile cu starea de funcționar public ale celor din zona de autorizări avize. Și aici trebuie să fie o schimbare radicală și este un subiect foarte important, va fi si o schimbare de percepție dacă lucrurile se schimbă și în rândul românilor, indiferent că sunt pesediști sau de altă preferință politică. Este un lucru care contează foarte mult, pentru că banii au fost alocați în multe zone și mi-aș dori să văd că lucrurile se întâmplă acolo unde au fost alocați.

 

În rest, politic, concluzia foarte bună este că oamenii se mobilizează, au înțeles ce s-a întâmplat la momentul votului și există o dorință de mobilizare, de schimbare de mesaj, așa cum îl simțim.

 

Viorica Dăncilă: Vreau să fac o precizare, am făcut-o la Galați: legat de legea recunoștinței, de inițierea acelui proiect în Parlamentul României. Acolo sunt inițiate foarte multe proiecte, fiecare are libertatea să inițieze un proiect în care crede sau pe care crede că poate aduce beneficii pentru populație, dar acel proiect nu este susținut nici de Guvern, nici de PSD. Am vrut să lămuresc acest lucru, pentru că am văzut că s-a vehiculat foarte mult în ultima perioadă în spațiul public și cred că era necesară această precizare.

 

ÎntrebareAu semnat mulți acest proiect de la PSD.

 

Mihai Fifor: Haideți să lămurim bine acest subiect. Doamna premier a spus un lucru: este o inițiativă legislativă. Pe o inițiativă semnează foarte mulți parlamentari, dar nu ca miniștri, ci ca senatori sau ca deputați. Sunt foarte inițiative legislative, este dreptul fiecărui senator sau deputat de a iniția o asemenea inițiativă. Dacă acești colegi ai noștri au avut acest proiect, este inițiativa domniilor-lor. Doamna premier spunea că PSD și Guvernul nu susțin acest proiect.

Viorica Dăncilă: Și chiar dacă vine la Guvern, va avea aviz negativ.

 

ÎntrebareLe veți cere miniștrilor să își retragă semnătura?

 

Viorica Dăncilă: Eu nu pot să oblig pe nimeni. Am mai spus acest lucru și îl subliniez încă o dată, fiecare are libertatea să inițieze o anumită lege din punct de vedere personal, dar nu înseamnă că reprezintă poziția partidului. Dacă prin vot ceilalți colegi, partidul tot, susțin acea inițiativă legislativă, înseamnă că într-adevăr are suportul partidului, dar eu nu pot să îi spun unui coleg sau colege să retragă o anumită inițiativă, pentru că este dreptul fiecăruia și ar însemna că eu politic îi îngrădesc acest drept.

 

ÎntrebareMai sunt și alți candidați la alegeri? Liviu Pleșoianu, Gabriela Firea?

 

Viorica Dăncilă: În sondaj am introdus colegii care și-au exprimat dorința de a candida la prezidențiale. Nu pot să introduc în sondaj un coleg sau o colegă dacă nu au această disponibilitate de a fi candidatul PSD la prezidențiale. Pe lângă colegii care și-au exprimat această dorință și care figurează în toate sondajele pe care le-am demarat, l-am introdus de la ALDE pe domnul Tăriceanu și am introdus un candidat independent, fără a da un nume, căci m-au întrebat la cine m-am gândit. Am vrut să văd care este opinia alegătorilor și în ce direcție trebuie să ne îndreptăm. Primii doi care vor avea cele mai mari șanse vor intra într-un nou sondaj și dacă mai e un procent foarte mare probabil voi mai introduce pe cineva, dar, fiind atâția candidați de la același partid, voturile se împart, de aceea în final vreau să las doar doi candidați, ca să vedem care dintre ei întrunește un procent mai mare și are mai multă credibilitate. Este importantă și susținerea partidului, pentru a candida la prezidențiale trebuie să organizăm un Congres și este nevoie de un vot în Congres.

 

ÎntrebareÎn acest sondaj testați și o eventuală alianță?

 

Viorica Dăncilă: Nu am introdus în sondaj acest lucru, dar am introdus liderii tuturor formațiunilor politice, ca să vedem care este încrederea în fiecare lider. Nu pot să vă răspund la această întrebare, voi discuta în CEX cu colegii mei și dacă vom avea argumente pro și contra, este bine să avem o largă majoritate în Parlament. Probabil că sunt și colegi care spun că nu este bine să facem această alianță. În funcție de majoritatea pe care o vom obține în CEX vom lua această decizie. Trebuie să vorbim și cu liderul de la Pro România ca să putem să aducem această discuție în CEX, dar nu am vorbit până acum despre acest lucru.

 

ÎntrebareCredeți că sunt persoane în PSD care și-ar dori un eșec la prezidențiale?

 

Viorica Dăncilă: Nu pot să spun ce gândește fiecare. Nu aş vrea să cred în acest scenariu. Aş vrea să pornesc de la o gândire pozitivă şi să plec de la premisa că toţi colegii de bună credinţă şi care ţin la acest partid se gândesc, dincolo de persoane, la ceea ce se va întâmpla cu partidul, dincolo de interesul propriu, la viitorul acestui partid, iar viitorul PSD depinde foarte mult de rezultatul pe care îl vom obţine la alegerile prezidenţiale. Discuţia noastră nu trebuie să fie despre interese personale, despre mize mai mari sau mai mici de moment, ci despre modul în care PSD se va poziţiona, de scorul pe care îl va avea la alegerile prezidenţiale, pentru că acest scor va influența foarte mult următoarele două rânduri de alegeri, locale şi parlamentare. Un primar, un lider, un președinte de organizație dintr-o localitate efectiv îşi întăreşte poziţia dacă va avea la alegerile prezidenţiale un scor mai bun. Se întăreşte pe el însuşi ca candidat al PSD pentru alegerile locale. Eu cred că toate cele trei rânduri de alegeri sunt strâns legate și spun acest lucru cu mare convingere, de aceea mergem în teritoriu, discutăm și căutăm cele mai bune soluții, cele mai bune direcții pentru a câștiga alegerile prezidențiale și a obține un scor bun.

 

ÎntrebareDacă PSD nu intră în turul 2, renunțați la șefia partidului?

 

Viorica Dăncilă: În primul rând, aş cere demisia tuturor liderilor care au obţinut un rezultat sub cel la care s-au angajat. Fiecare judeţ trebuie să îşi facă o analiză şi să îşi propună un criteriu de performanţă. Dacă lăsăm la voia întâmplării, putem să avem judeţe care se implică, judeţe care muncesc, şi alte judeţe care efectiv nu se implică. Și atunci e corect ca în primul rând ca cei care nu îndeplinesc aceste criterii să fie primii care îşi dau demisia, pe urmă conducerea centrală.

 

ÎntrebareLuați în calcul renunțarea la anumite programe sociale care nu se dovedesc a fi fiabile? Veți face o evaluare a tuturor funcționarilor?

 

Viorica Dăncilă: Avem programul care a fost votat în Parlament, noi nu putem schimba acest program de guvernare, sunt măsuri pe care le ajustăm, pentru că au trecut doi ani și lucrurile s-au schimbat, dar mergem pe acel program de guvernare. Înainte de Congres am cerut în teritoriu și alte măsuri pe care colegii le văd în teritoriu ca măsuri bune pentru diferite domenii. Toate aceste măsuri le-am luat și le-am tipărit în acel material. De luni, când începem discuțiile pe fiecare minister în parte, evaluăm care dintre propunerile de măsuri venite din teritoriu sunt eficiente, se pliază pe realitate și vedem pe ce buget sunt dublate, pentru că multe presupun un buget destul de mare. Trebuie să facem o analiză foarte bună atât a eficienței măsurii respective, dar și din perspectiva bugetară. Acea măsură este o măsură propusă, nu e în programul de guvernare, deci nu avem cum să renunțăm la ceva care nu există în program.

 

Eugen Teodorovici: Ca să fie concluzia foarte clară, noi am promis și ne ținem de cuvânt cu acele măsuri sociale cum ar fi legea pensiilor, legea salarizării și pentru care e necesar a găsi sumele necesare pentru a fi aplicabile și în anii care urmează și atunci trebuie să ai o abordare pro-business, adică să faci tot ce este posibil ca economia să meargă din ce în ce mai bine și anumite concepte să fie orientate puternic pe zona de economie reală. Aceasta e obligația unui ministru de Finanțe, fapt pentru care la Finanțe o să facem o propunere de mai multe măsuri, cum să crești veniturile, cum să scazi cheltuielile, pe toate palierele economiei. Pe fiecare minister în parte colegii o să facă o astfel de analiză, pentru că știu bine domeniile pe care le coordonează, și atunci vom discuta în Guvern, în coaliție, vom ieși public cu cele pe care le justificăm foarte bine și care au un impact social puternic, care se susțin economic, tocmai pentru a stimula această creștere care să ducă la respectarea angajamentelor pe care ni le-am asumat în anii care au trecut și în anul curent. Vizavi de locale, pentru mine, la Finanțe, sunt multe prevederi care aduc bani la nivel central. Vă dau un exemplu discutat în ultima ședință de Guvern, la bunurile confiscate la nivel local, din aceste valori care rămân după ce se scad cheltuieli legate de valorificarea în sine a acelui bon și un comision de 20% către bugetul de stat, atunci banii rămân la nivel local, de ce să mai duci la nivel central acel comision, când e același lucru? E un venit la nivel local. Eu oricum fac ca stat echilibrarea în timpul anului și atunci cred că e o abordare corectă față de comunitățile locale ca multe dintre aceste sume să fie lăsate la nivel local. Acum suntem la Tulcea,  discutăm de taxe percepute de AFDJ Galați, să spunem, pentru faptul că pe canalul Sulina navighează navele, și atunci toate aceste sume se duc către alte zone decât cea în care sumele trebuie să rămână, adică acel județ unde se prestează acel serviciu, unde se extrage o anumită piatră și alte resurse minerale, deci trebuie lăsată o parte acolo unde ele se întâmplă. E o schimbare care trebuie avută în vedere în următoarea perioadă într-un mod foarte tranșant și cu efecte imediate pentru comunitățile locale. De ce de luni? E o metaforă, dar una care trebuie aplicată, în sensul că dacă un primar are nevoie să dea drumul la o lucrare și stă după un aviz de la cultură un an de zile sau luni de zile, de la mediu, ape și altele, așa e logica în economie? Ai dat bani, costurile acelor materiale de construcții diferă, cresc. Toți funcționarii care se împotrivesc bunului mers al economiei, indiferent de culoarea politică, că am văzut și această speculație în presă, că sigur sunt din altă parte – sunt aberații! Dar sunt lucruri pe care oamenii le cer, ajungi la o stare foarte tensionată, pentru că oamenii sunt de bună-credință, au promis atunci când au fost aleși o schimbare a vieții. Păi cum să faci dacă te blochează fie de la achiziții, fie de la mediu, fie de la alte structuri ale statului? Sunt foarte multe și, din păcate, nu se ajută, ci se încurcă!

 

Viorica Dăncilă: În discuțiile pe care le-am avut în cele trei județe au existat foarte multe sesizări legate de comportamentul unor funcționari atât cu autoritățile locale, cât și cu persoane fizice, persoane care cred că dețin puterea absolută și că pot să-și permită să aibă o atitudine neadecvată față de UAT. Să nu uităm că fiecare primar nu merge pentru că vrea să se plimbe la Constanța sau la Iași sau în altă parte, merge cu un proiect, merge să rezolve ceva pentru comunitatea pe care o reprezintă. Am auzit aceste lucruri, bineînțeles că acest lucru presupune o evaluare și un control prima dată acolo, să vedem care este situația, iar cei care nu au înțeles că trebuie să-și facă datoria, iar datoria lor este să aibă o atitudine corectă față de autoritățile locale, față de cetățeni, acei oameni vor pleca acasă fără nicio discuție.

 

ÎntrebareDoamnă prim-ministru, ați declarat în cursul zilei de astăzi că nu excludeți posibilitatea de a o susține pe Laura Codruța Kövesi pentru funcția de procuror-șef. Cum credeți că ar recepta partidul? Din punctul dumneavoastră de vedere, credeți că ar reprezenta un succes pentru România dacă dumneaei ar obține funcția?

 

Viorica Dăncilă: Iar o dezinformare! Vreau în primul rând să clarific un lucru: nu am afirmat așa ceva. Spun ceea ce am afirmat la Galați. M-au întrebat dacă o susținem pe doamna Kövesi și am spus că nu pot să dau un răspuns, pentru că deciziile le luăm în forurile statutare, și că este important să văd opinia tuturor colegilor mei și vom face o analiză pentru a avea o direcție în care să mergem. Nu am spus că susțin, nu am spus că nu susțin. Am mai spus faptul că nu este corect ca eu singură să iau o decizie într-un sens sau altul, de aceea, atunci când va fi nevoie, vom face un CEX și împreună vom decide direcția în care vom merge. Am văzut că a apărut această știre, dacă reluați conferința de presă pe care am avut-o la Galați, veți vedea că aceasta a fost atitudinea mea acolo și în niciun caz nu mi-am exprimat susținerea sau nesusținerea pentru doamna Kövesi.

 

ÎntrebareAș reveni un pic la problemele economice, se apropie rectificarea, și aș vrea să vorbim un pic mai concret. În ultima ședință pe care ați avut-o la Vila Lac ați vorbit de nevoia de 7 miliarde de lei ca să reduceți deficitul. De unde pot veni acești bani și cum ați putea reduce cheltuielile pe de o parte sau vorbiți de restructurare? Va fi o restructurare sau o reorganizare în aparatul administrativ? Impozitarea pensiilor speciale, tăierea unor programe sociale, ați dat exemplu de „primul ghiozdan”, dacă nu mă înșel, se renunță la „primul ghiozdan”?

 

Eugen Teodorovici: Unde?

 

ÎntrebareÎntr-un CEX.

 

Eugen Teodorovici: Ați fost acolo, la CEX?

 

ÎntrebareSe renunță la acest program? Concret?

 

Eugen Teodorovici: Concret o să fie atunci când se vor adopta anumite măsuri într-un fel sau altul. Până atunci am spus – și am rugat colegii să vină cu o propunere pe două paliere, pe cheltuieli și pe venituri, pentru că fiecare minister în parte își poate face propria sa analiză, verificare, cum doriți dumneavoastră. Acei miniștri știu foarte bine zona pe care o coordonează. Eu mă refer aici la orice, dar nu fac o economie pentru că nu am bani, o fac dacă pot să nu cheltuiesc un ban inutil, e normal să fac acest lucru.

 

ÎntrebareCe înseamnă ban cheltuit inutil?

 

Eugen Teodorovici: Sunt multe exemple, pentru că economia din România are foarte multe zone în care miliarde se consumă altfel decât ar trebui să fie făcut. 

 

ÎntrebareCare sunt acestea?

 

Eugen Teodorovici: Stați un pic! Deci, ca principiu, fiecare minister face o astfel de analiză, pe ambele paliere. La nivel de Guvern centralizăm, Finanțele fac o analiză pe impact, vedem exact ce și cum. Și o să vă dau și vreo două exemple, ca să fiți mulțumită. Dar vă spun acum din punct de vedere al conceptului, după care discutăm la nivel de Guvern, la nivel de coaliție, că așa este normal, după care vedem exact care este impactul economic, financiar, social. Pe fiecare dintre acele măsuri se decide și se adoptă, cum s-a făcut și până acum. Ca măsură la care țin foarte mult: dacă te-ai pensionat în sistemul de stat, mai lucrezi la stat? Eu spun că nu. Mergi în privat. Este corectă o asemenea măsură?

 

ÎntrebareFondul de pensii și salarii de la stat…

 

Eugen Teodorovici: Știm foarte bine ce se întâmplă de ani de zile în acest sens. Sunt măsuri, eu zic că de bun-simț, pe care o să le prezentăm în următoarele zile ca până la momentul rectificării să fie deja și prezentate, și, sper, multe dintre ele asumate. Pe 31 iulie va fi propunerea de rectificare. Deocamdată sunt discuții care se poartă cu fiecare minister, au început pe 3 iulie, săptămâna viitoare, miercuri dacă nu mă înșel, se termină aceste discuții, vom avea o situație centralizată, o discutăm cu doamna prim-ministru și vedem exact care este forma care va fi după aceea discutată în CSAT pentru cei care sunt acolo membri, iar pe 31 iulie, în Guvern, CEX și ce mai trebuie.

 

Viorica Dăncilă: Vă mai dau eu un exemplu: sunt foarte multe persoane, pe unele dintre ele le știm, pe unele le aflăm acum, când facem analiza fiecărui minister, care sunt detașate de la societăți comerciale. Detașarea de la societatea comercială respectivă se face la salariul pe care îl are în societate. Dacă e angajat de trei zile pe salariu de prim-ministru, detașarea se face pe salariul pe care îl are în societate. Aceste lucruri nu mai pot fi acceptate. Vom cere detașările de la fiecare minister în parte, pentru că nu este corect și nu este un mod constructiv de abordare. Plătim niște salarii imense celor detașați, care efectiv ar trebui să facă aceeași muncă cu cel care lucrează în instituția respectivă și, atunci, această abordare nu este corectă. Sunt ministere în care avem entități cu mai mulți factori de conducere decât salariați. Trebuie să vedem și acest lucru. Avem entități pentru care, efectiv, vrem să vedem pe un an de zile ce a produs, ce a făcut. Avem societăți – și am văzut recent, chiar săptămâna trecută, una dintre ele – în care veniturile sunt egale cu cheltuielile, dar și-au crescut salariile. Această abordare nu este corectă. Nu numai că nu este o abordare corectă, ne gândim la banul public și nu putem să irosim banul public, trebuie să fim foarte fermi în astfel de situații și în altele. De aceea, de săptămâna viitoare, vom lua fiecare minister în parte, vom analiza toate aceste lucruri, vom vedea cum putem să descentralizăm și să lăsăm unitățile din teritoriu în subordinea consiliilor județene și să apropiem decizia de cetățeni. Sunt mult mai multe lucruri pe care trebuie să le analizăm și bineînțeles că aceste lucruri, pe lângă impactul unei relaționări mult mai bune între instituții și autoritățile locale, au și un impact bugetar.

 

ÎntrebareCe ne puteți spune despre pensiile speciale? 

 

Viorica Dăncilă: Revin la ceea ce am spus: o decizie se ia în CEX. Propuneri pot să vină, este normal ca domnul ministru de Finanțe să vină cu propuneri, fiecare își susține propriul minister. Dacă îi spunem același lucru domnului Daea, de exemplu, poate domnul Daea nu este de acord. De aceea trebuie să luăm aceste decizii în CEX și să le argumentăm foarte bine.

 

ÎntrebareLegat de declarația pe care ați făcut-o despre decizia CCR, care este în sensul posibilei eliberări a lui Liviu Dragnea, a fost o declarație în nume personal sau în numele partidului? De asemenea, aș vrea să o întreb pe doamna prim-ministru dacă susține o astfel de interpretare.

 

Mihai Fifor: Eu vă rog să citiți declarația mea și chiar vă invit să o citiți așa cum a fost ea dată pe Antena 3, este foarte frumos citată în materialele de presă, vă rog frumos să o luați și să o studiați și o să vedeți că eu nu am spus așa ceva. Eu am spus următorul lucru: că ce s-a întâmplat în urma deciziei Curții Constituționale din România, faptul că declară completurile de 3 ca fiind nelegal constituite, este un lucru cutremurător. Asta am spus! Și că, desigur, dacă o instanță va decide ca Liviu Dragnea să fie pus în libertate, e un lucru bun. Dacă o instanță va decide. Vă rog să vedeți declarația mea. Asta am spus.

 

Viorica Dăncilă: Eu vreau să fac câteva clarificări: o decizie a instanței, o hotărâre judecătorească,  o decizie a CCR nu se dă pentru o persoană sau alta. Dar eu cred că într-o țară în care democrația  trebuie respectată, drepturile și libertățile fundamentale trebuie respectate, fiecare cetățean trebuie să aibă dreptul la un proces corect. Nu știm dacă se va schimba decizia, nu știm dacă va fi mai mare sau mai mică, nu știm dacă cineva va fi eliberat sau nu. Dar eu cred că fiecare cetățean de aici are dreptul la un proces corect, iar CCR tocmai asta a spus, că au fost procese care au fost judecate de complete care nu au fost formate în mod corespunzător în mod legal.

 

ÎntrebareCare sunt concluziile pentru județul Tulcea după vizita de azi?

 

Viorica Dăncilă: În primul rând, o organizare foarte bună, oameni foarte implicați. Vreau să îl felicit pe Horia Teodorescu pentru modul în care a relaționat cu organizația, pentru modul de organizare, pentru susținerea pe care au dat-o organizației vreau să felicit deputații și senatorii, vreau să-i felicit pe toți cei implicați pentru faptul că au o organizație unită și dornică de a obține un rezultat foarte bun la alegerile prezidențiale. Am toată încrederea că aici, în județul Tulcea, se va obține un rezultat foarte bun, că se vor mobiliza, că vor ține legătura cu conducerea centrală, pentru că, de fapt, rezultatul nu este al președintelui Viorica Dăncilă, al președintelui executiv sau al secretarului general, rezultatul este al nostru, al tuturor, și cred că este un rezultat pe care îl vor susține românii.

 

ÎntrebareAu fost organizate recent alegeri pentru organizațiile din Sibiu și Cluj, vreau să vă întreb de ce în Teleorman este președinte interimar?

 

Mihai Fifor: Nu au fost alegeri, urmează.

 

ÎntrebareÎn legătură cu Teleorman, acolo este un președinte interimar, de ce nu au fost organizate alegeri înainte de Congres și dacă sunteți de părere că Liviu Dragnea mai are influență în județ?

 

Viorica Dăncilă: Este județul în care s-a născut, în care a activat, este normal să aibă influență în județ. Nu s-au ținut alegerile înainte, avem la Sibiu, la Cluj, la Ilfov, la Teleorman președinți interimari. Cum eu am considerat că la nivel central trebuie să legitimăm o conducere, trebuie ca și în aceste județe să legitimăm o conducere. Vom avea alegeri și la Cluj, și la Sibiu, am și fixat data la Sibiu, iar la Teleorman vom avea alegeri pe data de 14.

 

ÎntrebarePachetul de măsuri despre care vorbiți poate fi dat odată cu rectificarea bugetară?

 

Eugen Teodorovici: Ar trebui, e obligatoriu. Se aprobă înainte de rectificarea bugetară.

 

ÎntrebareReferitor la podul Tulcea-Brăila, spuneți-ne două-trei vorbe!

 

Eugen Teodorovici: Am spus și la Galați, și la Brăila un lucru foarte important: deja semnalele de la Comisie sunt că cererea trimisă de finanțare în 24 mai la Bruxelles este în curs să fie aprobată, deci acolo reacția a fost pozitivă, nu e niciun pericol să fie respinsă. Am auzit și aici o speculație, nu, proiectul la Bruxelles va primi OK, deci va fi finanțat din fonduri europene într-un final. Cum știți, în buget sunt prinse toate fondurile necesare pentru lucrările în derulare, am văzut și pe partea cealaltă a Dunării la fel că se lucrează, pentru avans și pentru tot ceea ce înseamnă în acest an lucrări. După cum știți, este unul dintre proiectele cu care ne putem mândri ca țară, pentru că, pe de o parte, este în grafic și de multe ori înainte de grafic, pe de altă parte, pentru că va fi un proiect complex, cum știm cu toții, al treilea din Europa, și un proiect de referință pentru noi, pentru cei care sunt angrenați în partea de construcție a unui astfel de obiectiv. În rest, nu mai aplecați urechea la tot ce se spune, se va face în 2022, termen final, se va realiza.

 

ÎntrebareAtunci vom putea circula pe el.

 

Eugen Teodorovici: Și pe drumul expres Brăila-Tulcea-Constanța.

 

ÎntrebareȘi celelalte proiecte de la Tulcea?

 

Eugen Teodorovici: Știți foarte bine ce nu mi-a ieșit, într-adevăr, am fost ultima oară la Tulcea și am promis cu medicii anesteziști la Spitalul Județean, au fost câteva zile de întârziere pentru că au mai fost discuți cu domnul președinte, cu doamna ministru Pintea, s-au găsit și se vor găsi în continuare astfel de soluții, nu doar temporare, pentru că Tulcea merită și ea orice merită oricare alt loc din țară.

 

ÎntrebareȘtiu că faceți evaluarea, urmează o remaniere probabil. Care este ministrul la care nu ați renunța?

 

Viorica Dăncilă: La Eugen Teodorovici.

 

ÎntrebareAți stabilit data Congresului pentru prezidențiale?

 

Viorica Dăncilă: La sfârșitul lui iulie, începutul lui august, la sfârșit de săptămână.