Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că actualul Executiv va asigura buna funcţionare şi administrare a ţării până la instalarea noului Guvern. Ea a anunţat că, în şedinţa de vineri a Guvernului, se va aproba alocarea din Fondul de rezervă bugetară a sumelor necesare pentru furnizarea agentului termic în mai multe localităţi din ţară.

„Vom asigura buna funcţionare şi administrare a ţării până la instalarea noului Guvern şi vom lua toate măsurile necesare pentru a sprijini oamenii aşa cum făcut şi până acum. Nu putem lăsa oamenii fără ajutor în prag de iarnă, nu putem lăsa comunităţile locale fără finanţarea necesară pentru continuarea proiectelor începute. Astfel, în şedinţa de Guvern de astăzi, vom aproba alocarea din Fondul de rezervă bugetară a sumelor necesare pentru furnizarea agentului termic în Brad, Focşani, Tulcea, Gheorgheni, Motru şi Drobeta Turnu Severin. Sunt comunităţi locale care se confruntă cu o situaţie financiară dificilă şi nu putem lăsa oamenii fără căldură în prag de iarnă”, a afirmat Viorica Dăncilă, la începutul reuniunii Executivului.