Viorica Dăncilă, președintele PSD și prim-ministrul României, alături de Eugen Teodorovici, președintele executiv al PSD și ministrul Finanțelor Publice, și Mihai Fifor, secretarul general al PSD au participat vineri, 30 august 2019, la Conferința de alegeri a Organizației Județene PSD Constanța.

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat vineri seara, la Constanţa, că este posibilă oricând o remaniere guvernamentală, dacă unul dintre miniştrii PSD nu îndeplineşte programul de guvernare sau nu face performanţă.

„Este posibilă o remaniere oricând. Am spus că atunci când unul din miniştri nu îndeplineşte programul de guvernare, nu face performanţe, bineînţeles că vom lua măsurile necesare. Şi aţi văzut că în ultima perioadă am făcut multe remanieri. Mulţi spun că am schimbat foarte mulţi miniştri şi au numărat numărul de persoane care au fost schimbate. Eu zic că trebuie să fie altul considerentul: ce performanţe are fiecare ministru, ce realizează din programul de guvernare iar pe mine, ca prim-ministru, dincolo de persoane mă interesează ceea ce face pentru oameni. Şi voi schimba ori de câte ori este nevoie, pentru a putea să ne îndeplinim programul de guvernare.”, a precizat Viorica Dăncilă.

conferinta_constanta_(1)
conferinta_constanta_(2)
conferinta_constanta_(3)
conferinta_constanta_(4)
conferinta_constanta_(5)
conferinta_constanta_(6)
conferinta_constanta_(7)
conferinta_constanta_(8)
conferinta_constanta_(9)
conferinta_constanta_(10)

Previous
Next