PSD condamnă declarațiile retrograde și discriminatorii din cadrul campaniei electorale pentru Primăria Generală a Capitalei!

PSD consideră că orice funcție de răspundere publică sau de conducere poate fi ocupată de o femeie, la fel de bine ca un bărbat!

PSD susține că societatea românească a făcut mulți pași înainte în ceea ce privește egalitatea de gen. De aceea, mesajele din spațiul public, în campanie electorală, referitoare la faptul că Primăria Generală a Capitalei trebuie condusă de un bărbat sunt misogine, discriminatorii la adresa femeilor, anacronice și lipsite de respect față de toate femeile din România!

Toți participanții la campania electorală din București au responsabilitatea de a contribui la promovarea decenței și toleranței în dezbaterea publică, de a evita, nu doar exprimările nepotrivite la adresa femeilor, ci exprimarea vulgară, în discursul public, în raport cu tinerii și cu cei în etate.

PSD consideră periculoase și jignitoare afirmațiile unuia dintre candidații din cursa electorală pentru Primăria Capitalei care susține că Primăria Generală „trebuie neapărat să intre pe mâna unui bărbat”. Considerăm că nu un model de acțiune discreționar, în care primăria „intră pe mâna” primarului – este optica potrivită pentru a consolida și moderniza instituții, indiferent de cine le conduce pe moment.

Primăria Capitalei se conduce după legi și regulamente de funcționare, iar amprenta personală a primarului se face într-adevăr resimțită asupra modului în care sunt construite echipele, a ritmului rapid în care bucureștenii așteaptă să avanseze proiectele necesare și a corectitudinii cu care aceste proiecte se desfășoară.

Realitatea dovedește că Primăria Capitalei – chiar a oricărei capitale, indiferent de țară –  poate fi condusă și de o femeie; iar contactul direct cu oamenii poate fi la fel de bine păstrată și de o femeie prin implicare și prin dorința de a fi aproape de ei.

Un bun argument în acest sens este că, în 2018, primarul PSD, Gabriela Firea a fost nominalizată la titlul „World Mayor 2018” intrând în cursă cu alte 62 de femei primar care conduc metropole precum Tokio, Sydney și Paris, într-o competiție organizată anual de Fundația Primarilor de Orașe (The City Mayors Foundation).

În același sens, amintim că, în mandatul 2016-2020, primarul Capitalei a desfășurat un program de discuții cu omologii de capitale din alte state, în cadrul cărora au avut loc mai multe întâlniri cu femei primar. Între acestea menționăm: întâlnirea cu doamna Koike Yuriko,  guvernatorul din Tokio și zona metropolitană sau discuțiile cu doamna Manuela Carmena, primar al Madridului, care s-au desfășurat și în Spania și de asemenea, când primarul Madridului a vizat Bucureștiul, în cadrul dialogului vizând bunele practici în administrația celor două orașe.

PSD este conștient că sunt încă multe de făcut în ceea ce privește reprezentarea politică a femeilor în Parlament, în administrația centrală sau administrația locală din România și că țara noastră are de recuperat încă o diferență importantă față de situația reprezentării femeilor în țările UE.

Amintim că președintele PSD, Marcel Ciolacu, alături de senatorul Gabriela Firea, au susținut proiectul prin care femeile vor ocupa 30% dintre locurile de pe listele de candidați ale partidelor politice, la alegerile locale și 30% dintre posturile de membru în consiliile de administrație ale întreprinderilor de stat.

Biroul de presă al PSD