Președintele PSD Viorica Dăncilă a semnat miercuri, 6 noiembrie 2019, un acord de colaborare cu CNSLR FRĂȚIA, la sediul PSD. Viorica Dăncilă consideră că această colaborare este una foarte utilă deoarece partidele de stânga au cooperat foarte bine cu sindicatele pe probleme importante pentru cetățeni.
„Sper că va fi o cooperare foarte bună și că toți cei care au speranțe în această țară, care cred că în România își pot găsi locul și vor vremuri bune pentru români și România să fie cei care vor avea parte de sprijinul nostru, atât al PSD, cât și al sindicatelor. Este un pas important. Vreau să le mulțumesc liderilor de sindicat și sindicatelor pentru acest obiectiv comun pe care îl avem în ceea ce privește salarizarea, salariul minim și tot ceea ce ține de drepturile salariaților”, a mai afirmat președintele PSD.

CNSLR Fratia (3)
CNSLR Fratia (4)
CNSLR Fratia (2)
CNSLR Fratia (1)

Previous
Next