Joi, 11 iunie 2020, la sediul PSD, a avut loc o videoconferință a Organizației Pensionarilor Social Democrați. La videoconferință au participat președintele interimar al PSD Marcel Ciolacu și secretarul general interimar al PSD Paul Stănescu.


Pe ordinea de zi s-au aflat: PROGRAMUL PSD DE RELANSARE A ECONOMIEI – sub genericul “REPORNIM ROMÂNIA”; Pregătirea și participarea OPSD la alegerile locale și Aprobarea Programului de acțiuni politice și organizatorice ale OPSD în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2020. Au luat cuvântul majoritatea președinților organizațiilor județene.


Cu această ocazie, s-a exprimat adeziunea la măsurile luate de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT pentru lansarea PROGRAMULUI DE DEZVOLTARE A ECONOMIEI sub egida „REPORNIM ROMÂNIA”. Totodată s-a cerut conducerii PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT să folosească toate mijloacele legale pentru a determina Guvernul PNL să aplice Legile adoptate de PSD cu privire la mărirea salariilor, pensiilor și dublarea alocațiilor pentru copii.


În intervențiile lor, Marcel Ciolacu și Paul Stănescu au apreciat activitatea OPSD și au cerut în continuare ca acestea să se implice și mai mult în rezolvarea obiectivelor stabilite de organizațiile Partidului Social Democrat pe plan local, în special cele cu caracter social.


Ion Popa,
Președinte OPSD