Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat miercuri, 28 iulie 2021, la România TV, că a semnat, în calitate de președinte de partid, zece plângeri penale care vizează fapte ale Guvernului, atât din perioada în care Executivul era condus de Ludovic Orban, cât şi după ce Florin Cîţu a devenit prim ministru.

„Numai eu am semnat vreo zece plângeri penale împotriva Guvernului. Vi le trimit pe toate: şi cu numirile de prefecţi şi cu noaptea cu ordonanţele. (…)Eu de ce am zis că o să ne ducem în faţa DNA-ului? N-aţi vrea să mergem totuşi, haideţi să vedem ce se întâmplă! S-au blocat, sunt aşa de multe, sunt unele vechi, care-s prioritare?”, a spus Marcel Ciolacu.