Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a participat marți, 1 decembrie 2020, la manifestările prilejuite de sărbătoarea Zilei Naţionale a României în Parcul Crâng din Municipiul Buzău şi la plantarea de stejari în onoarea celor 775 de eroi ai Regimentului 48 Infanterie Buzău căzuţi pentru patrie în Războiul de Întregire Naţională. Marcel Ciolacu a declarat marţi că „nicio pandemie nu va putea niciodată să ne pună lacăt pe ceea ce purtăm în suflet”.

„Mi-aş fi dorit să trăim alte vremuri, să fie toţi buzoienii astăzi alături de noi, ca în fiecare an. Şi să cinstim împreună memoria înaintaşilor noştri care au construit România. Poate că pandemia a oprit multe lucruri. S-au pus restricţii şi interdicţii. Dar nicio pandemie nu va putea niciodată să ne pună lacăt pe ceea ce purtăm în suflet: mândria noastră de români, tradiţiile noastre şi credinţa noastră strămoşească. Suntem români şi vom fi mereu, indiferent cât de greu va fi”, a afirmat Marcel Ciolacu.