Președintele PSD Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților și Paul Stănescu, secretarul general al PSD au participat sâmbătă, 09 aprilie 2022, la Școala Politică a TSD. La eveniment au mai participat purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, liderul grupului PSD din Senat, Alfred Simonis, liderul grupului PSD din Camera Deputaților, deputatul PSD Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale și senatorul PSD Lucian Romașcanu, ministrul Culturii. Marcel Ciolacu, a declarat că pachetul de măsuri „Sprijin pentru România”, în valoare de 17,3 miliarde de lei, va fi prezentat luni de liderii coaliţiei, subliniind că acesta reprezintă o premieră, deoarece este pentru prima dată când un guvern vine cu un astfel de plan pentru a preveni efectele crizei energetice.

„Luni, împreună cu prim-ministrul României, cu domnul președinte Kelemen Hunor, după ședința de coaliție vom avea o conferință de presă unde vom prezenta întregul pachet „Sprijin pentru România”, un pachet atât social, cât și economic, așteptat de către români și de către mediul de afaceri, dar în principal foarte necesar pentru această perioadă prin care trece și România, împreună cu întreaga Europă. E un pachet în jur de 17,3 miliarde. Vreau să vă spun că de data aceasta pe partea economică sunt prinse măsuri bugetate mai mult decât măsurile sociale. Dacă s-a găsit o deschidere și la comisarii europeni pentru măsurile sociale, aproape 7,2 miliarde să fie prinse din fonduri europene din exercițiul financiar 2016-2020, care oricum ar mai fi avut o perioadă scurtă de implementare, măsurile economice sunt preponderente în acest pachet și sunt anumite măsuri care au efect imediat și pentru prima oară un Guvern vine cu măsuri să prevină anumite efecte ale crizei din energie sau ale războiului”, a spus președintele PSD într-o conferință de presă susținută la Cheile Grădiștei, județul Brașov.

Marius Budăi a explicat că beneficiari ai măsurilor sociale din „Sprijin pentru România” sunt aproximativ 12 milioane de persoane.

„O mare parte dintre aceste măsuri, discutând cu președintele partidului, le ducem la coaliție pentru a-i sprijini pe cei mai vulnerabili. Sunt în jur de 12 milioane de cetățeni români care vor fi cumva, într-un mod sau altul, fie că le apărăm locurile de muncă, fie că le dăm copiilor bani ca să prevenim abandonul școlar, fie că le mărim tichetele de masă, fie că mărim norma de hrană în spitale, în centrele de plasament, în zilele pentru bătrâni, beneficiarii acestui pachet social, și v-o spun cu toată modestia, nu este un titlu de glorie pentru noi, cu siguranță poate ar trebui să facem mai mult, dar facem în așa fel încât, așa cum a spus domnul președinte Ciolacu, să ducem banii și spre economie, dar și către pătura de cetățeni mai vulnerabili, să nu dezechilibrăm și din dorința de a face bine să facem mai rău”, a subliniat ministrul Muncii și Solidarității Sociale.