Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și secretarul general al PSD, Paul Stănescu, au efectuat duminică, 06 septembrie 2020, o vizită în județul Iași. Cei 2 au participat la inaugurarea DJ246, alături de președintele CJ Iași Maricel Popa, candidatul PSD la alegerile pentru președinția CJ Iași.

Marcel Ciolacu a declarat că acum patru ani de zile în județul Iași erau 80 de kilometri de drumuri județene de pământ, iar în 4 ani s-au realizat 200 de kilometri sunt în lucru încă 200 de kilometri.

“Acum patru ani de zile în județul Iași erau 80 de kilometri de drumuri județene de pământ. Au mai rămas 8 kilometri, am înțeles că vor fi abordați în următoarea lună, deci viitorul mandat al președintelui Maricel Popa va începe fără niciun kilometru de drum de pământ, față de alte administrații, când se realizau 5 kilometri pe an. Uitați că s-au realizat 200 de kilometri până acum în patru ani și sunt în lucru încă 200 de kilometric”, a spus Marcel Ciolacu, într-o conferință de presă.

Paul Stănescu a afirmat că “pe PNDL 2 au fost peste 10 mii de contracte semnate în timpul guvernării PSD, ceea ce înseamnă că Guvernul României s-a preocupat de cetățenii din toată țara”.

„Astăzi suntem la una dintre multele investiții din țară, în județul Iași astăzi. Pe PNDL 2 au fost peste 10 mii de contracte semnate în timpul guvernării PSD, ceea ce înseamnă că Guvernul României s-a preocupat de cetățenii din toată țara și vă spun un lucru pe care trebuie să-l înțeleagă și adversarii noștri: atât timp cât am fost viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării, niciodată n-am întrebat un primar sau un președinte de CJ ce culoare politică are, pentru că România trebuie să se dezvolte echilibrat și uniform. Dacă colegii noștri liberali, adversarii noștri de astăzi înțeleg altfel, România nu se va dezvolta niciodată”, a declarat Paul Stănescu.