Este un moment emoționant, este un moment unic! Vreau să le mulțumesc celor 1 486 000 de cetățeni care au semnat pentru candidatura mea la alegerile prezidențiale. Vreau să le mulțumesc colegilor mei din întreaga țară care s-au mobilizat pentru strângerea de semnături.

Am convingerea că românii își doresc un altfel de președinte. Am convingerea că românii își doresc un președinte care să iubească România și să-i iubească pe români. Am convingerea că avem nevoie de echilibru în această țară, avem nevoie de un președinte activ, un președinte care să fie de fiecare dată în mijlocul oamenilor, un președinte care să respecte Constituția și care să aibă în vedere o relație interinstituțională corectă cu Guvernul României și cu Parlamentul României. Am convingerea că avem nevoie de un președinte care să susțină un Pact pentru Bunăstarea Românilor, astfel încât niciun pensionar din această țară să nu se teamă că pensia îi va fi tăiată, niciunei mame din această țară să nu-i fie frică că nu-și va primi salariul sau că îi va fi tăiată alocația copilului, nicio familie din această țară să nu mai aibă frica că va veni un Guvern care va lua măsuri de austeritate împotriva românilor.

 

ÎntrebareCare este cel mai mare avantaj al dumneavoastră în fața celorlalți candidați?

Viorica Dăncilă: Iubesc oamenii, îmi place să stau în mijlocul oamenilor. Nu este important ce se întâmplă cu mine, că mă jignesc, că vin cu violență verbală, că vin și spun lucruri din ce în ce mai urâte. Pentru mine este important ce se întâmplă cu femeile din această țară, cu copiii din această țară, ce se întâmplă cu părinții și bunicii noștri, pentru că empatizez și iubesc oamenii. Îmi iubesc foarte mult țara și de fiecare dată o reprezint cu demnitate. Mai mult decât atât, sunt un om care a spus întotdeauna că este nevoie de consens, nu sunt un om care să prefere toată această agitație politică, tot acest joc politic, chiar dacă acesta se face în detrimentul cetățenilor. Și mai am un avantaj pe care vreau să îl scot în evidență: am demonstrat că pot conduce un Guvern care are a doua cea mai mare creștere economică din Europa, am demonstrat că pot conduce președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, obținând un succes pentru țara mea. Sunt premier și întotdeauna voi avea în vedere și activitatea guvernamentală, indiferent de culoarea politică a Guvernului. Aș fi primul președinte care a deținut și funcția de premier.

 

ÎntrebareIntrați în campania electorală cu un Guvern care nu este funcțional. De ce nu veniți în fața Parlamentului?

Viorica Dăncilă: Guvernul este funcțional, tocmai am avut ședință de Guvern înainte de a depune semnăturile! Știu foarte bine despre ce este vorba – ați spus că Guvernul nu este funcțional, dar dacă Guvernul nu ar fi funcțional, nu aș putea să țin ședințe de Guvern. Deci, Guvernul este funcțional. Nu prelungesc eu această criză. Conform deciziei Curții Constituționale, o prelungește președintele României. Curtea Constituțională nu are niciun paragraf referitor la acest lucru, dar spune că „de îndată” președintele României trebuie să numească miniștrii interimari și să dea motivare pentru respingerea celorlalți miniștri. Legat de cele 45 de zile, am spus și repet că voi veni în Parlamentul României, dar nu când vrea președintele României, ci când consideră Partidul Social Democrat că este oportun. Când noi luăm această decizie, vom veni și vom cere votul Parlamentului.

 

ÎntrebareAți venit aici cu domnul Meleșcanu, cu doamna Gavrilescu…

Viorica Dăncilă: Mă bucur foarte mult pentru susținerea unei mari părți din ALDE, ceea ce arată că sunt oameni care au responsabilitate, sunt oameni care nu vor să-i dezamăgească pe români, pentru că au venit și au votat acest program de guvernare. Domnul Meleșcanu, Grațiela Gavrilescu, precum și alți colegi de la ALDE vor să-și respecte promisiunile făcute față de cetățeni. Și reiterez ceea ce am spus aseară: voi susține candidaturile celor trei colegi de la ALDE.