Senatul a fost sesizat pe o ordonanță organică, Camera Deputaților pe altă ordonanță organică, fiecare dintre cele două camere fiind prima cameră sesizată și am zis să prelungim programul de pe data de 20 până pe data de 31. Am luat act și de solicitarea președintelui României și am aprobat sesiune extraordinară comună în perioada 27-31 și am făcut calendarul următor: până pe data de 27 se vor depune amendamentele pe legea de asumare cu care a venit Guvernul, respectiv de schimbare a alegerilor locale în două tururi, pe data de 29 au loc prezentarea și dezbaterea, pe urmă vor trece zilele prevăzute de regulament pentru depunerea moțiunii. Cu alte cuvinte, vom intra cu prezentarea și votul pe moțiune într-o sesiune ordinară. La Camera Deputaților am hotărât ziua de 28 ianuarie pentru plen pentru votarea proiectului de pe ordinea de zi privind pensiile speciale. Nu mai avea rost ca PSD să facă o altă solicitare de sesiune extraordinară, era un joc mai mult politic și dădea o notă de neseriozitate.

 

ÎntrebarePână la urmă, se va dezbate ca urmare a solicitării cărui partid?

Marcel Ciolacu: Presupun că informația privind dezbaterea ați luat-o de la PNL! Cu reținerile de rigoare, vă anunț că proiectul de lege nu mai trebuie dezbătut, va veni în plen la vot și vom scoate amendamentul Comisiei privind sportivii și personalitățile României care erau prinse în acel amendament. Cu alte cuvinte, pe 28 va fi dezbatere scoțând acel amendament, plus vot final.

 

ÎntrebareCe face PSD dacă trece această moțiune?

Marcel Ciolacu: În primul rând, am justificat de ce depunem această moțiune, de ce strângem semnături atât de la PSD, cât și de la UDMR: se încalcă o linie roșie a democrației, iar acest lucru nu este permis nimănui, indiferent de jocurile politice și de socotelile legate de cine este avantajat aceste legi. Ele trebuie să fie predictibile, trebuie discutate, conform deciziilor CCR și recomandărilor Comisiei de la Veneția, cu șase luni sau un an de zile înainte. În acest moment depunem moțiunea, părerea noastră, chiar dacă matematic nu avem încă numărul de voturi, e că va trece această moțiune și, după ce vom depăși această etapă, vom veni și cu propunerile ulterioare. Am luat act de punctul de vedere al președintelui României. Trebuie să știm foarte clar că președintele României desemnează prim-ministrul și am luat act că președintele României dorește în continuare să fie un guvern PNL.

 

ÎntrebareDar puteți să faceți o propunere de prim-ministru!

Marcel Ciolacu: Urmează, conform Constituției, să fim convocați la consultări. PSD este pregătit în acest moment și în cadrul Consiliului Național, la departamente, facem ajustările programului de guvernare pe care l-a avut PSD și vedem ce s-a întâmplat în cele 60 de zile. Noi suntem pregătiți de orice, și de alegeri anticipate, și de orice fel de alegeri, mai puțin dacă se doresc alegeri din trei tururi! Cine ar putea să fie premier? Azi de dimineață președintele României, vă repet, care are atributul de a desemna un prim-ministru, a anunțat că își dorește un guvern PNL.

 

ÎntrebareDar dacă trece moțiunea, înseamnă că PSD are o majoritate!

Marcel Ciolacu: Am specificat că această moțiune pe asumare este punctuală, nu este un acord politic între PSD și UDMR pentru crearea unei viitoare majorități. Au același sentiment ca și noi că se încearcă o forțare a legii în ultimul moment. Cred că am fost destul de explicit.

 

ÎntrebareÎncercați să discutați ulterior cu cei din UDMR?

Marcel Ciolacu: Nu excludem niciun fel de discuții.

 

ÎntrebareÎn cazul unui guvern de uniune națională…

Marcel Ciolacu: Am înțeles că nu este cazul. Am înțeles că președintele României nu dorește un guvern de uniune națională, deci nu mai este o discuție de actualitate. Președintele României dorește un guvern al PNL.

 

ÎntrebareCei de la Pro România vor susține această moțiune de cenzură?

Marcel Ciolacu: Nu avem acest semnal nici public, nici personal. Discutăm cu toată lumea, politica înseamnă negociere și discuții.

 

ÎntrebareDe câte voturi mai aveți nevoie în acest moment?

Marcel Ciolacu: Matematic de șase sau șapte voturi.

 

ÎntrebarePe calculele PNL mai aveți nevoie doar de două!

Marcel Ciolacu: E bine! Să vedem când începe sesiunea.

 

ÎntrebareCredeți că PNL va putea să mărească pensiile așa cum prevede legea?

Marcel Ciolacu: Nu. De aceea se și doresc anticipate. De fapt, anticipatele înseamnă austeritate, n-au nicio treabă anticipatele cu câteva luni înainte de alegerile la termen – de ce se dorește acest lucru? Pentru că la 1 septembrie există o lege care trebuie pusă în aplicare și ei nu doresc să proroge termenul. Cred că e evident pentru toată lumea acum acest lucru.

Vă mulțumesc mult!