Bună seara,

 

Este absolut incalificabil modul în care candidatul Iohannis se folosește de tribuna oficială a Administrației prezidențiale pentru a-și lansa mesajele de campanie.

 

Miercurea trecută, refuza nejustificat numirea de miniștri în Guvernul României.

 

O săptămână mai târziu, domnul Iohannis blochează din nou numirea miniștrilor interimari în Guvernul României, refuzând de data aceasta să dea vreun răspuns.

 

Suntem într-o situație fără precedent, o situație de confuzie și dezechilibru generată de comportamentul iresponsabil și egoist al președintelui.

 

Domnul președinte Iohannis are obsesia blocajelor. Continuă să încalce Constituţia şi legile statului, în total dispreţ faţă de interesele țării. Nu suntem pentru prima oară în această situaţie şi este evident că domnul Iohannis nu a înţeles şi nu înţelege ce se întâmplă după vacantarea unor posturi în guvern. Prin întârzierea numirii miniştrilor interimari pe posturile eliberate în urma demisiilor miniştrilor ALDE, Klaus Iohannis încalcă deciziile Curţii Constituţionale care consacră principiul cooperării și colaborării loiale între instituțiile publice.

 

Este rușinos ca președintele să vină după atâta timp să vorbească despre tragedia de la Caracal, într-un context politic definit de blocajul guvernamental pe care îl tot încearcă.

 

Este indecent să folosească această temă atât de sensibilă, această dramă, ca să își creeze premise pentru mișcări politice.

 

Domnul Iohannis demonstrează încă o dată că nu își înțelege nici măcar rolul de președinte al CSAT. Vorbește de siguranța cetățeanului ca de un termen abstract, uitând că aceasta este componenta esențială a securității naționale.

 

Singura preocupare a candidatului Iohannis este să critice Guvernul uitând că el este parte a puterii executive și, în egală măsură, responsabil. Nu statul, al cărui șef se pretinde, trebuie resetat, ci președintele României trebuie RESTARTAT!  Vorbește de putere uitând că este la putere de 5 ani.

 

Să ne amintim cu toții cum, în primele zile de după această tragedie, domnul Iohannis a întârziat nepermis o ședință CSAT și a ezitat să-l demită pe șeful STS. După care a apărut, târziu și degeaba, și nu ne-a spus nimic. Așa cum a venit și astăzi să ne spună un mare nimic.

 

Voi face lumină pentru domnul Iohannis și îl voi informa că guvernul a luat toate măsurile care s-au impus după tragedia de la Caracal, însă probabil, fiind în vacanță, le-a omis.

 

Am luat măsurile necesare în acest caz și am făcut-o încă din primele ore: au fost sancționați imediat cei responsabili, am adoptat deja o ordonanță de urgență  pentru îmbunătățirea serviciului 112, am pregătit un proiect de lege pentru îmbunătățirea intervenției în cazul persoanelor dispărute, precum și o înăsprire drastică a pedepselor pentru lipsirea de libertate și a altor infracțiuni grave. Dacă domnul Iohannis și-ar îndeplini atribuțiile constituționale și ar fi semnat decretele de numire a miniștrilor, am fi putut adopta aceste măsuri în ședința de guvern astfel încât să producă efecte cât mai rapid.

 

Președintele însă alege să ignore aceste lucruri și, total defazat, să repună pe tapet într-un mod cinic această dramă. Doar ca să încerce să își legitimeze propria neputință și propriile interese.

 

Spuneam ieri că un adevărat șef de stat nu își manifestă niciodată puterea în forme care distrug și destabilizează. Nu așa își câștigă respectul, aprecierea și încrederea oamenilor.

 

Nu doar președintele pare dedicat blocării sistematice a guvernului, ci întreaga opoziție e preocupată zilele acestea de aruncarea țării într-o zonă de dezechilibru, într-o situație care le convine politic. În loc să își facă treaba pentru care au fost votați în Parlament, își negociază voturi și se ceartă pe moțiuni.

 

Atât domnul Iohannis, cât și partidele de opoziție își fac propriile jocuri: Președintele își face campanie fără prea multă imaginație, ținând blocat guvernul, în timp ce opoziția s-a angrenat într-un spectacol al manevrelor politice, într-o joacă de-a moțiunea pe care și-au asumat-o ca principal obiectiv al acestei sesiuni parlamentare, în loc să se concentreze pe inițiativele legislative care au prioritate pentru oameni.

 

Prioritatea partidului domnului Iohannis este însă campania electorală și instalarea lui Ludovic Orban ca viitor premier. Același domn Orban care insistă cu impozitarea veniturilor IT-iștilor. Coleg cu același domn Cîțu – care se vrea viitorul ministru al finanțelor – și care vrea tăierea drepturilor angajaților, a celor pe care îi umilește și îi disprețuiește numindu-i “bugetari praf”.

 

Singura lor proiecție pentru țară este cea a austerității, a discriminării, a nerespectării drepturilor fundamentale și a distrugerii a tot ceea ce Guvernul PSD a reușit să facă. Și nici nu se sfiesc să spună public ce au de gând dacă ajung la guvernare. Este expresia sfidării întregii țări, inclusiv a propriului electorat care i-a votat în alegerile din mai.

 

L-am tot auzit pe domnul Iohannis și partidul dumnealui spunând că PSD nu a înțeles votul din 26 mai. Vreau să îi asigur că PSD a înțeles foarte bine acest vot. Noi suntem cei care nu fug de asumare și care continuă guvernarea și iau măsuri bune pentru oameni, așa cum este creșterea pensiilor de la 1 septembrie.

 

Suntem singurii rămași care se luptă pentru stabilitatea instituțiilor statului și echilibru în societate. Singurii care au propus un ministru tehnocrat la justiție pentru reforma sistemului și singurii care au venit cu măsuri pentru combaterea criminalității care, însă, nu i-au interesat pe cei din opoziție așa cum îi interesează moțiunile de cenzură și trocurile politice.

 

Mă întreb însă ce a înțeles opoziția din votul din 26 mai. Oamenii nu au votat pentru tăierea veniturilor, nu au votat jigniri și dispreț pentru munca lor, nu au votat blocarea instituțiilor statului. Oamenii nu au votat ca să fie sacrificați în numele interesului acestor partide pentru încă un mandat.

 

Le cer tuturor acestor oameni politici, hipnotizați de miza electorală, să își revină. Să își aducă aminte de ce calcă în fiecare zi în sediile lor de partid, în Parlament, la Cotroceni, în instituțiile din care fac parte sau pe care le conduc. Pentru că au fost votați de români, au fost aleși să reprezinte și să sprijine oamenii. Nu pe ei personal și nici interesele lor.

 

Președintele nu a fost ales să blocheze guvernul fără niciun argument. Parlamentarii opoziției nu au fost aleși să voteze mai multe moțiuni decât legi oportune și menite să facă dreptate, nu au fost aleși pentru inițiative legislative aberante care să taie de la oameni. Iar domnul Tăriceanu nu a fost votat ca să abandoneze guvernul.

 

Și pentru că românii merită un guvern solid și stabil, o spun din nou: vom face tot posibilul să obținem susținerea necesară pentru a ne duce mandatul până la capăt. De la cei care cred, ca și noi, că acest guvern trebuie să își continue programul.

 

Și pentru că românii merită să nu fie implicați și sacrificați de către președinte în numele “ambiției prezidențiale”, Guvernul României va sesiza Curtea Constituțională pentru a reclama un conflict juridic cu șeful statului.

 

Românii nu au de ce să asiste la acest spectacol de prost gust pe care îl fac cei cărora le-au dat votul. Fie că realizează sau nu, tot la vot vor fi sancționați pentru toate aceste dovezi de egoism, de inconștiență și lipsă de responsabilitate pentru țară.