Dan Nica: UE trebuie să acorde urgent statutul de țară candidată Republicii Moldova

Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, solicită acordarea în regim de urgență a statului de țară candidată la UE pentru Republica Moldova. ”În contextul războiului din Ucraina, UE trebuie să adopte decizii ferme și corecte față de țările din prima linie a rezistenței în fața amenințării ruse. Nu ne putem permite luxul de a jongla cu proceduri în hățișul birocratic, când opțiunea pro-europeană a Republicii Moldova și Ucrainei are o miză existențială pentru aceste state. Acești oameni își riscă viața pentru a face parte din familia europeană, pentru a fi parte a sistemului de valori și norme democratice, așadar e inadmisibilă orice tergiversare”, a declarat Dan Nica.

Liderul europarlamentarilor social-democrați a subliniat că rezoluția ce va fi adoptată mâine de Parlamentul European trebuie să cuprindă cererea de acordare Republicii Moldova a statutului de candidat la UE, în conformitate cu articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană. ”Comisia Europeană trebuie să acționeze mai mult și mai rapid pentru integrarea Republicii Moldova, la pachet cu Ucraina, în piața unică europeană și în sistemul instituțional al UE ca și măsură de contracarare a influentei negative a Rusiei in regiune. Iar Consiliul trebuie să aibă curajul de a se pronunța prompt pentru extinderea Uniunii”, a precizat Dan Nica.

Eurodeputatul PSD cere, totodată, sprijin masiv din partea UE pentru guvernul de la Chișinău, în gestionarea crizei refugiaților, precum și pentru dobândirea autonomiei energetice față de Rusia.

Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European