Europarlamentarul Dan Nica, liderul delegației PSD din Parlamentul European, declară că votul dat azi, la Bruxelles, pentru aprobarea Fondului pentru Tranziție Justă reprezintă o veste bună pentru România. ”Țara noastră beneficiază de 1,95 miliarde de euro pentru tranziția energetică, ceea ce reprezintă 11,12% din totalul Fondului, de 17,5 miliarde euro. Avem a treia mare alocare ca stat. România va beneficia de 1,11 miliarde până în 2026 și alți 834 milioane Euro pentru întreaga perioadă financiară 2021-2027.  Așadar, trebuie pregătite și adoptate urgent planurile teritoriale pentru o tranziție justă!”, a subliniat Dan Nica.

Eurodeputatul social-democrat a precizat că banii din Fondul de Tranziție Justă vor contribui la rezolvarea provocărilor din domeniul social, economic și de mediu, pentru lucrătorii afectați de închiderea industriei miniere și a industriei cu consum mare de energie. ”Am obținut tot ceea ce se putea ca suport financiar de la Bruxelles. Mingea e în terenul Guvernului, pentru a pregăti economia pentru impactul social, ocupațional, economic și de mediu al tranziției către o economie neutră din punct de vedere climatic, cu obiectivele deja asumate la nivel național și european, pentru 2030, respectiv 2050”, a punctat Dan Nica.

Printre cele 15 măsuri sprijinite de Fondul pentru Tranziție Justă se numără: investiții productive în IMM-uri, inclusiv microîntreprinderi și întreprinderi noi, care să conducă la diversificarea economică, modernizarea și reconversie; investiții în crearea de noi firme, inclusiv incubatoare de afaceri și servicii de consultanță, care conduc la crearea de locuri de muncă; investiții în utilizarea tehnologiei, precum și în sisteme și infrastructuri pentru energie curată la prețuri accesibile, inclusiv tehnologii de stocare a energiei; investiții în mobilitate locală inteligentă și durabilă, inclusiv în decarbonizarea sectorul transporturilor și infrastructura acestuia la nivel local.

Liderul europarlamentarilor PSD reamintește că tranziția energetică va necesita investiții anuale în infrastructură cuprinse între 520 și 575 de miliarde euro, în UE.

Biroul de presă al PSD