Liderul Delegației PSD din Parlamentul European, Dan Nica, atrage atenția că prin reformele și legile ascunse în PNRR, Guvernul Cîțu ar putea pregăti adevărata austeritate pentru anul 2022, existând și riscul major de sistare a fondurilor europene după primele 6 luni de la semnarea documentului.       

Social-democratul solicită Guvernului României transparentizarea de urgență a Planului Național de Redresare și Reziliență, a tuturor observațiilor Comisiei Europene, a planului întocmit pentru primirea avansului solicitat din PNRR în acest an și strategia concretă pentru categoriile sociale din România, dar și pentru mediul privat.    

Fondurile europene alocate prin PNRR reprezintă o oportunitate majoră pentru economia României, care ar trebui să vizeze schimbarea în bine a vieții cetățenilor. Este însă inadmisibil ca nimeni să nu știe ce conține în mod concret PNRR-ul țării noastre. Ce știm de la fostul ministru al Fondurilor Europene este că Planul de Reziliență și Redresare cuprinde «zeci de legi, sute de reforme și de investiții» (AICI), dar nu știm și ce conțin ele. În acest context, există riscul ca banii României să fie tăiați după primele 6 luni de zile dacă «Echipa Câștigătoare» nu va livra la timp promisiunile făcute la Bruxelles. Niciun român nu ar trebui să intuiască ce are de gând Guvernul, mediul de afaceri nici atât, lipsa predictibilității fiind cel mai mare dușman al acestui sector”, a explicat Dan Nica.   

Eurodeputatul a subliniat că, în aceste condiții, de secretomanie absolută, orice guvern care îi va urma lui Florin Cîțu va trebui să respecte orbește reformele la care s-a angajat acest cabinet, pentru a nu pierde fondurile europene din PNRR.

„România ar fi avut nevoie urgentă de un plan economic de redresare care să răspundă nevoilor reale ale economiei și ale oamenilor. Dar nimeni nu știe la ce s-au angajat politicienii de dreapta din România, nimeni nu știe dacă sutele de legi și reforme chiar sunt realizabile. Dacă nu, înseamnă că avem în fața noastră un plan eșuat, chiar criminal,  banii europenii fiind deja în pericol, iar adevărata austeritate la numai un pas de  buzunarele românilor. În procesul de recuperare si transformare economică românească, nu se poate pierde timpul. Lipsa transparenței va încetini procesul de implementare și absorbția, punând în pericol alocarea fondurilor”, a mai spus eurodeputatul PSD.