Bună ziua! Am avut astăzi o întâlnire cu camerele reunite. Am discutat cu colegii mei deputați și senatori despre moțiunea de cenzură. Am ascultat opinia tuturor celor care au vrut să ia cuvântul și am convenit ca această moțiune să o tratăm cu seriozitate, să participe colegii la dezbateri, să ia cuvântul colegi din rândul Partidului Social Democrat și, bineînțeles, să mergem mai departe.

 

Am discutat despre Congres, despre organizarea lui. Am solicitat colegilor mei din Parlament, colegilor deputați și senatori să vină cu propuneri pentru programul politic al partidului, dar și propuneri legate de puncte din programul de guvernare. Am solicitat o legătură mai strânsă între miniștri și comisiile din Parlamentul României, pentru că trebuie să folosim experiența, expertiza tuturor.

 

Cam acestea au fost punctele pe care le-am avut pe ordinea de zi. Aceste întâlniri vor avea loc în mod regulat, așa cum am promis. Vreau să discut cu toți cei care pot contribui la decizii, fie în legislativ, fie în executiv. Vreau să discut cu toți cei care fac parte din forurile statutare ale partidului.

 

ÎntrebareAveți un răspuns de la președinte pentru propunerea Ana Birchall vicepremier?

Viorica Dăncilă: Da, am trimis astăzi propunerea către Cotroceni, către domnul președinte Iohannis. Am discutat despre această propunere, aștept răspunsul domnului președinte. Eu cred că domnul președinte nu are motive să respingă această propunere, având în vedere că Ana Birchall a fost vicepremier pe parteneriat strategic.

 

ÎntrebareCând veți face propunerea de vicepremier plin pe cele două portofolii?

Viorica Dăncilă: Voi face o propunere pentru cele două portofolii, atât pentru vicepremier pentru parteneriat strategic, cât și pentru vicepremier pentru probleme economice, după ce domnul Viorel Ștefan își va finaliza mandatul. Cred că la sfârșitul lunii iunie voi face aceste propuneri. Bineînțeles, voi discuta despre remaniere în cadrul CEX. Voi asculta părerea colegelor și colegilor mei și vom lua o decizie referitoare la fiecare portofoliu în parte. Repet, nu vreau să iau eu aceste decizii. Aceste decizii se iau pe baza unor evaluări ale activității miniștrilor, pe baza îndeplinirii programului de guvernare și în forurile statutare.

 

ÎntrebareCu Carmen Dan și Teodor Meleșcanu ce se întâmplă?

Viorica Dăncilă: Nu vreau să fac o referire la niciun coleg sau colegă ministru. După ce vom face o analiză pe fiecare minister în parte, totul este legat nu de numele cuiva, ci de modul în care și-a îndeplinit obligațiile legate de programul de guvernare.

 

ÎntrebareViorel Ștefan când pleacă din Guvern?

Viorica Dăncilă: La sfârșitul lunii iunie. După ce își finalizează mandatul, în momentul în care vom decide înlocuitor pentru Viorel Ștefan, vom decide și pentru vicepremier pe parteneriate strategice și vom vedea dacă vom face o remaniere mai largă sau rămânem doar la cele două portofolii.

 

ÎntrebareAveți vreo emoție în privința moțiunii?

Viorica Dăncilă: Am discutat cu partenerii noștri de coaliție și este un lucru normal, este un guvern PSD-ALDE și cred că trebuie susținut atât de PSD, cât și de ALDE. Am discutat, cu toții avem aceeași opinie, că acest Guvern trebuie să-și continue activitatea, trebuie să punem în aplicare programul de guvernare și, în altă ordine de idei, trebuie să avem stabilitate în România, având în vedere ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

 

ÎntrebareDespre ce plângere penală se vorbește?

Viorica Dăncilă: Am înțeles că vor să depună o plângere penală atât împotriva mea, cât și a domnului Teodorovici. Acest lucru nu ne mai miră. Cred că acolo plângerea penală este mult mai importantă decât un proiect de țară. De la înaltă trădare la o altă plângere penală? Este ceea ce îi caracterizează. Eu cred că este un mod defectuos de a aborda problemele și cred că oamenii nu se așteaptă la plângeri penale, ci la variante pentru guvernare, la proiecte, la idei, la lucruri în care să se regăsească fiecare român, pentru că, dacă așa vor să dărâme un Guvern, prin plângeri penale împotriva prim-ministrului…

 

ÎntrebareA apărut un subiect privitor la tăieri de salarii în sistemul public. Știți ceva?

Viorica Dăncilă: Nu s-a pus problema tăierilor de salarii de către acest Guvern. Eu știu că tăierile de salariu și politica de austeritate sunt atributul PNL, care, de altfel, a și afirmat public acest lucru. Dimpotrivă, noi la 1 septembrie avem creșterea punctului de pensie, creșterea indemnizației minime. În niciun caz nu ne punem problema tăierilor de salarii. Când am preluat guvernarea, am spus că pentru noi este importantă creșterea veniturilor populației și creșterea nivelului de trai, în niciun caz tăierea salariilor. Am văzut afirmațiile domnului Orban, probabil au încurcat declarațiile unii, în care spunea că vrea să taie la IT-iști, că vrea să taie salarii, să reducă personalul. În niciun caz noi nu avem în vedere acest lucru. Dacă îl aveam în vedere, comunicam public. Ne asumăm obiectivele pe care le avem în vedere și nu lăsam ca aceste lucruri să fie comunicate de alții.

 

ÎntrebareCât de gravă este situația bugetului dacă bursele pentru copii nu mai sunt plătite de câteva luni?

Viorica Dăncilă: Tocmai pentru că am fost cadru didactic și tocmai pentru iubesc copiii și cred că este important să susținem copiii și tineretul, pentru noi a reprezentat o prioritate. Să ne reamintim că acest Guvern a dat OUG prin care a crescut bursele și alocațiile pentru copii. Bursele pentru copii sunt date de către autoritățile locale, de către administrația locală. Tocmai pentru că există această problemă, astăzi am avut o întâlnire cu toți primarii de sector, cu primarul Capitalei, pentru a vedea cum să facem rectificarea bugetară, care sunt problemele. În perioada următoare ne vom întâlni cu primarii de municipii și orașe și vom avea întâlniri cu cei din administrația publică locală tocmai ca să nu ajungem în aceste situații neplăcute.

 

ÎntrebareCei din administrația locală spun că vina aparține Guvernului.

Viorica Dăncilă: Eu cred că trebuie să și demonstreze acest lucru, depinde cine a făcut această afirmație și dacă, într-adevăr, când luăm acest buget, ajungem la ideea că este vina Guvernului sau poate că se vrea să se inducă această idee. De aceea, am cerut ministrului Finanțelor Publice să analizeze punctual fiecare situație în parte.

 

ÎntrebareAfirmația aparține vicepreședintelui PSD, Robert Negoiță.

Viorica Dăncilă: Domnul Negoiță este puțin cam pesimist, vede totul în negru, dumnealui vede falimentul. Noi suntem puțin mai realiști și tocmai de aceea considerăm că acolo unde sunt probleme rezultatul dialogului este important, nu numai ca să vezi lucrurile într-un sens negativ.

 

ÎntrebareDoamna Firea are aceeași poziție.

Viorica Dăncilă: Eu cred că ar trebui să discutăm și cu doamna Firea, și cu domnul Negoiță, după discuțiile pe care le-am avut astăzi la Guvern.

 

ÎntrebareToți primarii au aceeași poziție, că Guvernul i-a păcălit atunci când s-a făcut bugetul pe 2019.

Viorica Dăncilă: Eu vreau să vă spun ceva, poate că unele dintre lucruri sunt greșite și încercăm să le remediem, nu spunem că totul este perfect. Cine muncește, greșește! Pot fi anumite lucruri care nu sunt corecte, încercăm să le remediem, dar eu reamintesc unora dintre primari că au semnat pentru acest buget și atunci nu au semnalat absolut nimic, deci eu cred că trebuie să avem o altă abordare, una deschisă, constructivă, să avem dialog. Guvernul a reluat dialogul cu administrația publică locală și cred că putem rezolva aceste lucruri.

 

ÎntrebareCei care au semnat au spus că au fost mințiți. Au semnat un document cu ministrul Teodorovici, iar Guvernul a schimbat după aceea datele.

Viorica Dăncilă: Eu cred că trebuie să demonstreze acest lucru și cred că trebuie să răspundă domnul ministru Teodorovici.

 

ÎntrebareDacă se dovedește că a greșit, îi propuneți să plece din Guvern?

Viorica Dăncilă: Eu nu cred că domnul ministru Teodorovici ar fi făcut așa ceva.

 

ÎntrebareCe vor face parlamentarii în momentul votului moțiunii?

Viorica Dăncilă: Vor asigura cvorumul, dar nu vor vota. Este propunerea deputaților și senatorilor, au votat pentru acest mod de abordare. Eu nu pot să fiu decât de acord cu domniile-lor.

 

ÎntrebareVor rămâne în bănci?

Viorica Dăncilă: Cum vor considera dânșii!

 

ÎntrebareAstăzi am văzut o poziție oficială a României în cu totul alt sens față de declarațiile domnului Meleșcanu de ieri. Cum explicați aceste bâlbe?

Viorica Dăncilă: Cred că unii s-au grăbit cu declarațiile. Am făcut o comisie la nivelul Ministerului Afacerilor Externe din care fac parte toți factorii de decizie, mă refer la Administrația Prezidențială, la Guvern, la toți cei care sunt implicați în acest aspect. Vom veni cu o poziție comună, o poziție de țară. Cred că nu mai trebuie să avem opinii separate legate de un lucru atât de important și trebuie să fie o poziție agreată de toți, o poziție a țării noastre, o poziție a României.

 

ÎntrebareAți vorbit cu președintele pe această temă?

Viorica Dăncilă: Da, am vorbit.

Vă mulțumesc!