În mai multe județe din țară au fost semnalate o serie de incidente privind desfășurarea scrutinului electoral. Astfel, în județele Vaslui, Iași, Constanța, Galați, Dâmbovița, Argeș, precum și în sectoarele 1, 3, 5, 6 din București, mai mulți președinți de secții de votare refuză să primească cererile pentru eliberarea copiilor de pe listele electorale suplimentare.

Totodată, la Dâmbovița, șeful IPJ se implică în campania electorală în favoarea Partidului Național Liberal și, abuzând de funcția deținută, a solicitat șefilor de post din cadrul IPJ Dâmbovița să întocmească dosare penale primarilor și reprezentanților Partidului Social Democrat cu intenția de a-i intimida.

Pe de altă parte, Biroul Electoral Sector 3 din București a emis o decizie prin care respinge contestațiile Partidului Social Democrat referitoare la refuzul unor președinți de secții de votare de a primi cererile pentru obținerea listelor electorale suplimentare.

În Ilfov, la mai multe secții de votare au fost afișate buletine de vot cu mențiunea ANULAT, ștampila Biroului Electoral Județean Ilfov și semnătura președintelui BEJ Ilfov fiind deja aplicate în patrulaterul candidatului PNL.

 

Biroul de presă al PSD