-
-
Dan Nica: Cercetarea românească trebuie sprijinită să-și valorifice potențialul în combaterea crizei pandemice
-
Victor Negrescu, europarlamentar (S&D): Viitorul buget european și planul de relansare trebuie să fie motorul modernizării României. Fără un plan de relansare coerent, realizat prin consens, România poate pierde această oportunitate istorică de dezvoltare
-
VIDEO Sorin Grindeanu: Programul de guvernare PNL – niciun răspuns la criza sanitară şi economică
-
VIDEO Marius Budăi: Am identificat noi soluţii pentru a crea pactul pentru muncă, pentru angajaţi, pentru angajatori, dar şi pentru stat
-
PSD cere demisia urgentă a lui Orban și Tătaru pentru că nu-și asumă haosul provocat în sistemul de sănătate și dau vina pe medici
-
Programul de Guvernare al Partidului Social Democrat
-
VIDEO Sorin Grindeanu a trimis două scrisori, una preşedintelui Klaus Iohannis şi cealaltă premierului Ludovic Orban
-
Profesorul Alexandru Rafila a vizitat Spitalul Județean Bacău și a avut discuții cu autoritățile locale privind soluții aplicabile imediat la nivel local pentru combaterea pandemiei COVID-19
-
Europarlamentarul Victor Negrescu solicită în plenul Parlamentului European ca programele din viitorul buget european să înceapă cât mai rapid și transparență privind realizarea planurilor naționale de relansare economică
-
Dan Nica: Parlamentul European obține majorarea bugetului UE pentru sănătate, educație, cercetare și tranziția energetică
-
VIDEO Gabriela Firea: Este foarte greu pentru toţi copiii din ţară să înveţe online