Președintele PSD Viorica Dăncilă și secretarul general al PSD Mihai Fifor au făcut vineri, 25 octombrie 2019, o vizită în județul Satu Mare. Cei doi au vizitat piaţa agroalimentară din Satu Mare și fabrica ALU MENZIKEN din Medieșu Aurit, s-au întâlnit cu membrii Comitetului Executiv Judeţean și au participat la manifestările dedicate Zilei Armatei Române, din municipiile Satu Mare și Carei. La evenimente au participat și președintele PSD Satu Mare Aurelia Fedorca, președintele executiv al PSD Satu Mare Mircea Govor, ministrul Apărării Gabriel Leș, ministrul Agriculturii Petre Daea, ministrul Sănătății Sorina Pintea și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Dragoș Titea.Viorica Dăncilă, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a afirmat vineri, la Satu Mare, că şansele de a ajunge preşedinte sunt foarte mari, arătând că România are nevoie de un şef al statului care să-i unească pe cetăţeni.

Viorica Dăncilă, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a afirmat vineri, la Satu Mare, că şansele de a ajunge preşedinte sunt foarte mari, arătând că România are nevoie de un şef al statului care să-i unească pe cetăţeni.

„Cred că şansele sunt foarte mari, pentru că eu chiar cred în oameni şi chiar cred în poporul român şi cred că această ţară merită mult mai mult din partea preşedintelui României. În primul rând merită un preşedinte care să-i unească pe români şi nu să-i dezbine, merită un preşedinte care să fie în mijlocul Românilor şi nu să-şi aducă aminte de ei din cinci în cinci ani, când vin alegerile, merită un preşedinte care să reprezinte ţara noastră cu demnitate în forurile europene, care să lupte pentru această ţară să fie un hub regional, un preşedinte care să se adreseze tuturor românilor, un preşedinte care să nu împartă ţara, să nu spună ‘vreau guvernul meu şi parlamentul meu’, un preşedinte care să ajute guvernul indiferent de culoarea politică, pentru că în fond, deciziile sunt pentru oameni şi atunci când ajungi într-o funcţie înaltă, chiar cea mai înaltă funcţie din stat, trebuie să ai grijă de poporul tău ca de propria familie”, a declarat Viorica Dăncilă.

Mihai Fifor, secretarul general al PSD consideră că România s-a clădit, mai ales, prin jertfa de sânge a sute de mii de ostași români.

„Am trăit astăzi un moment de mare emoție și mândrie. Azi, la Satu Mare si la Carei, ne-am cinstit eroii, vitejii noștri soldați și ne-am cinstit eliberarea ultimei brazde de pământ din trupul Transilvaniei românești. România s-a clădit, mai ales, prin jertfa de sânge a sute de mii de ostași. Nu vom putea niciodată să mulțumim îndeajuns acestor eroi, care au servit țara sub drapel și au apărat-o cu prețul sacrificiului suprem.” a scris Mihai Fifor pe Facebook după participarea la manifestările dedicate Zilei Armatei Române.

Satu_Mare_(16)
Satu_Mare_(1)
Satu_Mare_(11)
Satu_Mare_(14)
Satu_Mare_(8)
Satu_Mare_(9)
Satu_Mare_(13)
Satu_Mare_(12)
Satu_Mare_(15)
Satu_Mare_(2)
Satu_Mare_(3)
Satu_Mare_(4)
Satu_Mare_(5)
Satu_Mare_(6)
Satu_Mare_(7)

Previous
Next