Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii a declarat luni, 01 august 2022, că România va avea, într-un final, după zeci de ani, prima autostradă care va traversa Carpaţii.

„A fost semnat cel mai mare contract pe care l-a semnat CNAIR-ul vreodată. Este de aproximativ 5,3 miliarde fără TVA. (…) Odată cu semnarea acestui contract pe lotul 3 Sibiu – Piteşti, toate cele 5 secţiuni ale autostrăzii Sibiu – Piteşti au desemnaţi câştigători. Una dintre ele, secţiunea 1, de la Sibiu la Boiţa, ne aşteptăm ca la finalul acestui an să poată fi dată în circulaţie. Iată că într-un final, cu foarte mare întârziere, avem aceste contacte semnate, urmând ca cei care au câştigat aceste licitaţii să se ţină de termenii contractului şi să avem, aşa cum spuneam mai devreme, într-un final, după zeci de ani, prima autostradă care va traversa Carpaţii”, a spus Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă susținută la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.