Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat miercuri, 16 decembrie 2020, într-o conferinţă de presă, că social-democraţii vor respecta Constituţia, iar aceasta prevede mai întâi constituirea Parlamentului, după care au loc consultări.

„Se pare că preşedintele Klaus Iohannis nu a înţeles mesajul dat de români, iar noi înţelegem, dincolo de mesajul dat de români prin vot, care au clasat PSD pe primul loc, să respectăm etapele constituţionale. Etapele vreau să le reamintesc, dacă a uitat, pornesc de la constituirea Parlamentului. După constituirea Parlamentului, au loc consultări şi toate etapele care urmează. Nu am nici cel mai mic semn de întrebare că, în momentul în care vor realiza că trebuie să intre în paşii constituţionali, vor realiza şi faptul că singura variantă este cea propusă de PSD, o variantă stabilă, o variantă care să scoată România din criza sanitară şi din cea economică. Variantele acestea negociate, nu înţeleg în baza căror prevederi constituţionale, în weekend, în diverse locaţii, nu sunt variante stabile pentru România”, a spus Sorin Grindeanu.