Senatorul Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD a declarat joi, 17 iunie 2021, la Palatul Parlamentului că, Curtea Constituţională a dat dreptate social-democraţilor în privinţa radioului şi televiziunii publice, iar procedurile pentru numirea directorilor interimari ai celor două instituţii trebuie reluate în Parlament.

“Curtea Constituţională s-a pronunţat astăzi în unanimitate privitor la sesizarea PSD referitoare la ilegalitatea comisă în numirea directorilor de la radio şi de la Televiziunea Română. Curtea Constituţională a dat dreptate PSD, constatând că aceştia au fost numiţi în dispreţul legii, fără respectarea procedurilor şi a legilor ţării. I-am avertizat, dar au continuat cu această atitudine de dispreţ total asupra legii în România şi au continuat cu demiterea Avocatului Poporului. (…) Decizia CCR va intra în vigoare în momentul publicării motivării. Din acel moment, directorii interimari de la TVR şi radio nu vor mai putea fi directori şi vor trebui să reia în Parlament toate procedurile”, a afirmat Radu Oprea.