Președintele PSD Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, senatorul Paul Stănescu, secretarul general al PSD, și prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, au participat joi, 17 noiembrie 2022, la conferința județeană de alegeri a PSD Mehedinți. Președintele CJ Mehedinți Aladin Georgescu a fost reales în funcția de președinte al PSD Mehedinți.

Marcel Ciolacu a susţinut că intervenţia la preţul energiei pentru următorii doi ani va duce la foarte multe ieftiniri mai ales în zona economică.

„Sper şi din socotelile noastre mai mult ca sigur că va începe, încet, încet, să scadă şi inflaţia. Ajunsesem să avem energie destinată economiei şi industriei româneşti mai scumpă decât în Germania”, a menţionat președintele PSD la Conferinţa judeţeană a PSD Mehedinţi.