Președintele PSD Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, și Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării rurale, au participat joi, 27 ianuarie 2022, la prezentarea publică a noilor Programe ale Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii.

Președintele PSD Marcel Ciolacu consideră că România are nevoie de un stat puternic, de un guvern eficient, coerent şi cu decizii rapide. „România are nevoie de un stat puternic, dar nu în zona unui stat opresiv. Are nevoie de un stat puternic, eficient, de un guvern eficient, coerent şi cu decizii rapide care să poată ţine în perioada următoare o balanţă în această provocare, în acest dezechilibru între import şi export, în ceea ce priveşte tendinţele inflaţiei. Aceste lucruri nici un guvern din lume, nici un prim ministru, nici un preşedinte de Cameră sau de Senat nu pot să le facă fără ajutorul şi fără implicarea dumneavoastră, fără nişte bănci puternice, rezonabile şi cu adevărat, când există speculaţii, cum se întâmplă în acest moment în zona de energie, statul trebuie sa intervină şi să impoziteze aceste venituri excepţionale şi prin intermediul programelor promovate de către dumneavoastră să le întoarcă către IMM-uri, către producătorii români, ca să depăşească această perioadă”, a declarat joi Marcel Ciolacu.

Adrian Câciu a declarat că România nu se află în risc de recesiune şi nici în situaţia de a apela la sprijinul Fondului Monetar Internaţional (FMI).

„Nu există riscul de a apela la sprijinul FMI şi nici riscul de recesiune. Am auzit tot felul de afirmaţii. Riscul de recesiune, în cazul în care dobânzile şi inflaţia cresc, se întâmplă atunci când dobânzile sunt mult peste inflaţie, ceea ce a fost cazul crizei din 2010 când dobânzile erau la 10% şi inflaţia la 6%. În prezent, inflaţia este peste dobânzi. Cu alte cuvinte, în orice termeni, şi bancari, dobânzile sunt considerate real negative. Cursul valutar de astăzi este mai mic decât cursul valutar din noiembrie, e adevărat nu cu mult. Este o situaţie grea prin care trece România. Nimeni nu a spus şi nu a venit la guvernare într-o exuberanţă, că de acum încolo va fi paradis. Poate ceilalţi care au fost la guvernare v-au spus că e fantastic. Nu, am venit să stabilizăm ţara şi să avem finanţare. Încrederea investitorilor există şi vor să finanţeze economia şi vor să o dezvolte. Ieri, OCDE a făcut invitaţia oficială României de a începe negocierile de aderare. Deci, suntem într-o situaţie foarte bună, pieţele sunt stabile, apetitul investitorilor şi pentru titlurile de stat interne, dar şi pentru bondurile externe, este foarte ridicat”, a precizat ministrul de Finanțe.

Adrian Chesnoiu a menţionat că în sectorul agricol, IMM-urile şi întreprinderile sunt puse în pericol şi vulnerabilizate de mai mulţi factori la care autorităţile trebuie să vină cu un răspuns.

„Suntem astăzi în faţa unor provocări de a răspunde unor riscuri şi provocări nemaiîntâlnite în ultima perioadă. Cel puţin în sectorul agricol, IMM-urile şi întreprinderile sunt puse în pericol şi vulnerabilizate de mai mulţi factori la care noi trebuie să venim cu un răspuns. Capitalul este unul care va face diferenţa între reuşită şi eşec, mai ales în agricultură. Avem pământul fertil moştenire de la strămoşii noştri şi trebuie să venim cu politici publice coerente care să integreze materia primă în industria alimentară, în zona de procesare şi realizare de produse cu valoare adăugată. Acest lucru nu poate fi făcut fără capital, fără politici publice coerente. Un fermier captiv sau o întreprindere captivă nu poate să se dezvolte aşa cum şi-ar dori. Discutăm de achiziţia de terenuri agricole pentru că este extrem de important ca fermierii noştri să aibă posibilitatea să intre într-o competitivitate a pieţei cu cei care reuşesc să se împrumute pe piaţa de capital externă la dobânzi mult mai mici decât sunt în România”, a susţinut Adrian Chesnoiu.