Ministrul Economiei, Florin Spătaru, și senatorul PSD, Daniel Zamfir, au susținut marți, 08 februarie 2022, o conferință de presă la Palatul Parlamentului. Daniel Zamfir a anunțat că a depus un proiect de lege prin care vor fi scoase din zona ariilor protejate acele obiective de investiţii hidrotehnice care au fost începute anterior datei de 29 iulie 2007.

„Astăzi am depus acest proiect de lege prin care vom scoate din zona ariilor protejate acele obiective de investiții hidrotehnice care au fost începute anterior datei de 29 iulie 2007, dată la care s-au constituit acele arii protejate. Sigur, va fi un proiect care va permite de asemenea lucrări de mentenanță pentru obiectivele care sunt deja existente. Proiectul de lege prevede de asemenea și o suprafață adiacentă care să permită accesul pentru lucrări la respectivele obiective strategice. În mod concret, pentru cele cel puțin trei obiective de care v-a vorbit domnul ministru, și anume hidrocentrala de la Răstolnița, care este una extrem de importantă, în sensul că este și un obiectiv de investiții care asigură și o echilibrare energetică, deci este foarte important acest obiectiv să fie terminat, cele două hidrocentrale de pe Jiu care cumulează 65 de megawați sunt de asemenea extrem de importante, întrucât acolo lucrările, cum vă spunea și domnul ministru, sunt executate în proporție de 90-98%, acolo există și instalație de automatizare, se pierd foarte mulți bani prin faptul că acele lucrări stagnează”, a declarat senatorul PSD.

Florin Spătaru a spus că „trebuie să revenim la normalitate, trebuie să repornim motoarele economiei românești prin creșterea producției de energie”.

„Trebuie să înțelegem că nu mai avem timp să amânăm finalizarea anumitor investiții prin care putem mări capacitatea de producție de energie la nivel național pentru a putea echilibra cererea și oferta, implicit prețul. În acest moment, vorbim de 3000 de furnizori din lanțul valoric al industriei metalurgice care sunt afectați direct prin facturile pe care le plătesc, dar și indirect, prin creșterea prețurilor la energie și la produsele pe care le plătesc. Trebuie să revenim la normalitate, trebuie să repornim motoarele economiei românești prin creșterea producției de energie și pentru aceasta vă propun să luăm în calcul eficientizarea și operaționalizarea unor proiecte care au fost începute în anii 2000 și care în acest moment sunt blocate și nu reușesc să producă energia necesară pentru acești consumatori. Și aici vorbim de un prim proiect la Răstolnița care a fost început în anul 1989, conform datelor Hidroelectrica, finalizat în proporție de 92%, 200 de milioane de euro cheltuiți din banii noștri, din banii cetățenilor României, care în acest moment nu produc absolut nimic, într-o situație în care România trebuie să importe energie la preț foarte mare. De asemenea, vorbim de un al doilea proiect care este blocat, 32 de kilometri de hidrocentrale și alte investiții abandonate, începute în Valea Jiului în 2004, 90% din ele la Bumbești-Livezeni finalizate și 98% finalizate la Dumitra. De asemenea, conform datelor Hidroelectrica, 155 de milioane de euro cheltuiți fără să producă niciun euro sau niciun leu venituri și energie pentru economia românească”, a transmis ministrul Economiei.