Consiliul Politic Național al PSD s-a reunit luni, 01 noiembrie 2021, la sediul PSD. Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a anunțat, după sedință, că Partidul Social Democrat va vota împotriva guvernului minoritar PNL-UDMR.

„Am avut un Consiliu Politic Național, iar PSD a decis în unanimitate să voteze împotriva guvernului minoritar PNL-UDMR. Așa cum am mai spus, orice guvern minoritar, fără o susținere serioasă în Parlament, nu reprezintă o soluție viabilă pentru a combate în mod real pandemia și nici pentru a gestiona economia. Este clar că dezastrul în care guvernele conduse de PNL au aruncat țara nu poate fi reparat de aceiași oameni care au condus și până acum sau de unii chiar mai răi decât aceștia”, a declarat Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu a adăugat că un guvern minoritar nu este o soluție rațională indiferent de configurația acelui guvern, iar propunerea PSD este aceea de a avea un guvern de specialiști pe o perioada determinată, „iar în primăvară să avem alegeri anticipate”.

„Ceea ce vă pot spune că e o soluție rațională este aceea de a nu avea un guvern minoritar, indiferent de configurația acelui guvern, pentru că un guvern minoritar nu este capabil să gestioneze România în această perioadă. Doi: propunerea pe care noi o avem și am tot avut-o în ultima perioadă este de a avea acest guvern de specialiști pe o perioadă determinată, capabil să gestioneze problemele României, iar în primăvară să avem alegeri anticipate. Asta este propunerea pe care am discutat-o în diverse ședințe ale Partidului Social Democrat”, a concluzionat prim-vicepreședintele PSD.