Consiliul Politic Național al PSD s-a reunit luni, 15 noiembrie 2021, la sediul PSD. Purtătorul de cuvânt al PSD Radu Oprea a declarat că o creştere a pensiilor cu 11%, aşa cum au propus social-democraţii, ar fi una „corectă” şi ar veni ca o „măsură de compensare” pentru cei a căror putere de cumpărare a fost „foarte” afectată.

„PSD spune şi susţine cu argumente că pensiile trebuie să crească cu 11 procente. Acum, în acest moment, se fac simulări asupra impactului financiar, vor fi în continuare discuţii, de aceea acest capitol referitor la Buget-finanţe”, a afirmat Radu Oprea, în cadrul unei conferințe de presă susținută după reuniune.