Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat s-a reunit luni, 6 octombrie 2025, la sediul central al PSD. Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, a declarat luni că, din perspectiva social democraților, Pachetul 3 de măsuri aflat în discuția Coaliției de Guvernare ar trebui să conțină, pe lângă elemente de reformă privind administrația locală și centrală, și partea de relansare economică.

„Pachetul 3 ar trebui să conțină, din perspectiva noastră, administrația locală, administrație centrală și, bineînțeles, ceea ce, mâine, vom transmite partenerilor de coaliție – propunerile noastre pe relansarea economică. Așa cum bine știți, și anunțat de noi de ceva vreme, public, este obligatoriu, din perspectiva noastră, ca pe Pachetul 3, care se referă la administrația locală, administrația centrală, să avem și partea de relansare economică”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Vicepreședintele PSD Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, a precizat că în ședința Biroului Permanent Național al PSD de luni s-a cerut revizuirea OUG 52/2025 adoptată săptămâna trecută de Guvern.

„Am solicitat ca ordonanța care a trecut săptămâna trecută, 52/2025, cu foarte multe din articole citite pe bandă, să fie revizuită, pentru că, în acest moment, ar însemna, efectiv, blocarea Primăriilor. Acolo se vorbește despre faptul că noi, până la sfârșitul anului, nu mai putem să facem reparații. Am spus-o de nenumărate ori până acum și văd că cei de la Ministerul Finanțelor nu înțeleg – serviciile într-o Primărie înseamnă serviciul de iluminat, serviciul de transport public local, serviciul de salubrizare, serviciul de ecarisaj și așa mai departe. Este cu totul altceva decât în administrația publică centrală”, a declarat Lia Olguța Vasilescu în cadrul conferinței de presă susținută alături de Sorin Grindeanu.