Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat s-a reunit luni, 24 octombrie 2022, la sediul central al PSD. Senatorul Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat după reuniune că se lucrează la un document consistent cu privire la reglementarea preţului la energie electrică.

„Am discutat despre felul în care românii vor trece iarna care vine şi am vorbit despre reglementarea preţurilor la energie electrică, astfel încât să avem o predictibilitate. Ne propunem să avem o perioadă de reglementare de doi ani, astfel încât şi bugetul care va fi făcut şi prezentat în Parlament să poată să aibă toate componentele necesare. În acest moment, credem că este cea mai bună soluţie, pentru că oferă mediului de afaceri şi cetăţenilor români acelaşi lucru. Se lucrează în acest moment la un document consistent pe această zonă de reglementare”, a declarat Radu Oprea la sediul central al PSD.