PSD susține adoptarea în regim de urgență în Parlament a reglementărilor privind combaterea epidemiei de coronavirus

PSD susține adoptarea rapidă în Parlament a modificărilor legislative transmise de șeful Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, Raed Arafat.

Propunerile au fost transmise Parlamentului în urma apelului făcut de PSD care și-a afirmat sprijinul privind adoptarea în regim de urgență a reglementărilor, care nu pot fi realizate de guvernul interimar, dar care sunt necesare pentru combaterea epidemiei de coronavirus.

În urma acestui apel al PSD, șeful IGSU a solicitat trei amendamente la Ordonanța de Urgență nr. 11/2020, privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei:

1) Abilitarea „Grupului de Suport Tehnico-Științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase” de a propune suplimentarea bugetului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

2) Posibilitatea ca suplimentarea bugetului IGSU să se facă din Fondul de rezervă al Guvernului.

3) Abilitarea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență să dispună, prin ordine cu caracter operativ, orice măsuri necesare pentru protejarea sănătății populației.

’’Este evident că actualul Guvern, aflat în interimat, nu are capacitatea să ia toate măsurile necesare pentru un răspuns adecvat la pericolul reprezentat de răspândirea coronavirusului. În aceste momente, este nevoie de o colaborare funcțională între instituțiile statului.  De aceea, fac un apel către toate forțele politice parlamentare să lase deoparte jocurile politice și să se alăture parlamentarilor social-democrați pentru adoptarea imediată a măsurilor urgente pentru creșterea capacității de răspuns în fața unei epidemii. Sănătatea și siguranța oamenilor sunt prioritare.’’, a declarat Marcel Ciolacu, președintele interimar al Partidului Social Democrat.

Partidul Social Democrat rămâne consecvent angajamentului de a sprijini orice acțiune utilă asigurării siguranței cetățenilor și va acționa pentru ca aceste ajustări legislative să fie adoptate rapid.

 

Biroul de presă al PSD

ARTICOLE SIMILARE