PSD cere respectarea drepturilor urmașilor cadrelor medicale decedate în linia întâi în lupta cu pandemia

PSD somează Guvernul să pună urgent în aplicare Legea 56/2020, inițiată și adoptată de parlamentarii social-democrați, pentru acordarea pensiei de urmaș copiilor cadrelor medicale care au decedat lupta cu pandemia noului coronavirus.

Refuzul Guvernului de a emite normele de aplicare a acestei legi constituie un abuz de putere incalificabil, prin care sunt suprimate drepturile cuvenite personalului medical participant la acțiunile medicale împotriva COVID-19.

Scuza invocată de Guvern, că în lege nu ar fi fost indicată instituția care să calculeze și să acorde aceste beneficii, este de-a dreptul penibilă. Aceste detalii procedurale trebuiau stabilite chiar de către Executiv, prin elaborarea normelor de aplicare a legii în cadrul unei hotărâri de guvern. Mai mult decât atât, prim-ministrul Cîțu avea obligația legală de a include în bugetul de stat pentru anul 2021 sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute în Legea 56/2020.

Conform datelor oficiale, 133 de cadre medicale și-au pierdut viața în cursul unor acțiuni de combatere a pandemiei de coronavirus. Până în prezent, Guvernul nu plătit niciun leu urmașilor acestora.

Biroul de presă al PSD